Cum să mă rog? Doamne, învață-mă să mă rog!

 

Rugăciunea este parte a vieţii unei persoane. Este, așa cum spune Catehismul, „o înălţare a minţii şi inimii către Dumnezeu”. Este o discuţie cu Dumnezeu şi o ascultare faţă de El. Este comuniunea cu Dumnezeu în modul cel mai direct, prin experiență.

Pentru creștini este important să se roage. Nu putem înlocui rugăciunea cu nimic. Nu putem susţine că înlocuim rugăciunea cu vreo altă faptă bună pe care o facem, în sensul înlocuirii actului efectiv al rugăciunii, despre care Hristos a spus: „Când te rogi, intră în cămara ta și încuie ușa, și roagă-te în ascuns…ˮ

Deși tot ceea ce face bun omul, îl înalță către Dumnezeu, activitatea specifică a rugăciunii este necesar să fie păstrată și perfecționată.

„Dacă nu ai succes în rugăciunea ta, să nu aștepți succesul din altceva. Rugăciunea este rădăcina tuturor reușitelor.” – Episcopul Teofan

Când ne rugăm, este necesar să fim conștienți de faptul că prin rugăciunea noastră ajungem „în Dumnezeu”, că în rugăciune suntem deja într-un fel de „interior al lui Dumnezeu”. Noi nu suntem singuri, creaturi izolate. Suntem în Dumnezeu. Duhul Sfânt este în noi, făcându-ne Fii ai lui Dumnezeu în Hristos, permițându-ne să-L chemăm, prin Sfinte Dumnezeule, pe Tatăl nostru.

„Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. … Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu… şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum este bine, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite….” – Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 8

Rugăciunea nu este doar o recitare de cuvinte. Rugăciunea poate începe prin citirea sau rostirea cuvintelor rugăciunii, dar simpla lectură sau rostirea cuvintelor fără simțire sau fără atenţie, nu este rugăciune. Nu este nici măcar o rugăciune slabă. Nu este deloc rugăciune.

Rugăciunea se învaţă doar rugându-te. Nimeni nu-l poate învăţa pe altul să se roage. Dar, o bună modalitate de a începe să te rogi, este să te foloseşti de o carte de rugăciuni. Aceasta pentru că, de vreme ce nu știm cum să ne rugăm, Duhul Sfânt ne descoperă, prin rugăciunile Fiului și sfinților, forma și conținutul rugăciunii. Astfel, nu doar că ne rugăm cu adevărat, prin trăirea efectivă a cuvintelor rugăciunii, ci totodată învățăm cum este necesar să ne rugăm.

Catehismul clasifică rugăciunile în trei tipuri: de cerere (pentru noi, cerem, iar pentru alţii, mijlocim), de mulțumire și de laudă. Un al patrulea tip de rugăciune s-ar mai putea adăuga: rugăciunea întrebătoare sau de plângere către Dumnezeu. A învăța să-L chemi pe Dumnezeu în orice situație și permanent să operezi cu cele patru tipuri de rugăciune este o realizare creștină foarte importantă: realizarea unei vieți de rugăciune.

Ce am putea cere prin rugăciune? Orice este bun; şi nimic din ceea ce este bun nu este prea mic. Pentru ce ar fi necesar să mulțumim? Pentru tot. Pentru ce ar fi binevenit să Îl lăudăm pe Dumnezeu? Pentru tot. Despre ce am putea să-L întrebăm pe Dumnezeu? Despre toate cele neînţelese de noi. Pentru ce ne-am putea plânge, sau am putea plânge? Pentru tot ceea ce este frustrant, confuz şi tragic în viața noastră. Dar, în toate cazurile să existe mulţumire şi laudă, pentru că aceasta este esența credinței. Şi în toate situațiile este esențial să spunem: „facă-se voia Ta”.

Rugăciunea este important să fie privată, personală şi tainică. Ea nu se poate limita doar la liturghisire – la lucrarea în comuniune, sau la slujbele din biserică. Strict vorbind, liturghia bisericii nu este doar o formă de rugăciune personală, sub formă colectivă şi deschisă, împreună cu alții. Liturghia este mai mult decât o rugăciune. Ea strânge laolaltă, aduce împreună, în cântare, sărbătorire, vestire, predare, ascultare, mijlocire, amintire, jertfire, primire, în comuniune cu Dumnezeu, şi unul cu celalalt, şi ne trimite în lume cu experiența a ceva ce este binevenit să fie mărturisit… Dar eficacitatea sa depinde de rugăciunea noastră personală, pe care o facem singuri, în ascuns. Liturghia nu poate fi singura noastră rugăciune. Dacă aşa credem şi procedăm, atunci ar fi necesar să ne punem serios întrebarea ce înseamnă şi ce putere are ea pentru noi.

Cum putem începe să ne rugăm? Doar începând. Dar cum să începem, cu ce fel de metode? Toate căile sunt diferite, dar sfinții creștini dau două reguli esențiale: rugăciunea să fie scurtă şi să fie regulată. Aceştia sunt pilonii rugăciunii. Concisă, pentru a ne asigura umilința, pentru a descuraja disperarea şi pentru a ne permite să facem ceea ce se poate face, rezonabil. Iar regularitatea acesteia, pentru a făuri un ritm de rugăciune în ritmul vieții, ca element neschimbat al existenței noastre.

Este de un milion de ori mai eficient și mai plăcut lui Dumnezeu să ai o regulă scurtă de rugăciune (un canon), respectată cu stricteţe, la intervale regulate, decât să faci o mulțime de rugăciuni, pur şi simplu doar atunci când ţi se petrece să le faci.

Să presupunem că nu se poate – sau că nu vrei – o rugăciune făcută în mod regulat, nici măcar după regula celor mai scurte canoane… Este totul pierdut? Deloc. În acest caz, sfinţii ne spun să luăm o mică rugăciune, sau pur şi simplu câteva cuvinte (cum ar fi Rugăciunea lui Iisus, sau „Doamne, ai milă”, sau un verset dintr-un Psalm) şi să-l spunem cât de des putem și oriunde ne aflăm. Oricine poate face aceasta, fiindcă nu presupune nimic complicat, ci doar să o faci, şi ne poate conduce la comuniunea cu Dumnezeu.

Amintirea de Dumnezeu este scopul rugăciunii – plimbarea în prezența Lui, situarea în faţa lui, să fii conştient de Duhul Lui din noi, care ne face Fii ai Săi. Amintirea de Dumnezeu este calea de a păstra poruncile Sale, iar împlinirea acestor porunci este mântuirea şi viaţa noastră.

Şi ce facem cu trăirile, mângâierea, confortul, viziunile, sentimentele, emoţiile, harurile de esență specială? Uitaţi-le pe toate! Ele nu sunt scopul rugăciunii, nu sunt scopul credinței creștine. Dacă Dumnezeu vrea să ni le dea, le vom primi. Dar nu este cazul să le căutăm. Pentru că rugăciunea credinciosului are un singur scop: să ne permită să facem Voia lui Dumnezeu.

Rugăciunea nu este în niciun fel separată de faptele bune şi de acţiunea socială. Atunci când rugăciunea este perfectă şi intrăm în comuniune cu Dumnezeu, în adâncul Treimii, El ne arată două elemente: Crucea lui Hristos şi pe fratele nostru. Adevărata rugăciune ne învață, așa cum a spus Cuviosul Siluan de la Muntele Athos, că „fratele nostru este viața noastră”. Nu poate ajunge la Dumnezeu, nu poate exista nicio rugăciune autentică, dacă ea nu rezultă în mod direct din rugăciunea cuiva întru suferinţa lui Hristos pentru iubirea faţă de creaţie.

Iar dacă nu suntem dispuși să împlinim poruncile lui Hristos şi să luăm decizii radicale şi să adoptăm calea acţiunii către Dumnezeu, atunci nu ne va fi de niciun folos să mai începem să ne rugăm. În rugăciune, Dumnezeu ne va împinge să facem diferite acte pe care omul obişnuit s-ar putea să nu-şi dorească să le facă. Să îndrăzneşti să te rogi (fiindcă un preot ţi-a cerut-o) şi nu pentru ceea ce rugăciunea vrea de la noi, înseamnă în esenţă o nebunie.

Dacă nu suntem gata să ne ridicăm prin rugăciune deasupra acestei vieţi, dacă nu avem de gând să ne transformăm modul de a fi, dacă nu suntem dispuşi să împlinim poruncile lui Hristos, ar fi mai bine să „tăcem” în rugăciunea noastră.

„26. Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nicio jertfă,
27. Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici.
28. Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis fără de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori;
29. Gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului.
30. Căci cunoaştem pe Cel ce a zis: «A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti». Şi iarăşi: «Domnul va judeca pe poporul Său».
31. Înfricoşător este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu.” – Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel

„Tinere, nu uita să-ți spui rugăciunile. Dacă rugăciunea ta este sinceră, atunci, de fiecare dată când vei face o rugăciune, vei descoperi în ea o nouă trăire care conține o idee în ea, o idee pe care nu o aveai înainte, care îți va da curaj. Atunci vei înțelege că rugăciunea este o educare…” – Dostoievski

Rugăciunea este un profesor. Rugându-ne, suntem învățați de Dumnezeu, prin Însuși Dumnezeu. Și unul dintre aspectele pe care le învățăm este actul de a ne ruga.

„Doamne, învață-mă să mă rog: roagă-Te Tu Însuți în mine…” – Mitropolitul Filaret al Moscovei


Citiţi şi:

Rugăciunea în viziunea unui yoghin

Rugăciunea de 24 de ore

 

yogaesoteric
14 iulie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More