Cercetătorii sunt uimiţi de… dispariţia gripei! Dar chiar a dispărut, sau e doar mascată de Covid-19?

La nivel mondial se constată o scădere cu 98% a cazurilor de gripă clasică faţă de anul trecut. Unii specialişti se grăbesc să spună că datorită măsurilor de protecţie împotriva Sars-CoV-2 se petrece aceasta. Adică, în mod miraculos, masca şi distanţarea socială se dovedesc perfecte în ceea ce priveşte gripa clasică dar total depăşite când vine vorba de noul virus! Deci masca ajută sau nu ajută, căci asta se înţelege când vrei să păcăleşti logica!

Asistăm la dispariţia gripei sau aceasta este doar mascată de Covid-19? Se întreabă Peter Andrews, jurnalist ştiinţific şi scriitor irlandez cu domiciliul la Londra. Are instruire temeinică în ştiinţele vieţii şi a absolvit Universitatea din Glasgow cu licenţă în genetică. 

Anul acesta a avut loc o prăbuşire cu 98% a infecţiilor gripale obişnuite, risipind temerile de o infectare cu Covid şi gripă simultan asupra căreia mulţi au avertizat. Experţii spun să mulţumim măştilor şi distanţării sociale. Dar chiar aşa să fie?

Deşi nu există testare în masă pentru gripă aşa cum se face în cazul Covid, OMS spune că analiza datelor din întreaga lume arată prăbuşirea cazurilor de gripă peste tot. Australia practic a „sărit” peste sezonul de gripă de anul acesta, fără niciun caz raportat din iulie (vârful lor de sezon). 

De fapt, gripa a dispărut mai mult sau mai puţin din emisfera sudică, iar datele recente arată că va urma acelaşi trend şi la nord de Ecuator. Cum se poate explica acest declin fără precedent? 

Unde a dispărut gripa? 

Există trei posibilităţi. Prima este că doar pare că a dispărut, deoarece doctorii şi cercetătorii au clasificat în mod greşit alte boli respiratorii drept Covid. Observaţi că „experţii” deja tratează această sugestie ca pe ceva din sfera teoriei pământului plat. 

A doua este că Sars-CoV-2 a „înghesuit” gripa. Se pare că nu poţi fi infectat cu două virusuri deodată. Un studiu recent efectuat la Universitatea Yale a descoperit că din 13.000 de pacienţi internaţi într-un mare spital de boli respiratorii, practic nimeni nu a avut simultan şi gripă şi răceală. De fapt, ţesutul pulmonar care fusese expus anterior la virusul răcelii era imun la virusul gripal. 

Dar cercetătorii spun că această ipoteză nu are fundament: nu mai mult de o cincime din populaţie a fost expusă la Covid, şi astfel toţi ceilalţi sunt teren fertil pentru gripă. Dar dacă se înşeală şi Covidul este de fapt mult mai răspândit decât cred savanţii, „supraaglomerarea virală” ar fi putut contribui la scăderea gripei. (Întrebarea este de ce Covid ar fi câştigat bătălia aşa de decisiv, încât să se ajungă la zero cazuri de gripă şi milioane de cazuri de Covid – de vreme ce, cu siguranţă, gripa ar fi ajuns la unii oameni înainte de Covid?) 

A treia posibilitate este explicaţia oamenilor de ştiinţă. Înainte de a o prezenta, vă rugăm să luaţi aminte că oricare dintre primele două, dacă sunt corecte, ar face ridicol întregul răspuns la Covid, nu în ultimul rând din cauză că ar însemna că Sars-CoV-2 este cu mult mai puţin periculos decât s-a afirmat la scară largă.

A sosit verdictul 

Societatea ştiinţifică se aşază repede la coadă în spatele teoriei conform căreia gripa a dispărut datorită restricţiilor Covid – în special a măştilor, a distanţării sociale şi a carantinărilor (lockdowns). Ei „sunt în mod copleşitor de acord” că aceasta este explicaţia; certitudinea lor este remarcabilă din acest stadiu timpuriu.

Dar de ce aceste măsuri au funcţionat aşa de bine în mod neintenţionat pentru gripă, care se află aici de milenii, în timp ce cazurile de Covid încă sunt în creştere până la cer? Lasă măştile anumite particule să treacă şi le opresc pe altele? 

Adepţii aceste teorii au o explicaţie. Ei pretind că oamenii care au Covid sunt mult mai contagioşi decât cei cu gripă. Covid are o perioadă de incubaţie mai lungă decât gripa, iar „rata R” (rata de reproducere, numărul mediu de infecţii produse de o singură persoană bolnavă) este de trei ori mai mare decât în cazul gripei. Dar chiar şi dacă toate aceste estimări sunt corecte, mai apare încă întrebarea fără răspuns: de ce gripa a fost eradicată aşa de complet?

Măştile magice

După părerea noastră, această explicaţie ar putea fi cea mai frumoasă disonanţă cognitivă din toată această saga. Experţii pretind, cu o mină serioasă, că acest talmeş-balmeş de restricţii, care variază de la o ţară la alta şi de la o regiune la alta, a eradicat peste noapte un străvechi flagel al umanităţii de pe faţa Pământului. Iar în următoarea secundă ei avertizează că incidenţa unui alt virus transmis în mod identic este până la cer de mare. 

Mult mai plauzibil este că gripa a fost confundată cu Covid în marea majoritate a cazurilor. Este chiar aşa de greu de crezut că oamenii cu gripă au fost confundaţi cu pacienţii cu Covid? În fond, pacienţi cu cancer pulmonar au fost confundaţi. 

În orice caz şi indiferent de explicaţii, te întrebi dacă dispariţia gripei înseamnă că cea mai mare campanie de vaccinare împotriva gripei programate pentru iarna aceasta va fi anulată. Cel mai probabil că nu…

Citiți și:

Și dacă măștile nu doar că nu ajută, dar chiar dăunează? Ce spun unele studii și unii medici despre purtarea măștilor pentru combaterea epidemiei

Cadrele medicale nu vor să se vaccineze anti-Covid 

Urmează obligativitatea purtării măștilor la domiciliu?

yogaesoteric

16 decembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More