Cum se fură o televiziune – NAŞUL TV, sub ochii vigilenţi ai autorităţilor

Pe 2 iunie 2017 a avut loc Adunarea Generală a acţionarilor din NAŞUL TV, adunare anunţată în Monitorul Oficial conform legii, cu o ordine de zi în şase puncte. La AGA au participat toţi membrii Consiliului de Administraţie şi acţionari ai societăţii. Printre acţionarii prezenţi la şedinţă s-au numărat şi Paul Alexandru Moraru şi Adrian Bucă, primul fiind acţionar minoritar în societatea care deţine majoritatea acţiunilor în NAŞUL TV, al doilea având doar 10 acţiuni în televiziune. 

Ignorând prezenţa Preşedintelui Consiliului de Administraţie, Radu Moraru, şi a ordinii de zi publicată în Monitorul Oficial, cei doi au făcut o AGA paralelă prin care au „numit un nou Consiliu de Administraţie”. Şi atunci s-a făcut o plângere penală la poliţie pentru că cei doi şi-au însuşit în mod abuziv lista de prezenţă a acţionarilor cu semnăturile acestora.

Şedinţa ordinară (anuală) a Consiliului de Administraţie al NAŞUL TV condus de Radu Moraru s-a desfăşurat în mod legal conform ordinii de zi în şase puncte, iar Hotărârea AGA a fost publicată în Monitorul Oficial şi înscrisă la Registrul Comerţului.

În baza propriei Hotărâri AGA (ilegală), Paul Alexandru Moraru şi Adrian Bucă au depus la Registrul Comerţului o solicitare prin care cereau schimbarea Consiliului de Administraţie, solicitare care a ajuns pe masa judecătorului desemnat de la Tribunalul Bucureşti. Acesta a admis solicitarea, cu titlu executoriu, dar cu termen de apel în 30 de zile de la data Hotărârii.
În baza acestei Hotărâri a Tribunalului Bucureşti, Paul Alexandru Moraru şi Adrian Bucă, însoţiţi de reprezentanţii firmei de pază angajată, culmea, de NAŞUL TV – Cosepa, au intrat abuziv în sediul televiziunii, au schimbat încuietorile şi nu au permis nici măcar accesul poliţiei în interior. Radu Moraru şi realizatorii NAŞUL TV au fost ţinuţi la uşă de firma de pază deturnată de Paul Alexandru Moraru şi Adrian Bucă în beneficiul lor. Au schimbat grila de programe fără să notifice CNA-ul, au ignorat contractele de publicitate şi au exclus emisiunile sponsorizate, anunţând pe post şi în presă că Radu Moraru a fost destituit din toate funcţiile pe care le deţinea la NAŞUL TV.

De ce au dormit autorităţile:

În primul rând Registrul Comerţului trebuia să se autosesizeze că era depusă deja o Hotărâre AGA cu aceeaşi dată şi cu alt cuprins, publicată deja conform legii în Monitorul Oficial.

Judecătoarea care a dat Hotărârea executorie pentru schimbarea Consiliului de Administraţie cu termen de apel în 30 de zile nu a verificat înscrisurile de la Registrul Comerţului şi nici pe cele din Monitorul Oficial. Mai mult decât atât, a ignorat faptul că punctul 7 pe ordinea de zi a AGA nu a existat, iar schimbarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie nu era posibilă decât dacă Radu Moraru cerea personal să fie înlocuit din funcţie, într-o şedinţă extraordinară, acesta având mandat ferm până în 2018.

Poliţia s-a arătat total neputincioasă în faţa unei firme de pază care a ocupat ilegal şi în forţă o proprietate.

Este strigător la cer că CNA, organismul care reglementează şi supervizează audiovizualul, nu a luat nicio atitudine faţă de preluarea ostilă şi ilegală a NAŞUL TV. 

Această televiziune liberă a fost creată şi girată de Radu Moraru şi echipa lui pentru beneficiul românilor de pretutindeni şi nu pentru umplerea buzunarelor unor afacerişti. 

Toate faptele enumerate mai sus sunt de natură penală şi se pedepsesc cu ani grei de puşcărie.

Concluzia este că orice societate pe acţiuni poate fi preluată în mod abuziv şi ilegal după modelul de mai sus, în timp ce instituţiile statului dorm în papuci, iar proprietatea e garantată de Constituţie.

Citiți și:

Șase corporații gigantice controlează mass-media, iar americanii consumă 10 ore de «programare» pe zi

Cum hotăra în secret Elena Udrea ce să publice ziarele şi televiziunile: «Scumpete, ţinem foarte mult să apară ştirea aceasta din ataşament!»

Radu Moraru a făcut o dezvăluire incendiară! Cu ce «greu» din SRI ar fi fost prieten șeful FBI demis de Trump





yogaesoteric

17 ianuarie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More