Cum a pornit Germania revoluția bolșevică sau rolul Germaniei în demararea revoluției bolșevice

 

Revoluția rusă a intrat în istorie ca fiind victoria muncitorilor și a țăranilor asupra conducătorilor ţarişti. Puțini oameni știu însă, că de fapt kaiserul german este cel care i-a ajutat pe bolșevici în 1917.

Zurich, 9 aprilie 1917: 32 de emigranți ruși sunt la gară și așteaptă să plece. Dar nu sunt singurii de acolo. Apelative ca: „trădători, ticăloși, porci” răsună la adresa lor. Susținătorii grupului sunt, de asemenea, acolo, cântând imnul mișcării comuniste „The Internationale”. Trenul este blocat pentru scurt timp, dar mai apoi acesta își începe deplasarea.

Trenul german închiriat a fost pus la dispoziție de kaiserul Wilhelm al II lea cu scopul de a susține Revoluția Rusă. Într-unul dintre vagoane se afla nimeni altul decât Vladimir Ilici Ulyanov, cunoscut sub numele de Lenin. Cu ajutorul Germaniei, Lenin și-a părăsit exilul din Elveția și, o săptămână mai târziu, a ajuns la destinație: Petrograd, oraș care mai târziu va fi denumit Leningrad, iar în prezent se numește Sankt Petersburg.

În Rusia, Revoluția din februarie tocmai se încheiase, țarul Nicolae al II-lea fusese alungat de pe tron, un guvern provizoriu era în funcțiune iar Revoluția din octombrie nu se preconiza încă. Întoarcerea lui Lenin în țara sa natală a fost urmărită cu mare atenție la Berlin. „Intrarea lui Lenin în Rusia a fost un succes. El operează conform dorințelor dumneavoastră”, a fost mesajul comandamentului de armată din Germania trimis biroului său de externe.

Un paradox politic, sau cel puțin așa s-ar părea: Kaiserul Wilhelm al II-lea unindu-și forțele cu comunistul Lenin. Scopul împăratului german a fost de a submina în cele din urmă imperiul țarist cu care așa-numitele Puteri Centrale – Germania și Austro-Ungaria se aflau în război din 1914. Strategia Berlinului era clară: Lenin și bolșevicii săi aveau menirea de a destabiliza Rusia – prin intermediul primului război mondial – ușurând povara luptelor de pe frontul de est.

Imperiul german se baza pe o veche regulă a diplomației: dușmanul dușmanului meu este prietenul meu. Și planul a funcționat. Acest plan a luat naștere grație unui om care și-a ales numele de guvernare comunist „Parvus”, sau cel mic: Israel Lazarevich Gelfand. Acesta era un evreu rus care la sfârșitul anului 1914 își folosise deja influența pentru a oferi ambasadorului german la Constantinopol o alianță de „baionete prusace și pumni proletari ruși”. El a susținut că interesele Germaniei și ale revoluționarilor ruși sunt identice. După un scepticism inițial, i s-a acordat o audiență la Berlin.

Gelfand, căruia îi plăcea să trăiască în stil mare și să se înconjoare de femei, a venit pentru prima dată în Germania în anul 1891. A scris pentru ziare de stânga sub diferite pseudonime și s-a întâlnit cu toți principalii comuniști ai momentului: Rosa Luxemburg, Karl Kautsky, Lenin și Leo Troțki. Cu toate acestea, tovarășii săi nu au avut încredere în el din cauza stilului său de viață antisocialist.

După Duminica Sângeroasă din 22 ianuarie 1905, când Garda Imperială a țarului a împușcat manifestanții de la Sankt Petersburg și a ucis peste 200 de oameni, Gelfand și Troțki au fost printre primii exilați ruși care s-au întors acasă. Aceștia au preluat funcții de șefi de consiliu, dar au fost arestați ulterior de poliție. Gelfand a fost închis în Siberia. A reușit să scape și, după ce a fondat un imperiu de afaceri la Constantinopol, a devenit un om bogat. El chiar deținea o bancă, ceea ce i-a determinat pe vechii săi prieteni comuniști să-i întoarcă spatele. Troțki chiar a scris cartea Necrolog pentru un prieten viu.

Cu toate acestea, izbucnirea războiului din 1914 i-a oferit lui Parvus ocazia de a-și exercita influența. După o vizită la ambasadorul german în Imperiul Otoman, a fost primit la biroul de externe din Berlin în februarie 1915. Comunistul rus, cu experiența sa jurnalistică în Germania și succesul în afaceri la Constantinopol, a scris scenariul unei revoluții pentru biroul de externe german. A fost o foaie de parcurs pentru ceea ce se va petrece de fapt doar câteva luni mai târziu.

În mai mult de 23 de pagini dactilografiate, Gelfand a detaliat cum ar putea avea succes o lovitură de stat cu sprijin străin. Pentru el, era o chestiune de bani, sabotaj și răsturnarea guvernului. O lună mai târziu, trezoreria imperială germană a aprobat 2 milioane de mărci „pentru a susține propaganda revoluționară din Rusia”.

Gelfand a fost, de asemenea, activ și în calitate personală. Nu a existat nicio separare între interesele sale comerciale și obiectivele sale politice. El a fost clasicul profitor de război, care se ocupa de toate și de toată lumea: arme, metale, coniac, caviar, pânză. Drumul spre est a fost blocat de lupte, așa că asistenții săi au făcut contrabandă cu bunuri printr-un sat suedez de la granița cu Finlanda, care la acea vreme era un mare ducat în Imperiul Rus, plătind mită grănicerilor.

Planul viclean al lui Gelfand a dat roade în cele din urmă. La 7 noiembrie 1917, o lovitură de stat a intrat în istorie sub numele de Revoluția din octombrie. Guvernul interimar a fost răsturnat, sovieticii au preluat puterea, iar Rusia a încetat mai târziu alianța militară a Triplei Antante cu Franța și Marea Britanie. Pentru Rusia, a fost efectiv sfârșitul războiului. Kaiserul Wilhelm al II-lea a cheltuit în jur de jumătate de miliard de euro (582 milioane de dolari) în banii de astăzi pentru a-și slăbi inamicul din război.

Parvus a fost implicat direct ca intermediar pentru kaiserul german. Omul care a ajutat la succesul revoluției, Lenin, a fost descris postum de marxista germană Clara Zetkin drept „curvă a imperialismului”. Gelfand a murit de un accident vascular cerebral la Berlin în 1924, la vârsta de doar 57 de ani. Atât sovieticii, cât și Imperiul German au aşternut un văl de liniște asupra rolului istoric pe care acesta l-a jucat.

În ceea ce îl privește pe Lenin, acesta a fost discreditat în rândul comuniștilor ruși ca fiind beneficiar al sprijinului capitalist, dar după asasinarea țarului și a familiei sale din 17 iulie 1918, acesta a intrat în ofensivă. La o conferință de partid, el a mărturisit că a fost adesea acuzat că a demarat revoluția cu ajutorul banilor germani. El a recunoscut că nu refuzase niciodată banii germanilor dar: „Aș dori totuși să adaug că vom organiza o revoluție similară în Germania, cu banii ruși”.


Citiți și:
Cine au fost finanţatorii Revoluţiei Bolşevice din Rusia
Ştiaţi că în 1919, în Germania s-a experimentat mai întâi comunismul?
V.I. Lenin, un ascuns geniu viclean şi monstruos (I)

 

yogaesoteric
24 ianuarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More