Conștiința și enigmele ei

„Cei mai mulţi dintre noi, oamenii, trăim pe coaja cea plină de taine a realităţii.
Foarte puţini abia suntem capabili, uneori, să atingem, prin revelaţie, esența realităţii, inima ei.
O mulţime de secrete sunt ascunse în inima a ceea ce este aparent. Cunoscutul nu este decât aspectul aparent al necunoscutului.
Niciun fapt în această lume, nimic din ceea ce se petrece în Manifestare nu este nici măcar o clipă izolat de contextul său universal.
Nimic aici, jos, pe pământ, nu poate fi considerat un sfârşit în sine însuşi.
Misterul nu se află doar undeva departe de noi sau dincolo de această lume. Misterul ne învăluie.
El este, încă de la începuturi, destinul nostru.
Mai mult de atât, soarta lumii este în permanenţă legată de mister.”

(Zohar, vol. 3, p. 128)

Ordinea care pătrunde tot şi toate cele ce există

Pentru mulţi oameni, universul pare a fi o lume a contrariilor şi a contradicțiilor. De aceea, ei se află, mai mult sau mai puțin conştient, într-un proces de căutare. O căutare a orientării, a unui sens esențial şi chiar a univocităţii.

Conştiinţa fiecărui om este fragmentul oglinditor al Conştiinţei dumnezeieşti. În cazul fiecăruia dintre noi, ea este înzestrată cu aptitudinea unei priviri conştiente.

Datorită condiţiei în care se complac, mulţi oameni îşi consideră conştiinţa mult prea mică pentru a înțelege manifestările enigmatice ale universului.

Experiențele de nezdruncinat ale situațiilor ce conţin o cauză şi un efect ce se condiționează îi fac, în unele clipe privilegiate, fie să ghicească, fie să intuiască existenţa a ceva extraordinar de elevat, perfect, atotcuprinzător, omnipotent, omniscient şi le dezvăluie prezenţa misterioasă, copleşitoare a lui Dumnezeu.

Astfel, oamenii încep să creadă într-o ordine omniprezentă ce pătrunde tot şi toate cele ce există şi ajung să nutrească speranţa să recunoască regulile şi legile dumnezeiești care le apar deocamdată ascunse. Ei aspiră să reuşească o inserție în această ordine misterioasă, care rămâne pentru mulți impenetrabilă. Aceasta este nostalgia, mai mult sau mai puțin conştientizată, a unei căutări în felul ei avide de unitate şi de univocitate, ce implică, de la caz la caz, diferite denumiri.

În timp ce fiinţele umane în care se trezesc şi apoi se amplifică experiențele mistice Îl caută pe Dumnezeu, cele cu o orientare preponderent ştiinţifică ajung să caute o formulă universală. La originea oricărei căutări de acest gen se află credința; credinţa într-o ordine care pătrunde tot şi toate cele ce există şi în care, adeseori, se amestecă îndoiala. Iată de ce oamenii aspiră mai mult sau mai puțin să ştie. Cunoaşterea găsită întăreşte credinţa cea justă. Credința devine, prin intermediul cunoaşterii, certitudine de nezdruncinat.

Toate acestea sunt în permanență însoțite, fără nicio excepție, de procese de rezonanță ocultă, ce determină ulterior ca ceea ce un om gândeşte în mod preponderent să devină.Ceea ce omul devine, datorită predominanței gândurilor sale, îi transformă în bine sau îi schimbă în rău viziunea asupra realităţii şi apoi face să apară un anumit punct de vedere.

Credinţa înălţătoare, sublimă, dumnezeiască, face ca prin acest gen de cunoaştere să survină în universul ființei umane un proces de elevare. O astfel de credinţă generează apoi salturi lăuntrice şi ea nu va fi neutralizată. Prin intermediul unui astfel de proces de dezvoltare lăuntrică, de transformare spirituală, omul dobândeşte o credință puternică, de nezdruncinat la care îndoiala nu mai aderă.

De aceea se poate spune că, de fapt, cunoaşterea este o rezultantă intermediară pe calea ce ne conduce de la credință de nezdruncinat la certitudine.

Dinamica dezvoltării credință de nezdruncinat – cunoaştere – certitudine nu-şi găseşte confirmarea decât atunci când credința se referă în mod exclusiv la perfecțiunea dumnezeiască prezentă dincolo de aparențe și nelegată de o formă particulară, concretă, căci formele trec şi dispar.

Prin rațiune, omul se poate observa, prin conştiinţă omul se poate cunoaşte

În lunga istorie a sistemului yoga, natura ultimă a conştiinţei a fost o importantă preocupare de ordin practic şi filosofic. Majoritatea şcolilor de yoga subscriu la următorul punct de vedere: conştiinţa este transcedentală. Ea nu e un produs al trupului finit sau al minții. Nu este nici totalitatea fenomenelor ce au loc în creier, pe care, în realitate, ea le modulează în fel şi chip, după cum este necesar.

Conştiinţa este evidentă prin sine însăşi şi poate fi verificată din plin prin cele mai înalte experiențe yoghine, precum stările de extaz dumnezeiesc supraconştient (asamprajnata samadhi sau nirvikalpa samadhi).

Yoghinii avansați consideră că, în realitate, conştiinţa evidențiază identitatea dumnezeiască ultimă a ființelor umane. Esența supremă, eternă a conştiinţei este numită în unele curente spirituale ale Indiei Atman, iar în altele, Purusha. Ea desemnează Spiritul dumnezeiesc ce se află dincolo de trup, dincolo de minte şi dincolo de limbaj.

În conformitate cu viziunea non-dualistă a şcolilor de yoga, Conştiinţa supremă generează o inegalabilă stare de fericire, o binecuvântare cu totul extraordinară, cunoscută de yoghini sub numele de ananda – beatitudine deplină.

Conştiinţa supremă se revelează a fi la modul esenţial şi ultim reală. În limba sanscrită, acest concept este definit prin termenul Sat – Pură Existență.

Esenţa ultimă a conştiinţei (Sinele suprem nemuritor, Atman) nu poate fi cunoscută, dar în anumite condiții precis definite poate fi realizată. De aceea se consideră că revelarea Sinelui suprem nemuritor (Atman) este Alfa şi Omega tuturor modurilor de abordare specifice sistemului milenar yoga.

Fiecare fenomen ce apare în conştiinţa ființei umane evidenţiază felurite procese de rezonanță ocultă. Iată de ce se insistă în practica yoga asupra importanței de a fi conştient.

A fi din ce în ce mai amplu şi mai profund conştient implică întotdeauna o atenție ferm focalizată şi stăruitoare. Toţi oamenii sunt înzestraţi cu o conștiință, dar nu toți sunt pe deplin conştienţi de cuvintele pe care le rostesc, de intențiile pe care le manifestă și de acţiunile pe care le întreprind.

A fi din ce în ce mai conştienţi presupune să fim ferm focalizaţi, cât se poate de atenți, să existăm aici şi acum, clipă de clipă, să ţinem cont de o anumită legătură de cauzalitate şi să observăm de fiecare dată cu luciditate, cu discernământ procesele de rezonanță ocultă ce au loc în universul nostru lăuntric. În felul acesta putem intui legăturile inefabile ce unesc într-un mod enigmatic microcosmosul fiinţei noastre cu Macrocosmosul în care suntem înglobaţi şi existăm.

Cu cât ființa umană este mai conştientă, cu atât este mai capabilă să înțeleagă că este responsabilă pentru tot ceea ce gândeşte, pentru tot ceea ce intenționează şi pentru tot ceea ce făptuieşte. Conştiinţa ferm focalizată şi din ce în ce mai atentă este sursa cunoaşterii noastre referitoare la noi înşine, ce poate fi în întregime separată de rațiune. Prin rațiune, omul se poate observa, dar nu va reuşi să se cunoască decât prin intermediul conştiinţei.

Astfel, ne putem da seama, din ce în ce mai mult, de realitatea tainică a proceselor de rezonanță ocultă ce se declanşează instantaneu în universul nostru lăuntric în cadrul experiențelor ce fac posibilă cunoaşterea de sine prin intermediul conştiinţei.

Putem înţelege totodată realitatea tainică a Legii rezonanței oculte.

De aceea, când devenim conştienţi de o anumită stare sublimă, pură, dumnezeiască ce apare în universul nostru lăuntric şi se menţine ca atare, datorită unui proces specific de rezonanță ocultă, o perioadă considerabilă de timp, trăim o copleşitoare fericire ce ne ajută să descoperim o realitate dumnezeiască.

Împărăţia Tatălui Ceresc (Dumnezeu), pe care unii oameni nu o descoperă decât după moarte, ni se dezvăluie de îndată ce facem să predomine în universul nostru lăuntric, cu ajutorul conştiinţei, dumnezeiasca lumină a cunoaşterii care alungă întunecimea, ignoranța, egoismul şi limitarea.

Marii eliberaţi ai Indiei au descoperit în urmă cu mii de ani că tot ceea ce i se revelează yoghinului cufundat plin de aspiraţie şi dăruire în misterele esențiale ale conştiinţei face apoi să se manifeste în el stări copleşitoare de beatitudine, care sunt o mărturie vie a realităţii dumnezeieşti esențiale ce există dincolo de aparențe.

Conştiinţa unui om ce a atins într-o oarecare măsură starea de îndumnezeire îl face să simtă că pluteşte de fericire şi să descopere că pentru el viaţa este o continuă sărbătoare divină.

Cel conştient de sine însuşi participă din plin la propria transformare

Într-o lucrare clasică referitoare la practica yoga este menţionată o scurtă discuţie între un yoghin avansat şi un filosof speculativ, convins într-un mod superficial că deja cunoaşte totul.

Fiind faţă în faţă, filosoful i-a spus yoghinului:
„Se spune că yoga este o doctrină a iluminării. De aceea, te rog să-mi spui care este metoda voastră. În ce constă practica voastră zilnică?”

Yoghinul i-a răspuns, zâmbind cu subînţeles:
,,Noi, yoghinii, mergem. Noi, yoghinii, mâncăm. Noi, yoghinii, ne spălăm. Noi, yoghinii, dormim. Noi, yoghinii, facem dragoste. La momentele potrivite, noi, yoghinii, privim într-un anume mod în noi înşine şi către realitatea ce ne înconjoară.”

Şi atunci filosoful i-a răspuns:
„Toți oamenii merg. Toți oamenii mănâncă. Toți oamenii se spală. Toţi oamenii dorm. Aproape toți oamenii fac dragoste. Toţi oamenii privesc, în felul lor, realitatea ce îi înconjoară. Ce este atât de extraordinar în ceea ce faceți voi, yoghinii?”

După câteva clipe de tăcere, yoghinul i-a răspuns:
„Când mergem, suntem pe deplin conştienţi că mergem. Când mâncăm, suntem pe deplin conştienţi că mâncăm. Când ne spălăm, suntem pe deplin conştienţi că ne spălăm. Când adormim, suntem pe deplin conştienţi cu privire la ceea ce se petrece cu noi în somn. Când facem dragoste, suntem pe deplin conştienţi cu privire la ceea ce se petrece atunci. Şi când, la momentele potrivite, privim într-un anume mod în noi înşine şi către realitatea ce ne înconjoară, facem de fiecare dată aceasta fiind pe deplin conştienţi.

Cel mai adesea, când oamenii merg, când se hrănesc, când se spală, când dorm, când fac dragoste, când privesc, în felul lor, către realitatea ce îi înconjoară, nu sunt conştienţi de ceea ce fac sau sunt pe cale să facă.

De îndată ce un yoghin devine din ce în ce mai conştient referitor la tot ceea ce face clipă de clipă, fiecare moment al vieţii sale se transformă ca prin minune şi îi dezvăluie bogății lăuntrice inaccesibile celor care nu sunt conştienţi decât rareori cu privire la ceea ce fac.

În felul acesta, yoghinul devine din ce în ce mai conştient de sine însuşi şi, cu ajutorul lui Brahman (Dumnezeu), participă din plin la propria sa creaţie şi transformare.”

„Cu toate că este fără încetare prezent în toate fiinţele umane, Sinele suprem nemuritor Atman începe cu adevărat să strălucească numai în conştiinţa celui în care este revelat ca atare. Totul se petrece întocmai precum oglindirea luminii nu este cu putinţă să apară decât pe o suprafaţă şlefuită, ce prezintă un luciu.” (Sri Shankaracharya, Cunoaşterea de Sine)

„Cel în care echilibrul dumnezeiesc, bucuria dumnezeiască şi lumina dumnezeiască se revarsă din plin şi în permanenţă a atins esenţa ultimă a Conştiinţei supreme, unde se resorb toate cele ce există. Despre o asemenea fiinţă se spune că a devenit prin identificare deplină acea Conştiinţă supremă.” (Bhagavad Gita, cap. 5, sutra 24)

„Prin intermediul unei stăruitoare viziuni lăuntrice, unii ajung să perceapă în ființa lor Conştiinţa esenţială supremă. Alţii reuşesc aceasta prin analiză şi introspecţie. Alţii prin intermediul acţiunilor ale căror fructe sunt consacrate în totalitate. Dar toţi, fără excepţie, ajung la o astfel de realizare înaltă prin intermediul unei detaşări depline şi exemplare.” (Bhagavad Gita, cap. 13, sutra 24)

Conştiinţa profund transformată, capabilă să distingă activitatea în mod dumnezeiesc integrată de repaos, acţiunea ale cărei fructe sunt consacrate de non-acţiune, frica de seninătate, legăturile înlănţuitoare de starea de eliberare ultimă, evidenţiază astfel că a descoperit în sine Realitatea supremă.

Conştiinţa incapabilă să discearnă cu exactitate între ordinea dumnezeiască şi starea de haos, între acţiune şi starea de non-acţiune evidenţiază că acea fiinţă umană este subjugată de activitatea pasională. Conştiinţa înclinată să considere haosul drept ordine, răul drept bine, este scufundată în tenebre şi percepe în permanenţă de-a-ndoaselea întreaga realitate. O astfel de conştiinţă dezvăluie că în acea fiinţă umană predomină inerția, ignoranţa şi orbirea spirituală.” (Bhagavad Gita, cap. 18, sutra-ele 30, 31, 32)

Fragment din lucrarea Conștiința și enigmele ei, de profesor de yoga Gregorian Bivolaru, apărută la editura LuxSublima

Citiți și:
Legea rezonanței oculte explică saltul cuantic din sfera trupului în cea a conştiinţei
Dumnezeu – Cel mai copleşitor Mister (I)
Lupul cel bun și Lupul cel rău ce există în ființa noastră, în universul lăuntric al fiecăruia dintre noi (I)

 

yogaesoteric
9 martie 2023