Dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu cu spiritul, atunci poţi să Îl vezi

Dumnezeu nu se ascunde de om. Omul păcătos se ascunde de Dumnezeu; se tot ascunde până ce Îl pierde cu totul din vedere. Precum este scris despre strămoşii oamenilor când au păcătuit: „Și s-a ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu între pomii Raiului”. Precum atunci, aşa şi acum. De fiecare dată când omul face o greşeală gravă, el se ascunde de Dumnezeu în spatele naturii. Şi se pierde între făpturi, se pierde între pomi şi pietre şi animale, ca între o treime idolească înrudită cu el, se scufundă în umbra naturii.

Și după cum se vorbește de eclipsă de Soare atunci când Luna îl acoperă pe acest luminos împărat al naturii, așa s-ar putea vorbi și despre o „eclipsă de Dumnezeu”… Eclipsa de Soare nu înseamnă că Soarele şi-a pierdut lumina, ci numai că lumina lui este acoperită prin ceva de ochii noştri. Întocmai la fel, şi „eclipsa de Dumnezeu” nu înseamnă că Dumnezeu S-a pierdut şi că El nu mai este, ci că ceva s-a pus între Dumnezeu şi om şi L-a ascuns pe Dumnezeu de înţelegerea omenească. Acest ceva este păcatul omenesc.

Nu-i natura de vină că ateul o divinizează. Ea se împotriveşte toată lepădării de Dumnezeu, şi urăşte de moarte şi alungă pe apostaţi şi pe cei care o divinizează. Toată natura, de la marele Soare, până la măruntul atom, dă mărturie într-un glas şi în armonie despre fiinţa şi lucrarea Creatorului său.

Vechii egipteni divinizau toate făpturile, şi mai presus de toate un bou negru, numit Apis. O legendă spune că un oarecare faraon a venit să-i aducă jertfă lui Apis, dar când s-a închinat înaintea acelui aşa-zis dumnezeu, boul l-a luat în coarne și l-a aruncat departe. „Acum văd că eşti bou şi nu Dumnezeu!”, a strigat faraonul supărat. La care Apis a grăit și i-a răspuns: „Asta am vrut şi eu să vezi; şi de acum să te închini Celui ce ne-a făcut şi pe mine, şi pe tine”.

Tu spui: „Îmi este greu să cred până nu văd!”. Dar cu ce doreşti tu să vezi, cu ochiul sau cu duhul? Dacă vrei să vezi cu ochiul trupesc, Cel ce este mai mare ca universul ar fi necesar să se micşoreze şi să încapă în câmpul tău vizual mărginit. Ce, tu îţi vezi raţiunea cu ochii? Şi totuşi, te-ai supăra dacă cineva ţi-ar spune că el nu crede că ai raţiune până n-o vede cu ochii lui. Iar dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu cu duhul, atunci poţi să îl vezi. Fiindcă duhul omenesc e mai întins decât universul, şi fiindcă şi „Dumnezeu duh este”.

Numai că duhul tău este necesar să fie curat, fiindcă doar celor curaţi li s-a făgăduit că-L vor vedea pe Dumnezeu. Fugi cât mai repede din întunericul acesta ce ne-a pătruns în suflet ca un păianjen. Când Adam a păcătuit, el a fugit din faţa lui Dumnezeu, dar milostivul Creator nu a fugit de făptura sa, ci S-a apropiat şi l-a strigat pe Adam: „Adame, unde eşti?”. Și pe tine te strigă, de la foarte mare apropiere, oare nu auzi: „Copile, unde ești?”. Întoarce fața ta către lumină, fiu al luminii. Părintele luminilor te cheamă cu dragoste aprinsă.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Citiți și:

Punctul focar al lui Dumnezeu

Dumnezeu lucrează și dinăuntru, prin om, în două feluri: ajutând sau cârmuind

Minunea Dumnezeiască. Legământul dintre om și Tatăl Ceresc este viu

yogaesoteric
16 martie 2020