Cum să folosești frunzele de mesteacăn pentru a-ți purifica sângele și a scăpa de alergii

Mesteacănul este un arbore nelipsit în zona temperată, întâlnindu-se atât în păduri pure, numite mestecănișuri (sau „păduri de argint”, cum le-a numit Eminescu), cât și în amestec cu alte specii arboricole foioase ori conifere, din zona subalpină până în zona de deal.

Mesteacănul poate atinge o înălţime de până la 25 de metri. În scop medicinal se folosesc frunzele, mugurii și seva de mesteacăn, însă în acest articol ne vom concentra pe beneficiile care ne sunt oferite de frunzele acestui arbore.

Pentru a recolta frunzele de mesteacăn, căutăm un arbore care creşte într-un mediu curat. Partea superioară a frunzei are o culoare verde intens, în timp ce partea inferioară are o culoare mai deschisă, iar venele sunt vizibile.

Scoarţa, frunzele şi mugurii de mesteacăn conţin flavonoizi, uleiuri esenţiale, betulalbin, răşini, caroten, acizi organici, minerale, taninuri, saponine, ulei, zaharuri şi, de asemenea, vitamina C.

Pe de altă parte, mesteacănul este un alergen şi cauzează probleme la începutul primăverii, celor ce suferă de alergii.

Mesteacănul este utilizat ca medicament, deoarece:

  • Curăță şi dezinfectează scalpul
  • Curăţă pielea
  • Îmbunătăţeşte activitatea pancreasului şi a splinei
  • Are efect diuretic şi dezinfectant
  • Susţine procesele de detoxifiere din organism
  • Favorizează pierderea în greutate
  • Ajută în tratamentul gutei, osteoartritei şi reumatismului
  • Întăreşte sistemul imunitar
  • Îmbunătăţeşte digestia
  • Stimulează funcţia ficatului
  • Menţine nivelurile normale de colesterol din sânge
  • Previne mătreaţa şi favorizează creşterea părului
  • Ameliorează problemele pielii (erupţii cutanate, eczeme, acnee etc)

În scopuri terapeutice sunt utilizate frunzele şi scoarţa de mesteacăn.

Cum se usucă frunzele de mesteacăn?

Colectăm frunzele într-un coş sau într-o sacoşă din material textil şi le lăsăm să se usuce într-o cameră aerisită, ferită de umezeală. Frunzele uscate se păstrează într-un recipient bine sigilat.

Utilizarea frunzelor de mesteacăn

Macerat la rece de mesteacăn

Pentru a prepara maceratul de mesteacăn punem o lingură de frunze mărunţite, fie uscate, fie proaspete, într-o cană cu apă plată şi le lăsăm la macerat timp de 5-6 ore. Se strecoară şi se bea.

Maceratul de mesteacăn are efecte diuretice şi dezinfectante. Se bea de 3 ori pe zi pentru ameliorarea problemelor tractului urinar şi ale rinichilor. De asemenea, ajută în caz de cu gută şi reumatism.

Maceratul de mesteacăn nu este toxic, dar nu este totuşi indicat să fie utilizat în doze mari pentru o perioadă lungă de timp.

Remediu pentru purificarea sângelui

  • 20 gr frunze de mesteacăn
  • 25 gr rădăcină şi frunze de păpădie
  • 20 gr frunze de zmeură
  • 20 gr frunze de urzică
  • 15 gr flori de gălbenele

Punem toate ingredientele într-un vas. Luăm o lingură din acest amestec şi îl punem într-o cană cu 250 ml apă plată de izvor. Lăsăm la macerat aproximativ 5-6 ore, apoi îl consumăm.

Macerat concentrat de mesteacăn pentru păr

Pentru a prepara acest macerat avem nevoie de o mână de frunze proaspete sau uscate. Le lăsăm în apă 5-6 ore, apoi strecurăm lichidul şi îl folosim pentru a ne clăti părul.

Citiţi şi:
Centrul Științific rus de Virusologie și Biotehnologie: «Extractul apos din ciuperca de mesteacăn inhibă dezvoltarea virusului SARS-CoV-2»
Mesteacănul ‒ remediu miraculos care a uimit medicii
Pulbere pentru dinți făcută în casă

 

yogaesoteric
4 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More