Codul moral şi etic în yoga

Sistemul yoga tradiţional presupune integrarea practică a unor precepte de ordin etic şi moral denumite yama şi niyama. Ele sunt destul de bine cunoscute, dar, din păcate, la un nivel superficial, şi de aceea mulţi yoghini, chiar după mulţi ani de practică spirituală, nu le mai acordă importanţa excepţională pe care acestea o merită. Deoarece întotdeauna yama şi niyama sunt prezentate în tratatele yoghine ca reprezentând primele două etape în practica yoga, este evident faptul că înţelepţii yoghini le consideră pe acestea ca fiind fundamentale în obţinerea unor autentice realizări spirituale.

Altfel spus, nu trebuie să interpretăm succesiunea celor opt etape din yoga tradiţională în ordine strict temporală, trecând la practica tehnicilor yoghine propriu-zise doar după ce am reuşit să integrăm perfect aspectele de ordin etic şi moral. Căci o fiinţă care cu adevărat a atins perfecţiunea în yama şi niyama este o fiinţă desăvârşită şi sistemul yoga în ansamblul său ne oferă o cale spirituală către desăvârşire de o eficienţă practică extraordinară.

Ar fi absurd să ne închipuim că trebuie să fim deja perfecţi pentru a putea să practicăm yoga. În realitate, cele două prime etape din yoga – yama şi niyama – sunt primele tocmai pentru că sunt fundamentale, pentru că nerespectarea lor constantă contrazice la modul esenţial însuşi scopul pe care yoghinul îl urmăreşte prin practica yoga: atingerea stării de îndumnezeire, fuziunea extatică cu Dumnezeu Tatăl.

Toate căile spirituale autentice includ şi precepte de ordin etic şi moral, cele mai cunoscute fiind cele zece porunci biblice. Ceea ce este specific sistemului yoga este faptul că el ne oferă şi modalităţi practice foarte eficiente pentru a deveni capabili să punem în practică aceste reguli. Este poate greu să învăţăm să iubim sau să fim generoşi doar propunându-ne aceasta, fără a avea la dispoziţie şi unele tehnici transformatoare. Yoga ne pune la dispoziţie exact aceste tehnici foarte eficiente. Astfel, practicând asana-e şi tehnici de pranayama care dinamizează Anahata Chakra, vom remarca cu încântare faptul că vom deveni capabili să iubim mult mai mult, să fim mult mai generoşi decât înainte.
 
Considerăm că este fundamental ca yoghinii să înţeleagă faptul că adevărata evoluţie spirituală nu apare numai prin practica tehnicilor yoghine, deşi acestea ne pot ajuta foarte mult. Adevărata evoluţie spirituală începe numai atunci când refuzăm cu fermitate să mai facem compromisuri, când ne orientăm lăuntric cu o mare hotărâre şi constanţă în sensul respectării regulilor de yama şi niyama. Şi aceasta nu este o afirmaţie dogmatică sau arbitrară, ci se bazează pe înţelegerea corectă a importanţei preceptelor de ordin etic şi moral în lumina legii rezonanţei.

Regulile de YAMA sunt următoarele:

AHIMSA – non–violenţa;
SATYA – respectarea adevărului;
ASTEYA – non-furtul;
BRAHMACHARYA – continenţa sexuală;
APARIGRAHA – non–posesivitatea.

Regulile de NIYAMA sunt următoarele:

SAUCHA – activitatea de purificare realizată la toate nivelele fiinţei;
SANTOSHA – starea de totală mulţumire şi acceptare a mediului exterior şi a propriei realităţi interioare;
TAPAS – austeritatea;
SVADYAYA – studiul şi lectura spirituală într-o stare de elevare a conştiinţei a textelor sacre;
ISHVARAPRANIDHANA – adorarea lui Dumnezeu şi consacrarea acţiunilor, gândurilor, trăirilor şi aspiraţiilor noastre către Dumnezeu.

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More