Cenzura noastră cea de toate zilele

 

S-a tot discutat în ultima vreme despre cenzură. Se discută pe la colțuri deocamdată, și mai ales de către cei care au avut de-a face cu ea. Ceilalți o văd, o recunosc, se simte că ceva e putred în Danemarca, dar: hei! Nu mi s-a petrecut mie, așa că… îmi văd de ale mele.

Dar ce este cenzura? În mare, este frica de cuvinte. Cuvintele sunt periculoase, ele pot schimba mentalități, pot schimba istoria, doar până și în Biblie cuvântul este în fața tuturor celorlalte. „La început a fost Cuvântul”. Practic, cenzura a apărut odată cu apariția cuvântului. Trecând rapid prin lumea antică, una dintre primele victime ale cenzurii a fost chiar Socrate, obligat să bea cupa cu otravă în urma refuzului acestuia de a recunoaște că scrierile sale corup tineretul atenian. Unul dintre primii apărători ai dreptului la liberă exprimare a fost… nimeni altul decât Euripide, unul din cei mai mari poeți eleni, cel care practic a inventat tragedia clasică.
 
În „epoca de aur”, la noi în țară cenzura era la ordinea zilei. Eram cenzurați și învățasem să ne autocenzurăm. Existau, de exemplu, așa numiții „oameni foarfecă”. Ei citeau romanele scrise de diferiți scriitori și… cenzurau. Tăiau orice cuvânt care ar fi putut leza demnitatea Întâiului Fiu al Poporului și al Consoartei, sau ar fi putut zgâlțâi nițel uriașul cu picioare de lut – comunismul. Astfel, ca și acum, existau unele cuvinte total interzise ca, de exemplu, în anii ʼ80, cuvântul „coadă”. Efectiv, nici în poezie nu mai era tolerată folosirea acestui cuvânt. Astăzi știm bine cam care sunt cuvintele ce ne pot aduce… cenzură.

A venit revoluția și s-a pus mare accent pe libertatea de exprimare. Toți spuneau cam tot ce le trecea prin cap, eliberați în sfârșit de orice angoasă. De altfel, este de studiat felul în care se dezvoltă poporul sub cenzură. La început, se ia de bună, oamenii chiar cred că este mai bine așa, că libertatea de exprimare trebuie să aibă totuși niște încorsetări, căci există, nu-i așa, unele lucruri de neatins. Apoi, cu timpul, dându-și seama că cenzura nu lor le folosește, ci celor care îi călăresc, începe bășcălia. Nimeni nu mai ia în serios cenzura, se vorbește pe la colțuri, se râde, se fac glume, bancuri. De altfel spre sfârșitul anilor ʼ80, orice om cu un minim bun simț îl cam lua în bâză pe „Ceao” și sistemul său. Cenzura ajunge practic, în timp, să își dea în cap singură. Ea face ca oamenii să acumuleze presiune, să devină efectiv ca un butoi sub presiune. Mai adaugi ceva, și încă ceva, și încă ceva, și de la un moment dat este clar ca lumina zilei că butoiul va plesni.

Poate că știți melodia formației Paraziții – Jos Cenzura. O melodie scoasă în 2004, după regimul Năstase, un regim în care libertatea de exprimare fusese grav avariată… Este foarte interesant de analizat fenomenul acestei melodii, de fapt al clipului. În clip, apar câțiva jurnaliști. Care militează pentru libertatea de exprimare. Printre ei, Mircea Toma și Andrei Gheorghe. Ah, și mai apare și Flint, cel cu Hustler, un om care a fost și el șifonat de cenzură și care spune cam așa în clip: „Libertatea de expresie nu este libertatea pentru gândul pe care îl iubești, ci pentru gândul pe care îl urăști, pe care îl urăști cel mai tare”… Discursul continuă, îl puteți vedea în clip, cu subtitrare.

Deci, Mircea Toma era pentru libertatea de exprimare, la fel și Andrei Gheorghe. Ce s-a petrecut după 13 ani de la acest clip? Păi s-a petrecut așa: Mircea Toma este una din trompetele nr. 1 a cenzurii, iar Andrei Gheorghe, de asemenea, a devenit un extremist neo marxist, care închidea gura oricui nu adopta Corectitudinea Politică.

Se tot fâlfâie în fața ochilor noștri chestiunea aceea cu „discursul urii”. Ce intră aici? Orice nu convine sistemului. Nu îți plac pisicile negre și sistemul crede că pisicile negre ar trebui să dețină apartamente, iar tu nu ești de acord? Păi gata, te încadrezi la „discursul urii”. Vrea sistemul ca pelicanul să aibă în loc de pene, blană, și tu spui că nu se poate biologic? Gata, discursul urii! Vrea sistemul să ne spună că trebuie să ne băgăm copiii în cușca unui tigru la zoo, pentru o mai bună cunoaștere a felinelor? Păi așa trebuie făcut! Fără comentarii, da? Și încep etichetele. Le știți. După etichete începe… ca în cazul formației Paraziții, luarea la index. Adică încep să ți se taie diferite chestii. Ești om public? Începe campania de denigrare. Plutește așa în aer ideea că unii sunt „nefrecventabili”. Adică, adio prime time, adio cărți scoase, adio expoziții, adio sală de teatru pentru anumite piese.

Deci, cum facem, măi, băieți? Acuʼ 13 ani cântați Jos Cenzura, și acum practicați cenzura? Ah, ați ajuns din cenzurați, în poziția de a cenzura și nu vă puteți abține? Păi imaginile nu mint. Ce vă face atitudinea asta, decât ipocriți?

„Miracolul” cred că se leagă strâns de intrarea României în Uniunea Europeană. Odată cu această intrare, oamenii s-au reorientat, căci… dă-le încolo de principii, banu’ face joaca, nu? Au început să curgă bani pentru… spălare pe creier și orientarea 100% către politicile Uniunii. Deci dacă zice Bruxellesul, se execută, nu se discută, da? Ai curajul să gândești pentru tine? Ce tupeu!

Situaţia devine tot mai gravă, căci și frații noștri de peste ocean sunt tot mai afectați de aceste schimbări. De fapt, stânga internaționalistă, globalistă și cum o mai fi, are un plan. Ea ne vrea binele, corporațiile, mogulii, băncile, ei toți ne vor binele. Și noi, ca proștii, îndrăznim să mișcăm în front. Unii dintre noi nu vor dizolvarea granițelor, nu vor o lume roz bombon, fără granițe, dar cu mici-mari incidente pe la metrouri, poduri, stații de autobuz. Și ce este cel mai ușor, cel mai la îndemână? O știm din istorie. Să ni se închidă gura! Cum? Întâi cu binișorul, apoi cu amenințări, apoi cu fapte mici, apoi gogomănia se face tot mai mare. Din păcate, oamenii nu învață nimic din istorie în general și nu văd venind… faptele mari.

O altă finețe grosolană a sistemului, vizibilă din avion, este următoarea: dacă Agenda spune: „Copacii sunt roșii”, iar tu spui: „Fugi de aici că sunt verzi!”, Agenda vine și urlă: „Libertate de exprimare! Vreau să mă exprim! Am drepturi!”. Dacă tu spui: „Cerul este albastru” și Agenda vede, și ea știe, că de aia e Agendă, știe că în ea scrie că cerul este roșu, să te ții! Poți tu să urli cu libertatea de exprimare, cu drepturi, cu biologie, cu dovezi… nu contează! Agenda știe! Și tu ai face bine să taci.

Începem să ne lovim de uitare. Uitare voită. Cine are ceva de spus, este lăsat în plata Domnului. Se primesc telefoane ca pe vremuri, astfel încât posibile colaborări să nu se petreacă niciodată. Se şuşoteşte, se vorbește despre persoana X, se spune că este așa și pe dincolo, înfierări în gazete mai mult sau mai puțin publice. Toate acestea în numele Democrației! Lipsa libertății în numele Libertății! Nu asta au făcut toate sistemele totalitare până acum?

Bineînțeles, cele mai multe televiziuni sunt de acord cu cenzura, o promovează, promovează Agenda care trebuie. Ziarele? La fel. Filmele? La fel. Muzica? Mai scapă pe lângă și câte ceva bun, dar în general… Cărțile? Vor umbla și la ele. Doar… Baltagul este incorect politic, să nu mai vorbim de Ion. Moromeții e ok? Să ne spună binecuvântata cenzură!

Situația e tristă de tot. Ca pe vremurile dinainte de ʼ89. Oameni luați în brațe de sistem, răsplătiți, remunerați, impuși, aduși în față, coșmarul parcă nu mai are capăt. Libertate? În capul meu. Cam atât. Mulți nici măcar acolo nu o mai au. În cap sau în suflet. Au devenit asemeni câinelui lui Pavlov.

Din păcate, ca de obicei, peste 10, 20 de ani, când oamenii nu vor mai putea suporta, se vor scutura de nenorocirea asta. Dar ce veți spune atunci? De ce a durat atât de mult? Ce veți face cu cei care au suferit din pricina tăcerii voastre complice? Ce le veți spune? Că nu ați știut? Ca după comunism? Că nu știați că doare, că oamenii suferă, că oamenilor li se distrug vieți, suflete, și toate acestea în numele unei ideologii?

Deocamdată e suportabil. Te închide aici, te duci dincolo, te închide dincolo, te mai duci 10 metri într-o parte. Fiind oameni creativi, încă găsim soluții. Ca un adevărat șarpe boa, sistemul nu lasă prada din strânsoare. Strânge tot mai tare. Centimetru cu centimetru. Până ne vor ieși ochii din cap. Momentan respirăm. Doar le simțim pielea rece în jurul nostru. Cât vom mai respira? Cine va tăia capul Șarpelui? Până vom ajunge acolo, tu, cititorule, ai un buton – că acum nu mai dai informații la biroul Securității, ci apeși un buton. Nu, nu cel de block. Cel de report. Că să ne arunci pe veci afară din minunata lume nouă.

Citiți și:

Apare «poliția adevărului». Cenzură sub pretextul «ştirilor false»

DEZVĂLUIRI RECENTE DESPRE cenzură, moralitate şi postmodernism

 

yogaesoteric
4 noiembrie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More