Colivia de aur: Noul oraș saudit „The Line”, un coșmar distopic

De parcă lumea nu ar putea fi mai distopică de atât, un grup de arhitecți de renume mondial au proiectat un oraș futurist cum greu vă puteți imagina.

În rezumat, The Line este un oraș de 34 de kilometri pătrați, cu o lățime de doar 200 de metri, dar cu o lungime de 170 de kilometri și o înălțime de aproximativ 500 de metri deasupra nivelului mării, potrivit site-ului oficial al proiectului NEOM. Dezvoltarea bizară își propune să găzduiască 9 milioane de oameni și va funcționa cu energie 100% regenerabilă, notează site-ul. Orașul va fi construit în Arabia Saudită, a declarat prințul moștenitor și președinte al Consiliului de Administrație al NEOM, Mohammed bin Salman, într-un anunț pe site-ul oficial al The Line.

De prea mult timp, omenirea a existat în orașe disfuncționale și poluate care ignoră natura”, începe reclama, înainte ca grafica să apară și să se transforme în viziunea The Line. Vocea din off susține că proiectul face parte dintr-o „revoluție în civilizație”, dar tot ce ni se prezintă este ceea ce pare a fi un lagăr de prizonieri glorificat în care se presupune că se va plăti pentru a intra.

Dar ce e mai rău? Să reparăm orașele pe care le avem sau să trăim într-o cutie pătrată de mizerie și monotonie care pare mai degrabă o distopie științifico-fantastică decât ceva ce oamenii își doresc cu adevărat?

Reclama la The Line se laudă în continuare cu conservarea naturii, ca și cum oamenii nu ar face cumva parte din lumea naturală. Cât de ignoranți sunt oamenii care au creat această distopie?

Există un motiv pentru care mulți oameni fug din marile orașe pentru parcele mai mari de pământ. Noi, ca animalele, căutăm aer liber. Căutăm aer curat. Vrem să trăim în armonie cu natura, dar consumerismul nostru nu ne permite aceasta, cel puțin nu în acest moment. A ne băga în cutii mai mici, precum cele descrise în The Line, nu va face decât să agraveze criza privind sănătatea psihică.

Ceea ce sare imediat în ochi este denumirea companiei: NEOM. Desigur că nu se poate face o asociere cu ceea ce înseamnă în limba română acest cuvânt:

Neom sm [At: COD. VOR. 148/2 / Pl: neoameni / E: ne- + om] 1 (Înv) Păgân. 2 Persoană lipsită de însușirile fizice sau intelectuale ale unui om normal. 3-4 (Îljv) Ca neoamenii (Care este) altfel de cum este un om normal, obișnuit. 5-6 (Îal) (Care este) altfel de cum este necesar. 7-8 (Îal) (Care este) altfel de cum se cuvine între oameni Si: (pop) pidosnic. 9-10 (Îe) A (se) face (sau a ajunge) (din om) ~ (A face ca cineva să-și piardă sau) a-și pierde însușirile de om normal. 11-12 (Îae) (A face pe cineva să nu mai fie sau) a nu mai fi el însuși. 13-14 (Pex; îae) A (se) distruge. 15 (Mtp) Monstru. 16 Persoană lipsită de calități morale necesare unui om. 17 Persoană lipsită de omenie.

Această asociere nu are sens pentru ei, fiind arabi, dar pentru noi, ca români, acest oraș pare a fi pentru ne-oameni.

Persoanele ca Mohammed bin Salman nu gândesc și nu acționează în conformitate cu conștiința unui om normal și de aceea denumirile pe care le aleg ei pentru firme, proiecte, etc. au întotdeauna un înțeles ascuns la vedere, pe care 90% din oameni îl trec cu vederea. Pe site-ul firmei, la About, găsim imaginea de mai jos (călătoria, demersul pentru crearea NEOM).

Cu uimire, descoperim că procesul în urma căruia a fost ales acest nume se întinde pe parcursul a 7 zile, etape, pași sau cum le-or mai zice. De fapt 6+1, adică exact cât i-a fost necesar lui Dumnezeu să creeze Lumea, 6 zile lucrătoare căci în a 7-a s-a odihnit. Pentru cei sceptici însă, aceasta nu reprezintă nimic altceva decât o banală coincidență. Și totuși, nu veți găsi la nicio altă „firmă” așa ceva.

În etapa:

  1. Au fost sugerate 2000 de nume.
  2. Au fost selectate 150.
  3. Au fost sortate 5.
  4. 2 nume au fost propuse de către membrii consiliului de administrație cu sugestia ca proiectul să fie numit după Alteța Sa Regală (HRH, ASR) sau să fie încorporat cumva numele său în denumirea proiectului. Cele două nume au fost „NEOVIAMBS” și „NMBS”.
  5. Au fost create anumite cuvinte, care să reflecte sectoarele și pilonii de bază ai proiectului, apoi au fost alese inițialele acestor sectoare și fuzionate pentru a obține un nume distinctiv care să păstreze identitatea proiectului.
  6. M- Acest aspect a dus la apariția denumirii „NEO MSTACBEL”. Cuvântul MSTACBEL a fost prescurtat în M, reflectând două cuvinte: prima literă a cuvântului arab pentru viitor (mustaqbal) și, de asemenea, prima literă a numelui Alteței Sale Regale, Prințul Mohammed bin Salman.
  7. NEOM – Litera „M” a fost combinată cu cuvântul „NEO”, care înseamnă „nou” în greacă, pentru a obține numele final NEOM.

Urmând raționamentul descris, denumirea NEOM s-ar traduce un „nou viitor Mahommed” (NEO+Mustaqbal+Mahommed). Sau un „nou viitor sub Mahommed”. Oricum o luăm nu e de bine. Și asta doar urmărind cei 7 pași ai creației descriși de ei.

Probabil că toți ați văzut filmul Matrix, cel puțin prima parte. Vă amintiți că personajul principal este Neo, interpretat de Keanu Reeves. Ei bine, Neo este, de asemenea, o anagramă de la „one” (unicul), o referire la destinul său de a fi Cel care va aduce pacea, The ONE.

Deci acest NEO din NEOM mai poate însemna și Cel care va aduce pacea, Mahommed!? Mai ales că ei înșiși recunosc că au anagramat și prescurtat variantele de denumiri.

NEOM mai poate fi și OMEN, care în engleză înseamnă semn, rău augur, prevestire. Conform Wikipedia: Un omen (numit și semn, prevestire) este un fenomen despre care se crede că prevestește viitorul, semnificând adesea apariția unei schimbări. În antichitate se credea în mod obișnuit, și unii cred și astăzi, că semnele aduc mesaje divine de la zei.

Aceste prevestiri includ fenomene naturale, de exemplu o eclipsă, nașteri anormale de animale (în special de oameni) și comportamentul mielului sacrificat în drum spre abator. Ei aveau specialiști, ghicitori, care să interpreteze aceste semne. De asemenea, ei foloseau o metodă artificială, de exemplu, un model din lut al unui ficat de oaie, pentru a comunica cu zeii lor în momente de criză. Se așteptau la un răspuns binar, un răspuns afirmativ sau negativ, favorabil sau nefavorabil. Făceau acestea pentru a prezice ce se va petrece în viitor și pentru a lua măsuri pentru a evita dezastrele.

Deși cuvântul «omen» este de obicei lipsit de referiri la natura schimbării, fiind deci posibil să fie fie «bun» sau «rău», termenul este mai des folosit în sens premonitoriu, ca și în cazul cuvântului «ominous». Cuvântul provine de la echivalentul său latin omen, de altfel de origine incertă.

De avut în vedere că originea cuvântului vine din latină unde omen = o prezicere sigură.

Conform Centrului de Studii Elenice de la Universitatea Harvard: „Formarea lui ōmen prezintă dificultatea că, dacă sufixul – men este eliminat, ne rămâne vocala ō – ca rădăcină. În mod natural, acest aspect lasă deschise o serie de posibile conexiuni etimologice, iar acestea au fost de fapt explorate de etimologi fără a se stabili vreo dovadă certă. Există totuși o legătură care ne permite să explicăm atât sensul, cât și formarea lui ōmen. Rădăcina latină ō- poate fi comparată direct cu tulpina verbală hitită hā- «a crede, a considera adevărat». În consecință, ōmen va fi interpretat ca «declarație cu privire la adevăr». Un cuvânt aleator, pronunțat într-o împrejurare decisivă, poate fi acceptat ca un ōmen, ca o prezicere adevărată, ca un semn al destinului. Acesta va fi un cuvânt de bun «augur», unul care anunță soarta. Câteva exemple sunt citate de Cicero, «De divinatione I», cap. 46.

În concluzie, anagramă sau nu, acest proiect NEOM nu va aduce nimic bun. Cel mai probabil acesta va fi centrul pilot, de verificare a funcționalității lui, după care se vor construi și altele peste tot în lume.

Ce mai știm, din surse concrete despre acest proiect: Arabia Saudită construiește de la zero un mega-oraș futurist de 33 de ori mai mare decât New York City, un oraș planificat cu 16 cartiere, pe coasta Mării Roșii, în provincia Tabuk din nord-vestul Arabiei Saudite.

Prințul moștenitor Mohammed bin Salman a declarat pentru Bloomberg în octombrie 2018 că Neom va fi finalizat în 2025, iar prima fază este aproape finalizată:

  • Neom face parte din Viziunea 2030: un plan ambițios de revoluționare a societății saudite, de reducere a dependenței de petrol și de transformare a țării într-un centru tehnologic.
  • Neom va folosi tehnologia de „însămânțare a norilor” pentru a crea nori artificiali care vor produce mai multe precipitații decât este posibil în mod natural în deșert.
  • Neom va avea, de asemenea, „cel mai bun sistem de educație de pe planetă”, cu clase predate de profesori holografici, spun oficialii.
  • O altă idee este o insulă asemănătoare cu „Jurassic Park” pentru turiști, cu dinozauri robotizați.
  • Pe timp de noapte, Neom va fi iluminat de o lună artificială uriașă.
  • Oamenii se vor deplasa folosind taxiuri zburătoare, spun oficialii saudiți.

Neom se bazează pe ideea că, în viitor, condusul mașinilor va fi doar pentru distracție și nu va mai fi o metodă de transport. Astfel, oamenii ar putea conduce un Ferrari până pe coastă, dar nu se vor mai deplasa cu mașina până la serviciu.

  • Conform planului, locuitorii din Neom vor avea la dispoziție mai multe restaurante cu stele Michelin pe cap de locuitor decât în orice alt oraș.
  • Conform planurilor, linia de coastă a Mării Roșii va fi modificată, iar pe plajele sale va fi adăugat nisip fosforescent.
  • Lucrările de construcție au început deja în 2019 la Neom Bay, prima fază a mega-orașului. Neom Bay urmează să devină o zonă rezidențială cu „plaje albe, un climat blând și un mediu atractiv pentru investiții”, a declarat Agenția de presă saudită.
  • Iar în octombrie 2019, Neom și-a anunțat planurile pentru ca orașul să devină „unul dintre cele mai importante centre de jocuri electronice din lume”.

Citiți și:
Pentagonul își imaginează o metropolă oribilă și distopică a viitorului
Imaginația distopică la Orwell
Bill Gates primește 1 miliard de dolari de la marile companii pentru a finanța „energia verde”

 

yogaesoteric
octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More