Cum pot oamenii să-și organizeze viața pentru a depinde cât mai puțin de stat? Eroarea revoluțiilor (II)

Un demers care să răspundă la întrebarea „cum să ne organizăm viața fără stat?” este necesar. O astfel de inițiativă se încadrează într-o analiză complexă a raporturilor dintre stat și om, de care s-au ocupat filosofi, teologi și juriști de-a lungul timpului. În acest articol introductiv, propunem o sinteză a răspunsului posibil la întrebarea cum pot oamenii să-și organizeze viața pentru a depinde cât mai puțin de stat?

Citiți prima parte a articolului

Pot fi concepute soluții personale sau colective pentru a trăi fără stat. Oamenii sunt nevoiți să caute să-și organizeze viața fără a mai recurge la serviciile statului sau ale celor care dețin puterea economică și financiară la nivel național și la nivel mondial, pentru că restricțiile și constrângerile de tot felul, sarcinile financiare impuse devin tot mai împovărătoare. Se adaugă și lipsa unor mijloace de subzistență care să permită un trai decent. Aceste soluții se materializează în forme personale sau familiale de gospodărie, instalații care să permită autonomie energetică și termică, organizarea unei gospodării proprii care să procure necesarul de bază de alimente, retragerea din mediul citadin în cel rural și altele, în măsură să permită o independență cât mai mare față de astfel de servicii ale statului/corporațiilor. Toate acestea au un caracter mai mult sau mai puțin eficient pentru că dominația statului se resimte și în acest caz. În relația cu cetățeanul, în zilele noastre statul nu iese niciodată în pierdere.

Premisa fundamentală a oricărui model de nouă ordine juridică și socială care să ofere un răspuns eficient la întrebarea de mai sus constă în reîntoarcerea omului, a celor care dețin puterea, la Dumnezeu, la dreapta credință ortodoxă. Mântuitorul a spus că „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5). În acest fel vom regăsi ordinea și armonia supremă, bazată pe iubire, care este Împărăția lui Dumnezeu și care este înlăuntrul nostru.

Pentru exercitarea unei bune guvernări, oricare ar fi modelul de organizare a statului și societății propus, mai este necesar, tot în sensul dreptei credințe ortodoxe a poporului român, și ceea ce noi am numit comportament constituțional loial a celor ce exercită puterea[1]. Comportamentul constituțional loial al guvernanților față de poporul român, față de tradițiile și valorile sacre ale dreptei credințe ortodoxe și nu în ultimul rând în exercitarea atribuțiilor de interpretare și aplicare a Constituției, a legilor, a construcției ordinii economice, juridice și sociale a statului, nu poate fi redus, înțeles sau exprimat numai prin categorii și concepte juridice. Aparținând conduitei fiecărei persoane care are demnități și funcții publice în stat, un astfel de comportament este un fapt al conștiinței personale. Loialitatea față de poporul român, față de dreapta credință ortodoxă, față de valorile autentice ale democrației și constituționalismului, poate să existe sau nu pentru că omul este înzestrat cu libertate.

Acest comportament nu poate exista ca fapt de conștiință acolo unde este prezent orgoliul nemăsurat, slava deșartă a acestei lumi, necunoașterea sau ignorarea specificului și intereselor poporului român, ateismul, indiferența sau chiar disprețul în raport cu dreapta credință ortodoxă. Loialitatea constituțională cerută guvernanților ca fapt de conștiință nu poate fi la un loc cu disprețul față de om ca persoană, față de drepturile și libertățile sacre ale acestuia și nici cu fariseismul guvernanților noștri atât de prezent astăzi în viața publică.

Pentru ca persoana care a primit atribuții de exercitare a puterii de stat să aibă conștiința și cunoștința comportamentului constituțional loial, este necesară smerenia față de valorile mai sus enumerate, este nevoie de recunoașterea și conștientizarea neputinței omenești și a dependenței în orice clipă a omului de Dumnezeu, este nevoie de o transformare a firii (metanoia) pornind de la asceza rațiunii și, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea conștiinței voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani, 12:2).

Conduita smerită, loială a guvernanților și actul de guvernare smerit este necesar să corespundă cuvintelor Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos: „Și Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu este bine să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slujitor. Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu, 10, 42-45). Din nefericire această conduită, care nu este o recomandare, ci o poruncă a Domnului nostru Iisus Hristos, nu este prezentă la guvernanții actuali ai României.

Răspunsul la întrebarea care constituie titlul acestui articol poate fi formulat și împărțit în trei secțiuni:

A. Cum ar putea statul să devină cât mai puțin necesar în viața socială?

Avem în vedere reducerea semnificativă a intervenției autorităților prin care se realizează guvernarea (Șeful statului, Parlament și Guvern), nu și a autorităților care au atribuții de garantare a drepturilor și libertăților sociale (Curte Constituțională, instanțele judecătorești, Avocatul Poporului). În opinia noastră atribuțiile acestor instituții statale este necesar să fie sporite pentru a deveni cu adevărat eficiente.

• Aplicarea corectă și adecvată a principiilor autonomiei administrative locale și al subsidiarității, încât aceste principii să devină realități și nu norme juridice sau concepte teoretice, cum sunt în prezent. Întărirea rolului comunităților locale în gestionarea propriei lor vieți sociale.
• Partajarea clară a atribuțiilor legislative între Parlament și comunitățile locale.
• Stabilirea unui domeniu al legii, al actelor normative ale Parlamentului. Interzicerea restrângerii exercitării drepturilor fundamentale naturale și respectarea demnității umane în orice situație.
• Încurajarea formelor de organizare sociale și economică de tip cooperatist. Adoptarea unei legislații eficiente care să încurajeze și să sprijine cooperativismul. În prezent dreptul de proprietate cooperatistă nu este consacrat constituțional.
• Consacrarea procedurii referendumului ca mod de adoptare al legilor organice și a proiectelor de lege rezultate ca urmare a unei inițiative populare.
• Reducerea drastică a fiscalității. Stabilirea prin lege a limitelor și criteriilor de impozitare. Desființarea unor categorii de impozite cum ar fi: cele pe venit, pe clădiri, terenuri, bunuri mobile etc.

Instituirea unui impozit unic pentru populație și persoanele juridice, de tip TVA, și cel mult o contribuție proporțională a persoanelor fizice și juridice, justă și limitată valoric la bugetul național și bugetele locale.

Desființarea taxelor percepute pentru serviciile statului, sănătate, justiție, administrație etc.

Contribuțiile financiare ale salariaților pentru pensii sau asigurări sociale să fie limitate valoric prin lege sau chiar facultative.

• Garanții noi privind eliminarea excesului de putere al autorităților statului, prin consacrarea principiului proporționalității drept criteriu principal de departajare între exercitarea legitimă a puterii și excesul de putere care poate fi sancționat. Principiul proporționalității înseamnă adecvarea strictă a unor astfel de restricții la situația de fapt și la scopul legitim urmărit. Acest principiu este un criteriu important pentru a distinge între exercitarea atribuțiilor statului în conformitate cu normele constituționale și legale și excesul de putere nelegitim și neconstituțional.[2] Atribuții noi și întărirea celor prezente, în acest sens, pentru instanțele judecătorești, Avocatul Poporului sau Curtea Constituțională.
• Stabilirea precisă și clară prin lege a principiului Supremației ordinii constituționale interne față de dreptul Uniunii Europene. Principiul priorității dreptului Uniunii Europene fiind aplicabil numai în cazurile strict prevăzute de lege și fără a afecta suveranitatea națională și supremația Constituției.

B. Cum poate statul să-și îndeplinească rolul de stat social?

• Reconstruirea unui sector al economiei de stat, în care principala formă organizatorică să fie regiile autonome, având capital total sau majoritar de stat, atât la nivel național cât și local.

În acest fel veniturile statului nu ar mai proveni aproape exclusiv din impozite și taxe, ci din veniturile realizate din economia de stat. Iar împrumuturile bancare care împovărează țara s-ar face rar și eficient.

• Interzicerea concesionării sau privatizării unor bunuri, companii de interes vital pentru națiune, cum ar fi energia electrică, bunurile naturale (izvoarele de apă, pădurile, minereurile, terenurile etc.), industria petrochimică și altele. Reanalizarea și eventual revocarea unor contracte de acest fel deja existente.
• Interzicerea externalizării capitalului de stat și a veniturilor obținute în economia de stat.
• Investiții prioritate, semnificative și programe clare în sănătate, învățământ, cultură, asistență socială.
• Preocupări și programe concrete pentru reducerea decalajelor sociale și formarea unei clase sociale de mijloc semnificative numeric.
• Dreptul la un nivel de trai decent să devină preocuparea fundamentală a guvernanților, cu posibilitatea de sancționare juridică în caz de nerespectare. Este îngrijorător cât de mare este numărul săracilor, al celor fără adăpost, al celor însingurați, al celor pe care nu-i iubește nimeni pe pământ. Statul nu face nimic pentru acești oameni. Este necesar să se implementeze politici publice realiste și eficiente pentru ajutorarea celor aflați în dificultate.

Sigur, și indiferența noastră față de cei oropsiți, bolnavi sau în nevoi este cazul să înceteze. Să triumfe în conștiința fiecăruia porunca iubirii milostive pe care ne-a dat-o Mântuitorul, de a-l iubi și ajuta pe cel de lângă noi. Mai este un aspect. Un proverb chinezesc vechi dar potrivit pentru vremurile noastre spune că, „dacă vrei să ajuți pe cineva să nu-i dai un pește, ci o undiță și să-l înveți să pescuiască”. Ajutorul statului față de cei în nevoi ar fi necesar să urmeze și această învățătură.

• Consacrarea constituțională a dreptului cetățeanului la o bună guvernare. Reglementarea unor sancțiuni juridice în situația nerespectării acestui drept fundamental.

C. Cum pot oamenii să-și organizeze viața pentru a depinde cât mai puțin de stat?

Măsurile propuse în primele două secțiuni, chiar dacă în opinia noastră pot duce la îmbunătățirea raportului dintre stat (guvernanți) și om, în favoarea oamenilor, de a face cât mai puțin necesar statul în viața personală, au totuși un inconvenient important. Toate aceste măsuri, pe care noi le considerăm benefice pentru realizarea scopului enunțat, pot fi create și aplicate numai prin voința politică și legislativă a guvernanților. Este puțin probabil că, într-un viitor apropiat, astfel de măsuri vor deveni o realitate. Dar speranța de mai bine rămâne chiar și sub acest aspect.

Existența personală și socială de astăzi, bazată pe economia de tip capitalist, pe concurență și individualism, se caracterizează prin producție, acumulare materială și consum, toate acestea încurajate și amplificate de politicile publice și, ce este mai îngrijorător, acceptate și dorite de mulți oameni. Consumul și acumularea duc inevitabil la dependență față de stat, la suportarea controlului și constrângerilor diverse, mai mult sau mai puțin subtile impuse de autorități.

Firea omenească creată, omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este și trup și suflet. Dar omul prin gând, voință și faptă este mai mult pentru trup decât pentru suflet. Sigur, avuția, consumul nu reprezintă un rău în sine. Nociv pentru om este excesul, dorința de a avea, de a acumula și de a consuma cât mai mult material, nu spiritual. În pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, Mântuitorul a spus pentru cei de atunci și pentru cei de acum: „Însă Dumnezeu i-a zis: Nebunule! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se petrece cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.” (Luca 12, 16-21)

Este nevoie ca fiecare să aplice în viață legea cumpătării, a justei măsuri în toate, a unui echilibru existențial. Aceasta este una dintre soluțiile de a reduce dependența economică și financiară față de stat, credem noi.

Depărtarea omului de stat implică apropierea de Dumnezeu, de dreapta credință ortodoxă de viața în comuniune. Numai astfel omul se poate regăsi pe sine și parcurge calea de la eul exterior la sinele mai adânc. „Fii infidel eului în drumul către Sine”, recomandă filosoful Constantin Noica.

Filosoful Constantin Noica se întreba: „Ce este de făcut atunci când nimic nu mai este de făcut?”. Desigur filosoful nu preconiza intrarea noastră într-o pasivitate totală, în acceptarea necondiționată a destinului rău pe care alții ni-l pregătesc. Dimpotrivă, este o meditație adâncă ce îndeamnă la acțiune, la salvarea ființei și a demnității noastre de oameni creați după chipul și asemănarea cu Dumnezeu, la salvarea vieții, comunității dreptei credințe, culturii noastre, în aceste vremuri sumbre în care maleficul și iraționalul contrare firii vor să domine și să triumfe, dar fără șansa de a reuși.

Herman Hesse, laureat al premiului Nobel pentru literatură, autorul romanului Jocul cu mărgele de sticlă, remarcă cu multă înțelepciune:

„Cu cât e mai vastă cultura unui om, cu cât mai mari îi sunt privilegiile, cu atât mai mari este necesar să fie în caz de nevoie sacrificiile pe care le face. Dar nu mai puțin este un laș și un trădător cel ce trădează principiile vieții spirituale de dragul unor interese materiale, cel care, de exemplu, este gata să lase pe seama deținătorilor puterii a decide cât fac 2×2. Este o trădare să sacrifici oricăror altor interese simțul pentru adevăr, onestitate intelectuală, devotamentul față de legile și metodele spiritului.

Pot să vină vremuri de spaimă și de cel mai profund dezastru. Dacă în dezastru mai e posibilă vreo fericire, aceasta nu poate fi decât una spirituală, care să privească înapoi cu dorința de a salva cultura vremurilor trecute, care să privească înainte cu hotărârea de a reprezenta senin și statornic spiritul într-o perioadă ce altminteri ar putea să cadă pe deplin pradă materiei.”

Fericirea, în orice vreme, este dată mai întâi de dreapta credință și apoi de cultură, pentru că nu cultura ne mântuiește, ci dreapta credință în Dumnezeu. Cultura personală și cultura unui popor există, au valoare, în vremurile noastre, numai dacă sunt întemeiate pe dreapta credință și dacă scopul lor sunt adevărurile revelate de Dumnezeu. În afară de acestea, sunt incultura și neantul spiritual în care astăzi atât de mulți voit aleg să existe.

În acest context, prima condiție a salvării noastre ca persoane libere, a demnității noastre dar și a vieții, este întoarcerea la Dumnezeu, la dreapta credință ortodoxă. Dumnezeu este Ființa Supremă, Creatorul, Viața și Învierea noastră. Este necesar să avem conștiința faptului că această lume cu tot ce este lumesc în ea, material, lipsit de valorile virtuții și ale credinței, este supusă finitudinii și determinismului material și temporal. Nu pentru lumescul din lume s-a rugat Mântuitorul, ci pentru oameni, care sunt valori eterne dacă rămân în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în ei.

Pentru a rezista în aceste vremuri de încercare, îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru că refuzăm mâna Sa salvatoare și ne credem atotputernici și stăpânii acestei lumi, există o singură cale de izbăvire: să ne întoarcem la Dumnezeu, să facem roade vrednice de pocăință (după cuvântul Mântuitorului: „Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor.” – Matei 18:3), să ne întoarcem la Sfânta Biserică Ortodoxă, să credem și să ne rugăm mai mult, să împlinim Porunca Iubirii, prin care ne întoarcem la darul dumnezeiesc al vieții, al libertății și al demnității. Darurile lui Dumnezeu nu se iau niciodată înapoi. Noi suntem aceia care le refuzăm. Este necesar să ne recâștigăm demnitatea de om.

Tot Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan, 14:6) și „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5). Cuvintele Mântuitorului este necesar să devină convingeri în inima și conștiința noastră și mai mult decât atât, fapte ale iubirii și ale vieții pentru a învinge încă de pe acum, când trăim în trup material, lumescul lumii și puterea celor fără de Dumnezeu și fără de omenie.

Statornicia în dreapta credință este temeiul personal și colectiv, un răspuns ferm la dictatura guvernanților contemporani și chiar pentru reforme sociale. Domnul nostru Iisus Hristos a propovăduit smerenia, ne îndeamnă să fim smeriți și ne dă model de smerenie pe Sine Însuși. „Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți avea odihnă sufletelor voastre”. (Matei 11:29) A fi smerit cu inima și cu duhul nu este un act de umilință, ci un act voit al libertății noastre întru demnitatea noastră. Smerenia este mama virtuților, cum o numesc sfinții părinți, este supunerea față de Dumnezeu și nu față de om și lumescul acestei lumi.

Dacă omul alege pasivitatea, supunerea necondiționată față cei care temporar exercită puterea lumească astăzi, din om liber devine rob, iar demnitatea de om cade în umilință, însoțită cu frica, cu deznădejdea cu acceptarea lumescului și a răului acestei lumi. Dumnezeu Mântuitorul nostru a fost smerit, dar nu umil. Din Sfânta Evanghelie aflăm de cuvântul dur al Mântuitorului împotriva fariseilor și cărturarilor, care formal se arătau drepți dar în realitate încălcau legea, erau lipsiți de iubire și omenie, mândri și disprețuitori, am spune noi la fel precum și guvernanții de astăzi sunt.

Poporul român este smerit, dar nu umilit. Multe au fost încercările și vitregiile vremii îngăduite de Dumnezeu, abătute asupra poporului român. În orice împrejurare poporul român a rămas statornic în dreapta credință. Și-a apărat și menținut credința, ființa, limba, tradițiile, cultura, libertatea, țara, atât cu armele dreptei credințe, cât și cu jertfa pe câmpul de luptă, dacă a fost nevoie. Vicisitudinile, îngrădirile de tot felul, globalizarea, ateismul care proliferează nu vor putea să aducă atingere valorilor existențiale fundamentale ale poporului român, identității și unității sale.

Prin urmare este necesar să fie găsite și soluții sociale la dictatura și criza generate de guvernele și instituțiile statale, de globalismul mondial promovat cu atâta nonșalanță astăzi.

O primă soluție este de a ne transforma modul de a fi, de a ne înnoi conștiința, cum spune Sfântul Apostol Pavel, care adaugă că nu este cazul să ne potrivim vremurilor. Omul este trup și suflet, dar astăzi omul este mai mult pentru trup decât pentru suflet, este înclinat mai mult spre a avea decât pentru a fi. De aici preocuparea excesivă pentru trup, pentru a acumula și consuma bunuri materiale, fapt ce creează dependență și servituți față de guvernanți, o supunere umilitoare față de aceștia, integrarea voită în ordinea acestei lumi în care dreapta credință, viața, sănătatea, libertatea și demnitatea au devenit formale și desuete pentru cei care guvernează. Transformarea paradigmei existențiale personale înseamnă trecerea de la „a avea” la „a fi”, ceea ce însemnă primatul spiritului asupra trupului și posibilitatea de a rezista sistemului, de a nu ne integra supuși în ordinea socială a supunerii totale pregătite de guvernanți actuali.

Este necesar să avem convingerea că drepturile și libertățile fundamentale nu ne sunt conferite de legiuitorul intern sau internațional, sau de guvernanți, ci sunt preexistente înscrierii lor în constituții, în instrumente juridice internaționale, care numai le consacră și creează obligația juridică pentru stat, pentru legiuitor, pentru justiție, de a le apăra. În situația de astăzi, când exercitarea drepturilor și libertăților este limitată formal, juridic, noi este necesar să fim conștienți că voința și măsurile dictatoriale ale guvernanților nu pot afecta esența acestora. În nicio constituție contemporană nu este consacrat dreptul fundamental al omului la o bună guvernare, fapt juridic care ar impune această obligație guvernanților, iar în cazul nerespectării ei de a interveni răspunderea juridică și nu numai politică pentru cei ce exercită puterea statală.

Noi este necesar să fim și să rămânem oameni liberi și demni mai ales în aceste vremuri în care guvernarea dictatorială triumfă, iar statul social, statul de drept și contractul social au fost în fapt abolite. Mulți dintre cei care exercită puterea statală temporară astăzi, trăiesc cu convingerea că actuala ordine politică, socială și economică a lumii, declarată formal ca fiind democratică, este eternă.

Nu este așa. Istoria lumii dovedește relativitatea și temporalitatea oricărei orânduiri sociale, chiar dacă mulți le considerau indestructibile, eterne. Exemplul cel mai apropiat de noi este orânduirea comunistă care a dispărut din realitatea socială. La fel se va petrece, mai devreme sau mai târziu, noi sperăm cât mai devreme, și cu actuala ordine politică, economică și socială, inclusiv cu sistemul instituțional, politic și juridic al Uniunii Europene.

Există deja modele pentru noi forme de organizare socială, bazate pe comuniune socială și economică în dreapta credință și pe posibilitatea eliminării legilor economiei de piață, a principiului consumismului irațional. Un asemenea model formulat deja teoretic este „distributismul social și economic”.

De altfel, practica românilor de a se retrage din mecanismele instituționale ale unei guvernări dictatoriale, cu scopul de a-și păstra identitatea de neam, credința, limba, bunurile materiale, este veche. Cu titlul de exemplu amintim obștile sătești din evul mediu cunoscute în special în Transilvania, dar și vechiul drept românesc cutumiar „jus valahicum”, opus sistemului normativ al guvernanților din acea vreme.

O astfel de organizare socială nu este numai istorie. Ea începe să devină o realitate socială atât în țara noastră cât și în alte țări sub forma comunităților sociale și economice, unde accentul existențial cade pe „a fi” și nu pe „a avea”, iar legile consumismului nu se mai aplică. Este soluția retragerii din mecanismele instituționale și de guvernare ale statului, pe cât posibil, cu scopul de păstrare a comunității și comuniunii, a libertății și demnității umane și nu în ultimul rând a credinței.

Sub aspect economic, chiar și în cadrul actualei legislații, evident insuficiente, pot fi soluții de organizare a vieții personale, dar numai în comuniune cu ceilalți, și care nu sunt neapărat și moduri de viețuire ascetice. De exemplu, cooperativismul în toate formele sale. Înființarea în cadrul colectivităților locale de cooperative meșteșugărești, de credit (bănci populare) și chiar forme asociative în agricultură. Toate cele arătate în acest articol sunt numai o introducere și o punere în temă asupra acestei probleme. Răspunsul la întrebarea din titlu necesită o analiză mult mai amplă care poate forma obiectul unei monografii și pe care sperăm să o scriem cu ajutorul bunului Dumnezeu.

Dumnezeu să ne ajute!

Autor: Marius Andreescu
Doctor în drept, lector universitar la Universitatea din Pitești. Judecător la Curtea de Apel Pitești.

Note
[1] Pentru dezvoltări, a se vedea Marius Andreescu, Supremația Constituției de la teorie la realitate, articol publicat în revista Porunca Iubirii din 18.08.2020, Editura Agaton, Făgăraș
[2] A se vedea, Marius Andreescu, Principiul proporționalității în dreptul constituțional, Ed. C.H. Beck, București, 2007

Citiți și :
Av. Toni Neacșu: Cum a fost asasinată cu premeditare Constituția
Situațiunea (LXXXI): Mai avem doar 5% judecători imparțiali. Câți, oare, se preocupă de Judecata ce ne așteaptă pe toți dincolo?
Despre mărturisire. Ideologiile care distrug lumea. Pe cine mărturisește corectul politic? Noul globalism si corectitudinea politică. Elite malefice și elite harismatice (I)

 

yogaesoteric
22 ianuarie 2023