Comisia Europeană cere României să ne întoarcem la vremurile cu frig în case și întuneric pe străzi

Eu nu sunt de acord. Nici voi nu ar fi cazul să fiți de acord. Vorbiți, strigați, protestați, nu vă mai lăsați umiliți și obidiți!

Comisia Europeană cere României să impună pentru sezonul rece o temperatură de maxim 19 grade în instituțiile publice.

Începând cu spitalele, școlile, universitățile, instanțele și administrațiile fiscale sau locale, desigur, sclaveții noștri din administrație se vor conforma.

Ba unii vor face exces de zel și vor fi fericiți în România. Plicușor Ban și ceilalți primari progresiști, care dădeau apă caldă în reclame, sunt salvați ‒ nu mai e nevoie de apă caldă.

Fiecare își va fierbe un ibric de apă pe aragaz, timp de 4-5 minute, și se va spăla doar prin părțile corpului mai dispuse la murdăreală și emanații olfactiv-deceptive.

Să vedem, totuși, cine mai deschide vreun geam pentru aerisirea necesară combaterii valului șapte al plandemiei, totuși.

Sunt curios cum se va mai putea face distincția între mucii copilului și noua variantă ultra-rapidă a încă-necunoscutului, dar mult așteptatului agent patogen al valului șapte.

Germania și Franța închid iluminatul public, stabilesc programe de „sobrietate” energetică și alimentară (raționalizare) și, în mod foarte onest, solicită statelor UE care, aparent, au mai multe rezerve și resurse de acest fel, să le pună în comun, la nivel european, ca să ajungă la toți, inclusiv până în fund la doamna taxatoare oiropeană.

Evident, România este vizată în mod primordial, căci noi avem, se pare, rezerve și resurse (chiar dacă noi, vulgul, nu știm asta și nu o vedem pe facturi rezonabile). Adică, Germania și Franța pretind solidaritate de la săracii Europei, acum, când au dat de greu, cu toate că

– primo, și-au creat singure dependența față de resursele energetice ruse, extinzând dependența la nivel european,

– secundo, au creat penurie energetică și alimentară, impunând nebunescul green deal,

– terzo, au sărăcit populația proprie împrumutându-se halucinant și determinând scăderea puterii de cumpărare a banilor prin tipărirea de bani suplimentari, ieftini, aruncați din elicopter în capul marilor și falimentarelor lor corporații frauduloase.

La greu, hai să le luăm săracilor și puținul pe care îl au. La bine, nu îi acceptăm pe săraci nici la masa firimiturilor rămase după festinul granzilor: sunt corupți prin definiție, sunt medievali, sunt risipitori, nu prea le au cu „valorile” oiropene, deci îi ținem în viteza a treia sau a patra, la periferia colonială a centrului. Noi, centrul, motorul, Frankereich und/et Allemagne, sprintăm (către zid) cu prima viteză, cu 400 km/oră.

Ca în Evanghelia după Matei: cui are, i se va mai da; cui nu are, i se va lua și puținul pe care îl are.

Să fie clar: de vreme ce:

– România nu a putut să își salveze nicio întreprindere de teama cerberilor ajutorului de stat (excepție face Oltchim, salvat de mine, iar nu de stat – am înfrânt Comisia Europeană la ea acasă în această luptă), în timp ce corporații frauduloase franceze sau germane au fost cadorisite cu zeci și sute de miliarde, uneori cu prețul falimentului unor țări ca Grecia,

– țara asta, a noastră, a fost preschimbată în colonie de consum,

– stăm de 12 ani, în mod ilegal, sub monitorizarea MCV, cu consecința ștampilei de sistem judiciar corupt și riscant,

– drepturile, libertățile și tradițiile noastre ne-au fost furate sub pretextul „luptei” contra diverselor plandemii și crize artificiale și programate.

Eu nu sunt de acord cu această punere în comun, la mezat, a resurselor energetice ale acestei țări. Nu pot fi solidar cu cei care au experimentat marea resetare.

Nu pot fi solidar cu bogătașii pentru care milioane de cetățeni români plecați la muncă în străinătate au devenit iobagi.

Nici voi nu ar fi cazul să fiți de acord. Vorbiți, strigați, protestați, nu vă mai lăsați umiliți și obidiți!

Autor: av. Gheorghe Piperea

Citiți și:
Gheorghe Piperea: „Nu credeți asta, desigur”
Gheorghe Piperea: „Cu toate aceste realități, plus corupția, plus crima organizată, SUA și UE pompează bani publici și produse în Ucraina”

 

yogaesoteric
11 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More