Daniel Bejan: Prostia 1 vs. prostia 2

Nu e vorba despre proști. Ar fi prea simplu. E vorba despre oameni suspectabili de inteligență, capabili de enunțuri articulate, care aleg să investească resurse considerabile de timp și predicat în surprinzătoare bătălii duse pentru apărarea integrității drobului de sare.

Mai întâi să cunoaștem prostiile aflate în confruntare:

prostia 1 – teza ROexit – o idee nu foarte nouă, care solicită ieșirea urgentă a României din UE ca soluție pentru toate problemele noastre

prostia 2 – teza „UE e paradisul pe care nici măcar nu-l merităm”

Evident, nu e vorba, nici într-un caz, nici în celălalt, despre o dezbatere reală pe o temă care ar frământa în mod serios societatea românească. E doar încă o bălăceală de social media, al cărei rost e doar poziționarea sau afirmarea unei anumite poziționări în raport cu bula. De fapt, cam la asta se reduce cea mai mare parte a forfotei online. Nu comunicăm, nu avem resursele necesare unei autentice dezbateri, ne rezumăm la bifarea criteriilor de validare din partea bulei, periodic, sistematic. Asta e tot. Să admiți că argumentele bulei adverse (aici suntem!) pot fi corecte e aproape o infamie.

Începem cu prostia a doua. E ilustrată de un mesaj repetat cu neglijabile variațiunii de către toți adepții. Sună cam așa:

„În 2000 am stat 7 ore în curtea ambasadei Austriei pentru o viză și aveam invitație de la o ditamai firmă. Dacă vreți afară din UE, ieșiți fără să ne luați pe toți după voi.”

Postarea respectivă este preluată, distribuită, i se răspunde cu nuanțările necesare. Sunt 12 ore, 10 ore, e Ambasada Germaniei, a Italiei etc. Obligatoriu e păstrat importantul, esențialul, înălțătorul mesaj: „Dacă vreți afară din UE, ieșiți fără să ne luați pe toți după voi.”

Iată, deci, niște cetățeni care țin la destinul lor „european” și sunt gata să lupte/posteze pe Facebook pentru a și-l apăra! Nu sunt nici măcar o clipă vizitați de sentimentul ridicolului, nu-i îngrijorează evidenta inadecvare dintre argument și cauza susținută. E o prostie evidentă. Și ei știu că e o prostie (asta e cel mai grav!), dar la fel de bine știu că o astfel de prostie e bine văzută, e foarte apreciată în bulă.

Care e argumentul, de fapt? Oamenii au fost umiliți atunci când au solicitat viză de la o ambasadă sau alta. Au fost umiliți de statul german, austriac, italian ș.a.m.d. Ce consecință mai logică poate avea această umilire decât dorința de a intra într-o uniune alături de cei care i-au umilit? Într-o astfel de logică, căsătoria devine ceva cu adevărat bizar.

Aderarea României la UE a însemnat, e drept, renunțarea la vize. E un real câștig. Pentru cei mai mulți e singurul beneficiu real. Umilirea românilor, însă, nu a încetat – dacă acesta era subiectul. România este tratată, în continuare, ca o țară de mâna a doua, cetățenii români sunt tratați, în continuare, deseori, ca niște cetățeni de mâna a doua. E o realitate, ne place ori ba. Aderarea la Spațiul Schengen (în ciuda îndeplinirii, de ani buni, a tuturor condițiilor) e doar o dovadă, nu și singura.

Germania, Austria, Italia sau Olanda continuă să ne trateze cu dispreț. Pentru că pot. Și pot pentru că suntem reprezentați de o clasă politică demnă de dispreț. Aroganța nemților, impertinența austriecilor, disprețul olandezilor sau italienilor se poate manifesta pentru că, mai înainte de orice, autoritățile statului român își tratează cetățenii cu aroganță, dispreț, impertinență.

Nu se pune și nu se va pune, prea curând, problema ieșirii României din UE. De fapt nimeni nu crede asta și sunt puțini care chiar doresc asta. Dar pentru susținătorii prostiei 2 e un bun prilej de reafirmare a atașamentului față de bulă. O bulă care l-a votat pe Iohannis, care crede că avem nevoie de stăpâni străini, față de care e necesar să dăm dovadă de adâncă supunere și fără de sfârșit umilință. Și totul pentru că acum 20 de ani au fost umiliți. De aceiași stăpâni.

Pentru adepții prostiei 2 orice argument, orice punere în discuție a obedienței lor necondiționate față de orice ar dicta stăpânii străini înseamnă automat afilierea cu AUR. E un postulat. Mulți dintre cei care pomenesc de ROexit nu vor, în mod autentic, o ieșire din UE, ci doar recâștigarea demnității și poate păstrarea a ceva din identitatea națională. Dar dacă tema e bălită puțin și de Șoșoacă, atunci gata, e clar, ești șoșocian. Sigur că e o prostie și o formă primitivă de articulare a unei polemici, dar, din nou, bula aplaudă.

Pe scurt, aici nu se apără un principiu, un sistem de valori. Nu e vorba despre credința în drepturi fundamentale, de respect pentru demnitatea umană sau despre valori europene. E vorba despre proclamarea nevoii de apartenență la gașca smardoilor. Chiar dacă ești cel mai călcat în picioare dintre toți, chiar dacă ești buzunărit în fiecare dimineață și bășcălit fără încetare.

De cealaltă parte sunt susținătorii prostiei 1. ROexit. Adepții teoriei „îmi bag picioarele și plec!”.

Paradoxal, adepții prostiei 1, asemeni adepților prostiei 2 sunt motivați de același aspect: umilința la care sunt sau au fost supuși de către „partenerii” europeni. Din nou, se omite esențialul. Au fost și sunt umiliți în primul rând de către autoritățile statului român. Și despre asta e vorba.

Revolta adepților prostiei 1 vine, indiscutabil, din multele frustrări acumulate de-a lungul timpului, care au legătură cu Bruxelles-ul și UE doar într-o anume măsură. Bruxelles-ul, autoritățile europene au devenit o țintă facilă, lesne blamabilă pentru tot ce e anapoda. În bună măsură justificat, dar de cele mai multe ori pentru că este mai comod așa. Altfel am fi nevoiți să admitem că am trimis acolo europarlamentari pe care nu-i interesează câtuși de puțin de destinul poporului pe care ar fi necesar să-l reprezinte, că am avut și avem comisari europeni care nu dau doi bani pe țara care i-a trimis acolo, că votăm derbedei și pungași care nu crâcnesc în fața stăpânilor străini sau mahalagioaice care murdăresc orice urmă de patriotism. Am vedea că noi (românii) am votat un președinte de o rară nesimțire, care disprețuiește profund acest popor. Am vedea clanțele lustruite de la ambasade și temenelele adânci făcute în fața oricărui neisprăvit trimis de stăpâni. Am vedea că ăia pe care îi votăm noi nu sunt mai de soi decât ăia pe care i-au votat ceilalți, doar ne mințim singuri.

Până la urmă prostia 1 susține nevoia de a ieși din UE, de ce? Pentru că noi nu suntem în stare să ne iubim între noi îndeajuns, pentru că ne disprețuim între noi și pentru că sistematic „alegem răul mai mic”? Ieșirea din UE nu e o soluție. Polonia e un exemplu. La fel Ungaria. Sau Cehia. Soluția e să ne descoperim demnitatea. În primul rând noi înșine. Abia apoi le putem cere celorlalți să ne trateze cu demnitate.

Locul nostru este în UE. Din multe motive. Dacă simțim că am merita mai multă prețuire, mai mult respect din partea europenilor, atunci să începem prin a cere, ba nu, prin a impune acest respect celor pe care noi îi votăm. „Impune” e cuvântul.

Autor: Daniel Bejan

Citiți și:
Daniel Ghiță, lecție pentru politicieni!
„Singurele trei situații în care se va mai putea face politică suverană și independentă în România rămân: desființarea UE, Roexit, falimentul FMI”

yogaesoteric
25 mai 2022