Cum a fost posibil dezastrul din Sănătate

Încă de la începutul așa-zisei pandemii, de când erai luat și internat cu japca pentru vina de a fi asimptomatic, oamenii simpli au înțeles că, peste noapte, spitalele s-au preschimbat în instituții de exterminare în masă. Mergi la spital și te infectezi cu covid sau te pricopsești cu o infecție nosocomială, sau iei foc sau, în ultimă instanță, ești sacrificat pe eșafodul de la ATI.

Aș fi crezut, ca oricine, că totul e generat strict de aglomerare, de programul de muncă de-a dreptul inuman, de stres sau, de ce nu?, de neînțelegerea noastră în ceea ce privește procedurile medicale. Ar fi putut fi orice, doar că nu e asta. Iată cum a răspuns acuzelor purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu: „Să ne ancheteze pe noi și să vină să trateze persoanele din ATI curajoșii, cei care sunt tari și ard măștile”. Ați văzut până acum sfidare mai mare? Ăsta se crede supraom, deasupra tuturor. El are voie să facă orice!

Cum oare de s-a ajuns aici? Medicii, altă dată printre cei mai respectați oameni din societate, au ajuns să fie priviți precum niște ciocli. Și totuși, nu-i vina lor! Este uluitor cât de ușor s-a reușit preschimbarea sistemului medical autohton într-o hazna. Și în cât de puțin timp. Privind retrospectiv aproape că este imposibil de crezut.

Să plece!”, le spunea Băsescu medicilor în 2010. Și, simțind că nu mai e rost să rămână în țară, mulți medici au plecat. A fost primul atac asupra sistemului sanitar autohton, o ieșire la baionetă avându-l în frunte pe președintele ticălos de atunci. Și, ca să-și arate ticăloșia pe față, Băsescu nu s-a limitat doar la a le spune „Valea!” medicilor, ci a mers mai departe, închizând spitale. La recomandarea UE, desigur! Fără nicio surpriză, o degringoladă generală a pus stăpânire pe un sistem care, până atunci, funcționase destul de bine.

Era doar începutul. S-a continuat cu lichidarea Institutului Cantacuzino, pentru a face România dependentă de vaccinurile produse de marii mahări mondiali. Din acest punct de vedere, după închiderea renumitului institut, România a intrat cu brio în rândul țărilor subdezvoltate medical, alături de cele africane.Apoi s-a început atacul „juridic” asupra marilor medici ai țării. O târlă de procurori care n-aveau habar de nimic au început să-i ia la întrebări pe marii profesori ai țării. Oameni care erau cap de afiș la congrese medicale de renume, au ajuns bătaia de joc ai unor neica nimeni. Toți au fost târâți prin mizeria anchetelor însăilate, dublate de informații false aruncate în presă. Toți au fost târâți prin noroiul controlului judiciar, cu găștile agresive de cameramani și dudui spălate pe creier care puneau întrebări inepte. Ce să te mai aștepți de la un sistem care devenise ținta predilectă a golanilor din ceea ce se numește „sistem subteran”?

Un doctor de-a dreptul genial care, prin operații imposibile făcuse bine mii de copii considerați „fără speranță”, a fost târât în mizeria „procurorilor”. N-am văzut pe niciunul dintre părinții cărora acel medic le readusese zâmbetul pe buze solidarizându-se cu el. Au stat toți cu capul la cutie. Au uitat ei oare că, la un moment dat, acel doctor a fost singura lor speranță? Au uitat ei oare că acel om le-a transformat copiii din epave în oameni normali? La fel și-n ceea ce-i privește pe cei salvați de medicii târâți nedrept prin mocirla sistemului ticălos care pretinde că face justiție. Vă dați totuși seama că, pe vremea aceea, un procuror semianalfabet ajunsese să câștige două sute de milioane pe lună pentru a ancheta un medic de renume care câștiga de zece ori mai puțin decât procurorul? Și medicul era considerat „coruptul”! Iată semnele căderii noastre ca oameni!

În paralel cu nebunia arestărilor s-a instaurat, treptat, mafia medicamentelor. Au început să apară crizele de medicamente, prețurile au sărit și o întreagă golănie s-a instaurat peste tot. Este oportun să conștientizați că, în perioada lui Ceaușescu, indiferent cât de săraci am fost noi, indiferent de restricțiile impuse importurilor, absolut niciodată nu a existat vreo criză de medicamente. Niciodată nu s-a amânat vreo campanie de vaccinare din cauză că n-ar exista vaccinuri. Niciodată, când a fost vreo urgență, nu a lipsit vreun medicament esențial. Când a venit dezastrul de la Cernobîl, elevii au primit la școală pastile cu iod. Pur și simplu, în sistemul sanitar totul a mers!

A fost însă necesar să se instaureze noțiunea de piață și într-un domeniu care n-ar fi fost cazul să aibă de-a face în veci cu „piața”. Și așa a început nebunia. Lipsă de medicamente, crize induse, refuz al importatorilor de a aduce anumite medicamente, vânzări la suprapreț, mituirea doctorilor pentru prescrierea anumitor medicamente, exportarea medicamentelor abia importate ș.a.m.d., iată fenomene cu care n-ar fi fost normal să vă întâlniți vreodată.

Acum ne aflăm în fața asaltului final. Se dorește privatizarea întregului sistem sanitar pentru ca grasul buget al Sănătății să devină obiect al profitului scos de șmecherii sistemului. În mod normal, banii băgați în Sănătate n-ar fi indicat să fie speculați. Pur și simplu, acolo ar fi firesc să bagi banii strict pentru a vindeca oamenii sau pentru a le mai curma din suferință, nu pentru a îmbogăți niște șmecheri.

Prioritatea celor care se află acum la putere este însă alta: sifonarea cât mai multor bani din Sănătate. Este groaznic ceea ce se petrece. Șmecherii au pus mâna pe țară și-și fac de cap. Iar noi nu facem nimic altceva decât să privim cu pasivitate la cum suntem omorâți cu bună știință. Peste ceva vreme ne vom întreba iar „cum de-a fost posibil” sau, din disperare, vom urla precum câinii la lună. Va fi însă prea târziu. După ce lupii au devorat victima, resturile rămase în putrefacție nu mai pot face nimic.

Citiți și:
Pandemita și clanul halatelor albe
Covidul și interesul european ‒ cei doi vectori ai distrugerii sistemului de sănătate

 

yogaesoteric
8 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More