Cum a devenit presa o inchiziție externalizată a serviciilor

Începând din 2001, lumea a fost ostatica atentatelor de la 11 septembrie, evenimentul care a dat startul secolului 21, și a războiului împotriva terorismului. Dacă actualul război cu pandemia nu va reuși să țină lumea ostatică la fel de mult, în America se pregătește un nou război, unul intern.

Va fi un război împotriva „extremiștilor interni” sau a „teroriștilor interni” și un război împotriva disidenței politice. În Europa de Est, acest război este deja vechi – războiul împotriva corupției –, dar dă semne că poate îmbrăca haina nouă a războiului împotriva disidenței geopolitice.

De la un „război”, presa s-a degradat, și-a abandonat misiunea și a ajuns să-și pună cu mândrie în piept insigna de ajutor de șerif oferită de serviciile secrete.

Mai jos, prezentăm fragmente dintr-un material publicat de Matt Taibbi despre cum ziariștii americani au devenit adevărați agenți ai serviciilor pe care, în urmă cu doar zece ani, le atacau pentru acțiunile lor ilegale. Din nefericire, înlocuirea termenilor „extremist” sau „terorist” cu cel de „corupt” ar face din această analiză americană una valabilă și în România.

Wikileaks, Assange, Cablegate – o lume dispărută

În urmă cu 11 ani, pe 25 iulie 2010, Wikileaks a publicat 75.000 de rapoarte militare secrete despre războiul din Afganistan. The New York Times, The Guardian și Der Spiegel au publicat mai departe aceste documente, care au avut un efect devastator asupra comunității de informații din America, dezvăluind abuzuri precum masacrarea civililor și existența unui detașament de asasini despre care nu știau nici aliații apropiați ai SUA.

Dosarele războiului din Afganistan au apărut într-o perioadă în care încă se făcea jurnalism adevărat, când publicații precum Le Monde, El Pais, Der Spiegel, The Guardian, The New York Times și altele au intrat în parteneriat cu Wikileaks. Au fost expuse secrete la o scară nemaivăzută din anii 1970, iar reporterii au început să studieze 250.000 de telegrame diplomatice, dosare secrete despre deținuții de la Guantanamo, mii de alte documente despre războiul din Irak, despre mușamalizarea unor catastrofe ecologice, documente care, printre altele, au ajutat la declanșarea Primăverii Arabe.

E existat și o tentativă de ripostă – companii precum Amazon, Master Card, Visa, Paypal au interzis Wikileaks, iar Pentagonul a inundat site-ul Wikileaks cu o mulțime de atacuri cibernetice. Însă scurgerile au continuat.

Edward Snowden, angajat cu contract la NSA, a fost inspirat de aceste dezvăluiri și a expus public un program de urmărire a populației pe plan intern, iar această dezvăluire i-a adus premiul Pulitzer pentru documentare Laurei Poitras și reporterilor Glenn Greenwald și Jeremy Scahill.

În 2014, Congresul a cerut demisia șefului CIA, John Brennan, și a șefului comunității de informații, James Clapper, după ce s-a constatat că ambii au mințit Congresul.

Apogeul acestei perioade a fost atins când fondatorul eBay, miliardarul Pierre Omidyar, a lansat site-ul The Intercept, în februarie 2014. Era un site care își propunea să scotocească în arhiva lui Snowden, iar prima relatare a fost despre cum NSA și CIA au comis multe erori de geolocație atunci când își identificau țintele ce urmau să fie lovite de drone.

Câteva luni mai târziu, Michael Hayden, fost director al CIA și al NSA, recunoștea că „ucidem oameni bazându-ne pe metadate”.

Presa, inundată de colaboratori foști ofițeri ai serviciilor

Au trecut de atunci șapte ani. Julian Assange este în spatele gratiilor și ar putea să moară în închisoare. Snowden este în exil în Rusia. Brennan, Clapper și Hayden au fost reabilitați și sunt colaboratori plătiți ai MSNBC sau CNN, parte a unui val de ofițeri de informații care au inundat undele și paginile editorialelor, inclusiv fostul șef al contrainformațiilor Frank Figliuzzi și fostul director adjunct al FBI, Andrew McCabe.

Încă o dată, platformele internet, companiile de carduri de credit, precum Visa și MasterCard, și procesatori de plăți ca Paypal au pus umărul la urmărirea și/sau blocarea activităților „extremiștilor”. De această dată, au fost de aceeași parte cu foștii aliați din lumea presei ai Wikileaks și ai lui Snowden, publicații care, după alegerea lui Donald Trump, și-au schimbat cursul.

Aceste publicații au început prin a distrage atenția de la abuzurile serviciilor de informații, vorbind despre sperietori precum trumpismul, dezinformarea și amestecul Rusiei, iar apoi au început parteneriate cu site-uri care nu sunt fac decât să publice documente aprobate la Langley, precum Bellingcat, un soi de Wikileaks cu semn schimbat, care expun fărădelegile regimurilor din Rusia, Iran și Siria, mai puțin din SUA și din statele aliate.

Fostul șef pentru operațiuni în Europa și Eursasia al CIA a spus următoarele despre activitatea acestui grup: „Nu vreau să par dramatic, dar ne place ce facem”.

După protestele de la Capitoliu de pe 6 ianuarie, războiul împotriva terorismului a ajuns pe tărâm american, iar „extremiștii interni” au luat locul inamicilor combatanți. George Bush a lansat o campanie menită să distrugă toate sanctuarele teroriștilor. Noua campanie este menită să reducă posibilitățile de comunicare, ceva ce Juliette Kayyem, analistă de securitate a CNN (fost oficial în Departamentul Securității Interne), descria drept o rețea online „care îi lasă pe extremiștii interni să vorbească doar între ei”.

Reporterii au ajutat la asta căutând mai degrabă probe de comportament nepotrivit în spațiul online decât ascunzători fizice. Am văzut cum The Guardian a scris despre „marile riscuri ale podcastului”. Am văzut cu ProPublica a criticat politica confidențialității de la Apple, acuzând că a contribuit la protestele de pe 6 ianuarie.

Apoi, reporterii de la Vice sau The New York Times au început să scormonească în chat-urile online pentru a găsi dovezi despre eventuale intenții periculoase ale cetățenilor. Ca într-un fel de omagiu pentru nebuniile războiului împotriva terorismului, un reporter a ajuns să discute cu autorul discursului „Axa Răului” al lui George W. Bush despre închiderea postului Fox News.

Mai multe publicații au anunțat planuri pentru urmărirea „extremiștilor”, inclusiv prin cooperarea cu autoritățile.

Micul pas de la diseminarea propagandei serviciilor la a face munca serviciilor

Poitras și Greenwald, fondatori ai The Intercept, au părăsit publicația. The Intercept a închis arhiva Snowden, motivând că „se concentrează pe alte priorități editoriale”. La scurt timp, compania mamă a publicației, First Look Media, a anunțat un parteneriat cu „PassionFlix” al cărui motto este: „Tranformă-ți romanele de dragoste preferate în filme și seriale”.

Recent The Intercept a anunțat un nou proiect în acord cu noul curent din presă: „Donald Trump nu mai este la Casa Albă, însă nu vă lăsați înșelați: adepții supremației albilor, cei care cred în QAnon și în teoria conspirației despre fraudarea alegerilor reprezintă încă o amenințare gravă la adresa democrației și siguranței noastre”.

Greenwald a părăsit The Intercept după ce șefii i-au cerut să abordeze „subiectul dezinformării” într-un articol despre laptopul lui Hunter Biden, o referire la faptul că 50 de ofițeri de informații au spus că această relatare „are caracteristicile unei campanii de dezinformare a Rusiei”.

Greenwald a considerat că publicarea poziției serviciilor este contrară istoriei The Intercept. „Este foarte mic pasul de la diseminarea propagandei CIA la a face munca de poliție a agențiilor de Securitate ale statului, iar The Intercept și managerii lui răsuflați din New York au făcut acest pas”, a scris Greenwald.

„Publicația înființată pentru a se lupta cu supravegherea în masă a cetățenilor obișnuiți și pentru a apăra dreptul la intimidate a ajuns acum să caute prin datele furate de la cetățeni pentru a-i expune public și pentru a-i pedepsi pentru opiniile lor și pentru disidența ideologică. Este ironic și grotesc deopotrivă”, spune Greenwald.

Cine este acum The Intercept? Compania se luptă să atragă suficientă finanțare pentru a rămâne la statutul de organizație caritabilă, deși este deținută de al 81-lea cel mai bogat om din lume, și se plânge că nu are acces la superbogați atunci când le solicită donații.

Publicațiile au renunțat până și la falsa lor afirmație că le-ar interesa abuzurile comise de serviciile secrete.

Recent, CNN explica că Departamentul Securității Interne studiază posibilitatea colaborării cu entități nonguvernamentale pentru a recurge la o supraveghere a „potențialilor teroriști interni” mai agresivă decât ar permite legea.

„Legea nu permite Departamentului Securității Interne să-i urmărească pe cetățeni fără justificare și asumându-și identități false pentru a intra în aplicațiile de mesagerie folosite de grupările extremiste. Planul a fost discutat în cadrul Departamentului și ar permite ocolirea acestor prevederi legale.”

CNN a adăugat că, „dacă parteneriatul public-privat pentru urmărirea cetățenilor va fi finalizat, Departamentul Securității interne ar putea aduna informații care ar fi importante și pentru FBI, care i-ar putea monitoriza astfel pe cetățenii SUA fără să obțină un mandat sau fără să aibă pretextul unei investigații în desfășurare”. CNN a mai adăugat: „CIA și NSA au și ele limite impuse de lege în culegerea de informații interne”.

Informația cum că guvernul se gândește să folosească simpli cetățeni pentru a ajuta la operațiunile de informative ale FBI, CIA, NSA – ocolind cândva mult lăudatele reguli liberale – nu a provocat nicio reacție în editorialele din presa liberală. Ținta acestor operațiuni sunt adepții supremației albilor, se spune, iar ei sunt la fel de urâți acum cum era Al-Qaeda în trecut. De ce ne-ar mai păsa?

Programe din războiului contra terorismului, adaptate pentru uz intern

Toate acestea se petrec în timp ce o serie de programe ale războiului împotriva terorismului sunt adaptate pentru uz intern. Cu câteva luni în urmă, The New York Times a scris: „Casa Albă discută despre decrete pentru actualizarea criteriilor pentru listele de suspecți de terorism, pentru a-i include și pe extremiștii din țară”.

Politico a relatat că Departamentul Securității Interne ia în calcul „analizarea preferințelor de călătorie” ale suspecților de extremă dreapta, urmărind să extindă lista celor cu interdicție pentru curse aeriene, pentru a-i include pe „extremiștii interni” și pentru a-i opri pe aceștia la frontieră și a le verifica telefoanele și laptopurile (cunosc un afroamerican care nu este deloc extremist și nici conservator, căruia i s-a petrecut deja așa ceva).

Acțiunile presei pentru urmărirea „extremiștilor interni” vor produce un soi de listă auxiliară. Haideți să ne amintim ce s-a petrecut ultima dată cu aceste liste.

În 2019, serviciile secrete au scăpat „din greșeală” o listă cu 1,1 milioane de nume, listă care a ajuns la universități, spitale, potențiali angajatori. Asta a făcut ca mulți să-și piardă locul de muncă, să le fie refuzate serviciile bancare, să le fie restricționată libertatea de circulație.

Listele cu interdicții pentru zboruri, la fel ca și listele cu cei ce urmau să fie asasinați în războiul împotriva terorismului s-au confruntat cu probleme similare, probleme care au aceeași cauză: lipsa supravegherii activității serviciilor și absența criteriului ca persoanele de pe aceste liste să fi comis sau să fie suspectate în baza unor dovezi clare că ar urma să comită o infracțiune.

Subiecte precum supravegherea în masă a populației și asasinatele cu drone nu au mai fost vânate de presă, odată ce serviciile de informații au început să le servească jurnaliștilor povești senzaționale (și de multe ori false) despre conspirația dintre Partidul Republican și ruși.

Iar, mai cu seamă după 6 ianuarie 2021, parteneriatul FBI-CIA-presă a devenit unul foarte apropiat. Materialele pregătite de serviciile secrete au intrat în centrul atenției presei. Fie că este vorba despre „un atac la adresa democrației noastre” sau despre „semănarea discordiei”, presa este bucuroasă să retransmită propaganda serviciilor.

Acum, avem două noi „evanghelii” scrise de servicii și publicate de presă.

• Prima spune că cea mai mare amenințare la adresa Americii nu este Al-Qaeda, ci extremiștii din țară, despre care FBI spune că sunt „inspirați din străinătate, însă nu primesc ordine de la organizații teroriste străine”.
• A doua „evanghelie” spune că serviciile secrete nu-i pot combate pe acești indivizi din cauza „legilor slabe”.

Astfel că The Washington Post a început să scrie că „terorismul intern este o problemă națională, deci poate fi infracțiune federală”, iar ProPublica scrie: „Terorismul intern – o amenințare urgentă, însă legile sunt slabe”.

Serviciile secrete scăpate de sub control ucid statul de drept

În războiul împotriva terorismului am învățat că până și cele mai antipatice personaje urmărite de servicii nu reprezentau o amenințare mai mare decât serviciile secrete însele, în special când erau încurajate să acționeze fără supraveghere. Serviciile au dovedit asta de-a lungul timpului, prin răpiri, tortură, rețineri fără mandat, interceptare ilegală, liste negre. Iar acum o demonstrează prin tratamentul aplicat unor avertizori de integritate precum Assange, Snowden, Chelsea Manning.

Abuzurile pleacă de la îngrijorările legitime ale serviciilor, însă, dacă nu sunt atent monitorizate, aceste agenții ajung la soluții în afara legii și care reprezintă o amenințare mai mare la adresa statului de drept decât amenințarea originară.

În primul război împotriva terorii, în momentul în care spaima era la apogeu, politicienii i-au convins pe americani să accepte modificări majore în contractul stat-cetățean.

Oamenii nu le-au mai cerut președinților să ceară permisiunea de a porni un război, oamenii au renunțat la ideea că orice, de la fișa de la bibliotecă și până la dosarul medical, va rămâne o chestiune privată, au renunțat treptat la ideea că statul are nevoie de un mandat pentru a putea să le intercepteze convorbirile și au început să accepte ideea că SUA au dreptul să asasineze sau să rețină fără judecată oameni din toate țările lumii.

În războiul intern cu terorismul care este pe cale să înceapă, scopul va fi acela de a-i face pe americani să nu mai țină cont de conceptele juridice de vinovăție sau nevinovăție. Nu mai contează că ai comis sau nu, că ai planificat sau nu comiterea unei infracțiuni: câtă vreme ești judecat după o mulțime de criterii confuze, vei ajunge să nu mai ai voie să postezi pe internet, să nu te mai poți urca în avion, să nu mai poți folosi servicii bancare, să nu mai poți cumpăra publicitate etc.

Calitatea vieții unei persoane va depinde de decizia unei alte persoane – poate că din presă – de a-i asocia numele cu termenul „supremația albilor” sau „terorist intern”.

Așa arată noul vis al lui Michael Hyden: „Ruinăm bazându-ne pe metadate”. Cu siguranță, există mulți extremiști în America, însă nici luați la un loc nu reprezintă un pericol la fel de mare precum includerea întregii populații pe lista celor urmăriți.

În loc să se ocupe de asemenea probleme, presa preferă să-și pună în piept insigna de ajutor de șerif și să spioneze viețile oamenilor obișnuiți, în căutarea unor păcate secrete. Acesta nu este jurnalism, este un soi de inchiziție externalizată de către serviciile secrete, iar ziariștii își vor da prea târziu seama la ce demers au aderat. Oameni ca Brennan și Clapper nu au de ce să se teamă vreodată de o asemenea presă.

Citiți și:
Dezinformarea generată de mass-media și costul ridicat al ignoranței privind covid-19
Mass-media şi dezinformarea. Devieri de la informarea corectă
Manipularea publicului de către mass-media: «Ură la pachet, personalizată doar pentru tine»

 

yogaesoteric
24 septembrie 2021