Coşmarul Danei continuă: răpită şi sechestrată

Dana Crăescu este în prezent dată dispărută şi se presupune că s-ar afla într-o clinică psihiatrică sechestrată de proprii părinţi !

un articol de Eva Dan

Revenim cu detalii despre evenimentele legate de Dana Crăescu, cea care a ales să-şi continue evoluţia spirituală indiferent de opoziţia părinţilor săi (recitiţi aici Tragica poveste a Danei…). Iată în continuare desfăşurarea evenimentelor, din momentul în care Dana a ajuns la Bucureşti, pe cont propriu, unde avea să-l cunoască pe viitorul ei logodnic, Mugurel Atudorei.

Un certificat cu bucluc

Dana s-a stabilit în Bucureşti cu dorinţa de a-şi reîncepe viaţa, clădind-o pe principii sănătoase, pe libertate şi iubire, lucruri esenţiale pentru orice om cu spirit viu. Acolo l-a cunoscut pe Mugurel, şi el practicant yoga, care a ajutat-o să-şi înceapă noua viaţă, susţinând-o şi încurajând-o să se deschidă sufleteşte şi să aibă din nou încredere în oameni, în ciuda evenimentelor traumatizante prin care trecuse.

Lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, chiar dacă părinţii Danei refuzau să-i răspundă la apelurile telefonice. Pe de altă parte, ei sunau insistent la biblioteca M.I.S.A. sau la diverse persoane care ar fi putut să le furnizeze informaţii despre locul unde locuieşte Dana. Poate ar fi fost mai simplu să îi răspundă la telefon şi să o întrebe pe ea direct…

Apoi lucrurile s-au mai schimbat, au început să vină din Bârlad diverse rude apropiate ale Danei: fratele, bunica, mătuşa, etc. Lucrurile păreau să intre pe făgaşul cel bun, dar cu toate acestea Mugurel îşi aminteşte că Dana avea deseori coşmaruri, visând că proprii săi părinţi o răpesc şi o torturează. Să fi fost o sumbră prevestire a ceea ce va urma ?

Întrucât doreau să se căsătorească, Mugurel şi Dana au fost nevoiţi să meargă la Bârlad pentru a ridica o copie după certificatul de naştere al Danei, cel original fiindu-i sustras de către tatăl său după incidentul cu spitalul Socola. Cei doi vorbiseră între timp cu tatăl Danei despre situaţia certificatului cu pricina, dar li se comunicase că acesta s-a pierdut. Au ajuns la Oficiul pentru Căsătorii din Bârlad în dimineaţa zilei de 19 ianuarie 2005, au depus cererea, după care au revenit în jurul amiezii ca să ridice actul. Cei doi au fost ajutaţi de un coleg de-al lor din Bîrlad, tot cursant yoga, pe nume Tibi.

Totul ar fi fost simplu şi uşor, dacă în momentul ridicării actului n-ar fi apărut părinţii Danei, concilianţi, hotărâţi să poarte o discuţie liniştită cu cei doi, spunându-le că nu are sens să-şi facă un alt certificat, pentru că acesta există şi vor intra în posesia lui imediat după ce vor discuta toţi patru. Deşi nu avea încredere în părinţii Danei, Mugurel se lasă convins după multe promisiuni că nu vor păţi nimic, că vor merge la un restaurant  şi apoi acasă să discute paşnic, aşa că ies cu toţii din clădire.

Ce a urmat e uşor de prevăzut, coşmarurile Danei confirmându-se: Mugurel a fost îndepărtat imediat de Dana pe care părinţii ei au luat-o pe sus şi au azvârlit-o într-o maşină care era pregătită dinainte. Mugurel a fost ţinut cu forţa şi bătut de bunicul Danei,  fratele ei şi de alţi membrii ai familiei. Au strigat după ajutor, dar în zadar, răpirea fusese bine regizată dinainte, iar Mugurel era singur. 

„Aşa a spus Şefu”. Poliţia este prea ocupată pentru a apăra drepturile cetăţenilor

După ce maşina în care era Dana a dispărut, Mugurel şi Tibi au insistat să cheme cineva poliţia, care a sosit la locul incidentului după ceva timp. Au povestit tot ceea ce se întâmplase, Mugurel le-a arătat rana de la mână şi vânătaia de la ochi şi au plecat împreună la locuinţa Danei. Acolo i-a întâmpinat bunica Danei, care le-a spus poliţiştilor cum că Mugurel face şi el yoga şi este de la MISA, argument suficient de bun pentru ca poliţiştii să-şi schimbe radical atitudinea, devenind ostili faţă de Mugurel şi faţă de întreaga situaţie.

La secţia de poliţie, Mugurel a fost complet ignorat şi a durat ceva timp până să i se permită să dea o declaraţie. Apoi s-a dus la institutul medico-legal să-şi scoată certificat medical care să ateste că a fost agresat fizic.

Seara s-a întors împreună cu un Tibi la secţia de poliţie, unde au urmărit să depună o plângere împotriva familiei Danei pentru agresiune fizică şi un denunţ tot pentru părinţii Danei că şi-au răpit fata şi au sechestrat-o. Dar stupoare, ofiţerul de serviciu a telefonat şefului său, comisarul Fânaru, pentru a-i expune cazul. Acesta a dat verdictul: “A! Ăştia sunt de la MISA! Nu le primeşti nici o plângere! Părinţii şi-au luat fata acasă ! Să meargă a doua zi la Parchet să-şi depună plângerea şi denunţul!” (probabil că ştiţi că Poliţia, însărcinată să apere cetăţenii, este legal obligată să primească astfel de plângeri).

Astfel Mugurel s-a întors la Bucureşti. I s-a promis că va fi informat telefonic de situaţia anchetei prinvind răpirea, dar după zece zile de aşteptări nu a primit nici un telefon. Aşa că a telefonat el la poliţia din Bârlad, să afle detalii despre anchetă. Brusc, cei de la poliţia din Bârlad (respectiv comisarul Compotecras, care a fost numit să se ocupe de acest caz) au devenit foarte ocupaţi. „De problema asta, nu ne-am putut ocupa deloc. Trebuie să înţelegeţi şi dumneavoastră. În cursul săptămânii trecute, toată săptămâna am muncit de dimineaţa până la ora unu noaptea, în fiecare zi. Înţelegeţi? Au fost nişte probleme operative foarte grave, care ne-a solicitat prezenţa noastră cu alte chestiuni” i s-a răspuns.

Acesta a fost începutul unor serii întregi de amânări, discuţii fără nici un rezultat, pierderi de timp, toate pentru a acoperi faptele a doi părinţi care şi-au sechestrat propriul copil pentru a-l feri, zic ei, „de ticăloşenia asta de MISA”.

Unde este Dana ?

Pentru familia Danei nu are nici o importanţă faptul că la cei 21 de ani ai săi ea este majoră, după cum afirmă bunica Danei, aleasă ca purtător de cuvânt al familiei: “Că asta e placa voastră. Majoră şi drepturile omului. Nu mai îmi spune mie din astea, că tu nu ştii ce înseamnă să ai copil.”

Conform legislaţiei actuale, orice minor are dreptul să işi reclame proprii părinţi pentru abuzuri mult mai mici decât cele îndurate de Dana de-a lungul timpului. Iar sechestrarea unei persoane este o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea, chiar dacă cel care te sechestrează este o rudă de gradul I.

Iar Dana nu mai este de mult un “copil”. Deşi este evident pentru toată lumea că Dana este un om cu capul pe umeri, care ştie ce vrea, are libertatea să-şi exprime voinţa şi să îşi asume consecinţele propriilor decizii, oricât de neplăcute ar fi ele (consecinţele) la momentul actual, altcineva a hotărât ce este mai bine pentru ea, fără ca măcar să o întrebe. O nouă sechestrare a ei într-un spital de psihiatrie nu este exclusă şi nu ne oferă siguranţa că Danei i se respectă drepturile umane fundamentale.

Într-o discuţie cu bunica Danei, Mugurel îi cere să fie dus la viitoarea  sa soţie:

 “-Doamnă, spuneţi-mi unde sunt că mă duc eu acolo.
-Nu te poţi tu duce acolo. Vrei să te bată iar?
-Nu, dar ea va fi martor.
-Va fi martor? Eh, bun. Eu nu cred că va mai fi martorul tău. Va fi martorul nostru.
-De ce doamnă?
-Aşa…
-Ce, acum nu mai vrea…Vrea să stea cu dumneavoastră?
-Ea vrea să stea cu noi, sigur.”

Idee care în mod evident nu-i aparţine Danei, deoarece ea şi-a exprimat răspicat şi deschis dorinţa de a-şi continua viaţa alături de Mugurel. Oriunde ar fi acum Dana, cu siguranţă că dacă ar fi bine şi mulţumită nu ar deranja-o cu nimic să îi transmită acest mesaj logodnicului său.

Acum situaţia este foarte incertă. Poliţia tergiversează cazul, până când, probabil, Şefu’ va decide să se înceapă deschiderea unei anchete sau închiderea ei. Pentru că la noi mai funcţionează încă sistemul cu: „Aşa a zis Şefu’”. Şi va mai dura atâta timp cât noi vom permite acestor oameni să plece capul, să se lase manipulaţi şi gândiţi de alţii. Dar tot noi avem un cuvânt de spus atunci când simţim că libertatea noastră de exprimare ne este flagrant încălcată, când alţii vor să ne ducă spre prăpastie fiindu-ne călăuze…

Tot ceea ce se petrece acum, toată această propagandă asiduă, plină de ură şi prostie împotriva şcolilor spirituale autentice sau a deschizătorilor de drumuri către cunoaşterea de Dumnezeu, nu trebuie să ne determine să le răspundem cu aceeaşi monedă. Dimpotrivă, trebuie să ne mobilizeze ca să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca fiecare dintre noi să devină o făclie ce arde continuu pentru a lumina calea cât mai multor fiinţe umane catre Adevăr. 

Toţi cei care au avut de suferit de pe urma persecuţiilor, abuzurilor  şi nedreptăţilor care li s-au făcut pentru că au ales să trăiască liberi, aşa cum este şi cazul Danei Crăescu, sunt un exemplu de dăruire, răbdare şi devotament pentru oricine doreşte cu toată fiinţa să-şi împlinească menirea spirituală.

Suntem în epoca întunericului. Trăim parcă într-o lume plină de mizerii, mânjiţi de noroiul pe care unii şi-au făcut parcă o datorie să ni-l arunce în spate, strigând apoi şi arătându-ne cu degetul, ca pe nişte leproşi ce nu au loc într-o lume atât de “perfectă” ca a lor. Ura şi dezbinarea au luat locul iubirii şi armoniei dintre oameni, răutatea şi prostia, orbirea şi inconştienţa, nu sunt altceva decât noi forme de comunicare şi de supravieţuire.
Şi peste toate astea domneşte haosul.

Dar oricât de greu de respirat este aerul acestui veac, oricât de dificil ne este să întrezărim o licărire de bunătate, de iubire sau o rază de lumină în toată această masă de suflete, un lucru este cert: nimic niciodată nu va putea vreodată să ne ucidă sufletul, iubirea pentru adevăr şi dreptate, credinţa în Dumnezeu.

martie 2005
yogaesoteric.net