Circul foamei

Războiul din Ucraina a devenit un adevărat circ. Al Foamei! Într-o singură noapte, planeta s-a culcat în PlanDemonie și s-a trezit într-un război. Între Federația Rusă și Ucraina. Între Putin și Zelenski. Între SUA și Federația Rusă. SUA intrată pe ușa din dos, să se „lupte” cu rușii.

Așa a început marele deranj! Printr-un circ devenit spectacol mondial. Țeava prin care se scurg banii doar ca să fie puși la adăpost, după ce trec obligatoriu prin Ariel! Să fie spălați, curați și legali. Zic ei! Toți! SUA, Rusia și mai ales actorul ratat ce este ținut captiv pe post de mașină de spălat bani. Al celor două state prietene de ani și ani. State care și-au împărțit influențele geopolitice din al Doilea Război Mondial până azi. Pe sub masă, bineînțeles, nu putea să lipsească din ecuația puterii Marea Britanie. Căci ea întotdeauna s-a aflat în spatele oricăror conflagrații, în umbră! De sute de ani! Ea a fost întotdeauna dirijorul! Cel care a încasat partea leului. Prin City! Centrul financiar.

Capitalul rusesc a „ajutat” Marea Britanie să facă ce dorește, când dorește, cum dorește, unde dorește.

Este imperiul care conduce lumea de sute de ani. Din umbră! Cel care împarte și desparte. Dar asta e o altă poveste. Așa-zis „conspiraționistă”, normal!

Globaliștii neomarxiști „democrați” din SUA, susținuți cu nebunie de cozile de topor impuse Uniunii Europene în funcțiile de decizie, au devenit cele mai josnice slugi ale fenomenului de sărăcire în masă a populației din UE!

Demolarea identității și tradițiilor europene a devenit ținta sigură și unică a celor trei jucători. Semnalul acestei demolări a fost dat din Paris, în clipa în care ați văzut cum „luase foc” Catedrala de la Notre Dame! Acela a fost punctul zero al începutului sfârșitului. 15 aprilie 2019. De unde? Din Franța! De la ăla micu’, care se vrea un nou Napoleon de carton. Acolo a fost semnalul! Să se „reînnoiască Europa”! Printr-un altfel de Contract Social! Asta în cazul în care ați uitat de Rousseau.

Cum? Prin foc, moarte, agonie, frică, supunere, sclavie, sărăcie, plandemonie și ulterior război. Actorii politici și-au dat mâna și au „încoronat” pe unii, „inteligenții planetei” de la Davos, să vă explice ei cum voi o să întâlniți fericirea fără să mai dețineți nimic, fără să mai aveți nimic de zis, să deveniți niște „mâncători inutili”! Vă explică unul care se vrea „creierul din umbră”‒ Harari. Purtătorul de vorbe al celor ce se ocupă cu o Agendă! De Resetare! Și mai ales, conferințele TED! De prefacere a omului vechi, adică normal, în omul Nou, adică idiot, imbecil, fără nicio poziție. Ușor de manipulat, ușor de anihilat.

Instrumentele folosite sunt evidente. Politicieni, media, sisteme medicale, sisteme bancare, controlul total, impunerea „corectitudinii politice” în tot și toate.

Există o mare nevoie de bani. Astfel, țeava de scurgere a banilor a fost clădită, transfrontalier. Că e globalism, nu?! Spolierea resurselor financiare de către fabricile de armament BigPharma, prin impunerea plăților colosale, contravaloarea „grămăjoarelor de grăsime”, alături de „salvarea Ucrainei”! Miliardele de dolari și euro care s-au scurs pentru așa zisa PlanDemonie și „ajutorarea” poporului refugiat, „ajutorul” dat actorului ratat, ținut într-o fereastră de Zoom! Acela care duce un război din conferință în conferință și din poză în poză! Cu liderii lumii „libere”! Despre care ni se spune că e un erou și luptă pentru libertate. Când? Atunci când se rățoiește ca un curcan în fața parlamentelor sau când își face poze de copertă?! Atunci când se plimbă cu așa-zișii lideri de carton ce vin să-l viziteze în vreme de război?! Ca să-și facă fotografii demonstrând astfel ca au aderat la un plan diabolic?! Că au îmbrăcat haina slugilor! Să fie șefii siguri cu cine defilează!

Omul de rând nu este interesat de puzzle! Mai ales de cel al puterii. Omul de rând e sărăcit, îmbolnăvit, înfricoșat, destructurat în esența sa, ca să mai fie capabil să vadă Circul Foamei!

El vede doar Războiul și pericolul nuclear! Nu înțelege că nebunia Noii Resetări are nevoie de bani! Și banii se scurg si se spală la vedere, în fața lui, el devenind mândru că „salvează Ucraina”! Nu înțelege că materia primă ce se vrea resetată este el! Omul!

Tocmai de cei pe care-i „salvează”: Zelenski, UE, SUA și toate entitățile transfrontaliere care-și freacă mâinile de bucurie că le reușește Marea Resetare!

Restul e doar Circ! Al Foamei! Înfășurat în culorile galben albastru!

Doar că nu se vede zvastica! Dar ea e acolo!

Citiți și:
Uniunea Europeană va face „tot posibilul” pentru ca Ucraina „să câştige războiul” împotriva Rusiei lui Vladimir Putin
Șocul global asupra prețurilor, cauzat de războiul din Ucraina, va dura cel puțin trei ani

 

yogaesoteric
31 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More