Copiii nativilor din Scorpion

Vă place să aveţi o familie mare, chiar dacă nu vă îndepliniţi prea bine responsabilităţile părinteşti. Puteţi fi un părinte sever; deşi aveţi numai intenţii bune, vă este foarte greu să vedeţi punctul de vedere al copilului şi vreţi ca dorinţele dumneavoastră şi hotărârile pe care le luaţi să fie urmate fără împotrivire.

Temperamentul dumneavoastră nu este cel mai potrivit pentru un părinte pentru că sunteţi tiranic, posesiv, chiar violent. Devotamentul dumneavoastră faţă de copii poate fi sincer şi intenţiile bune dar viaţa lor va fi dificilă şi neclară. Totuşi vă căsătoriţi şi faceţi mulţi copii care vor creşte frumos dacă vă străduiţi să fiţi răbdător şi înţelegător.

Copiii născuţi în Scorpion au multă voinţă, sunt vicleni şi greu de descurajat. Părinţii trebuie să fie sinceri şi deschişi faţă de ei. Au afecţiuni puternice şi trebuie să fie crescuţi cu mare atenţie, ca să nu se distrugă fie prin exces de indulgenţă, fie prin exces de severitate faţă de propria persoană. Deşi fizic sunt puternici, moralul lor trebuie tratat cu multă grijă.

Trebuie să li se dea ocazia să îşi consume energia nervoasă, altfel vor deveni nerăbdători, mereu în opoziţie şi greu de supravegheat. Foarte uşor pot deveni copii problemă, dacă nu sunt înţeleşi. Nesiguranţa şi egoismul sunt cele mai comune defecte pe care părinţii trebuie să le înlăture.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More