De ce este important Orwell

Majoritatea oamenilor cred că George Orwell scria despre și împotriva totalitarismului – mai ales când îl întâlnesc prin prisma marelui său roman distopic, 1984.

Această viziune a lui Orwell nu este greșită, dar poate pierde ceva. Căci Orwell era preocupat mai ales de amenințarea particulară a totalitarismului pentru cuvânt și limbaj. El era îngrijorat de amenințarea pe care o reprezenta pentru capacitatea noastră de a gândi și de a vorbi liber și sincer. Despre amenințarea pe care o reprezenta pentru libertatea noastră.

El a văzut, clar și viu, că a pierde controlul asupra cuvintelor înseamnă a pierde controlul asupra sensului. Aceasta este ceea ce l-a speriat în legătură cu totalitarismul Germaniei naziste și al Rusiei staliniste – aceste regimuri doreau să controleze însăşi substanţa lingvistică a gândirii în sine.

Și de aceea Orwell continuă să ne vorbească atât de puternic astăzi. Pentru că limbajul, cuvintele și sensul sunt din nou amenințate.

Totalitarismul în epoca lui Orwell

Regimurile totalitare ale Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice a lui Stalin au reprezentat ceva nou și înfricoșător pentru Orwell. Dictaturile autoritare, în care puterea era exercitată în mod inexplicabil și arbitrar, au existat, desigur, și înainte. Dar ceea ce a făcut să fie diferite regimurile totalitare ale secolului al XX-lea a fost măsura în care acestea au cerut supunerea completă a fiecărei ființe față de stat. Ei au căutat să desființeze însăși baza libertății și autonomiei personale. Ei au vrut să folosească puterile dictatoriale pentru a proiecta social sufletul uman însuși, schimbând și modelând modul în care oamenii gândesc și se comportă.

Regimurile totalitare au început să desființeze cluburi, sindicate și alte asociații de voluntari. Ei au demontat efectiv acele domenii ale vieții sociale și politice în care oamenii au putut să se asocieze liber și spontan. Spațiile, adică, în care se dezvoltă cultura locală și națională în mod liber față de stat și oficialități. Aceste spații culturale au fost întotdeauna extrem de importante pentru Orwell. După cum a spus în eseul său din 1941, England Your England: „Toată cultura care este cu adevărat nativă se concentrează pe aspecte care, chiar și atunci când sunt comune, nu sunt oficiale – cârciuma, meciul de fotbal, grădina din spate, șemineul și «buna ceașcă de ceai»”.

Este posibil ca totalitarismul să fi atins apogeul său înfiorător în Germania nazistă și în URSS-ul lui Stalin. Dar Orwell era îngrijorat de efectul său în Occident. El era îngrijorat de sovietizarea Europei prin partidele comuniste staliniste din ce în ce mai proeminente și mai puternice. El a fost, de asemenea, îngrijorat de ceea ce considera drept „intelectualitatea europenizată” de stânga a Marii Britanii, care, ca și partidele comuniste din Europa Occidentală, părea să adore puterea de stat, în special în forma supranațională a URSS. Și era preocupat mai ales de apariția concepției totalitare și de tentativa de a reproiecta structurile profunde ale conștiinței și ale sentimentelor care se află în inima autonomiei și libertății.

Orwell a putut vedea această concepție înflorind în rândul elitei intelectuale din Marea Britanie, de la eugenia și socialismul de sus în jos al fabienilor, precum Sidney și Beatrice Webb și HG Wells, până la impulsurile tehnocratice mai largi ale intelectualității în general. Aceștia doreau să remodeleze oamenii „pentru propriul lor bine”, sau în beneficiul rasei sau al puterii de stat. considerau că este de dorit să forțeze oamenii să se conformeze anumitor comportamente și atitudini prescrise. Acest demers amenința libertatea cotidiană a oamenilor care doreau, după cum spunea Orwell, „libertatea de a avea o casă proprie, de a face ceea ce îți place în timpul liber, de a-ți alege propriile distracții în loc să le fie alese de sus.”

După cel de-al Doilea Război Mondial, această nouă elită intelectuală a început să se impună. Era efectiv un cler, o elită culturală și conducătoare definită de realizările sale academice. A fost creată prin educația superioară și mediul academic mai degrabă decât prin forme tradiționale de privilegiu și bogăție, cum ar fi școlile publice.

Orwell era în mod natural predispus împotriva acestui cler emergent. Poate că a studiat la Eton, dar acolo s-a oprit educația lui Orwell. El nu făcea parte din lumea clericală. Nu a fost un scriitor academic și nici nu s-a poziționat ca atare. Dimpotrivă, el s-a văzut ca un scriitor popular, adresându-se unui public larg, fără studii universitare.

Mai mult decât atât, antipatia lui Orwell față de acest nou tip de elită era de lungă durată. Se ridicase împotriva rigidității și fastului oficialității imperiale în calitate de funcționar minor al poliției coloniale în Birmania între 1922 și 1927. Și întotdeauna a luptat împotriva marilor și bunilor socialiști de sus în jos, și, de asemenea, contra marii părți din mediul academic, care erau adesea în strânsă legătură cu stânga stalinizată.

Ostilitatea era reciprocă. De fapt, explică disprețul pe care mulți academicieni și colegii lor de drum continuă să-l manifeste față de Orwell și astăzi.

Importanța cuvintelor

În zilele noastre suntem prea familiarizați cu această castă conducătoare educată la universitate și cu dorința ei de a controla cuvintele și sensul. Gândiți-vă, de exemplu, la felul în care elitele noastre culturale și educaționale au redefinit „fascismul” dintr-un fenomen specific istoric într-unul peiorativ care și-a pierdut orice semnificație, pentru a fi folosit pentru a descrie orice aspect, de la Brexit la guvernul conservator al lui Boris Johnson – un proces pe care Orwell l-a văzut începând cu practica stalinistă de a numi revoluționarii democrați spanioli „Trotsky-fascists” (ceea ce a documentat în Omagiu Cataloniei (1938)).

Sau gândiți-vă la modul în care elitele noastre culturale și educaționale au deformat semnificațiile cuvintelor „bărbat” și „femeie”, deposedându-le de orice legătură cu realitatea biologică. Orwell nu ar fi fost surprins de această evoluție. În 1984, el arată cum statul totalitar și intelectualii săi vor urmări să suprime faptele reale, și chiar legile naturale, dacă se abat de la viziunea lor asupra lumii. Prin exercitarea puterii asupra ideilor, ei caută să dea forma realității. „Puterea constă în a rupe conștiințele umane în bucăți și a le pune laolaltă în forme noi, alese de tine”, spune O’Brien, sinistrul intelectual de partid. „Controlăm materia pentru că de fapt controlăm conștiința. Realitatea este în interiorul craniului… Este necesar să scapi de aceste idei din secolul al XIX-lea despre legile naturii.”

În 1984, regimul totalitar urmărește să supună istoria unei manipulări similare. După cum îi spune anti-eroul Winston Smith iubitei sale, Julia:

„Fiecare înregistrare a fost distrusă sau falsificată, fiecare carte a fost rescrisă, fiecare imagine a fost repictată, fiecare statuie, stradă și clădire a fost redenumită, fiecare dată a fost modificată. Și acest proces continuă zi de zi și minut cu minut. Istoria s-a oprit. Nimic nu există, decât un prezent nesfârșit în care Partidul are întotdeauna dreptate.”

Așa cum Orwell scria în altă parte, „istoricul crede că trecutul nu poate fi modificat și că o cunoaștere corectă a istoriei este valoroasă, desigur. Din punct de vedere totalitar, istoria este ceva care se crează mai degrabă decât se învață”.

Această abordare totalitară a istoriei este dominantă astăzi, de la Proiectul 1619 al New York Times până la distrugerea statuilor. Istoria este ceva ce se dorește a fi ștears sau evocat sau remodelat ca o lecție morală pentru astăzi. Este folosită pentru a demonstra corectitudinea establishmentului contemporan.

Dar limbajul este cel care ocupă un loc central în analiza lui Orwell cu privire la această formă de manipulare intelectuală și de control al gândirii. Să luăm de exemplu „Ingsoc”, filozofia pe care regimul o urmează și o impune prin sistemul lingvistic Newspeak. Newspeak (noulimba) este mai mult decât o simplă cenzură. Este un demers de a face ca anumite idei – libertate, autonomie și așa mai departe – să fie de fapt de neconceput sau imposibile. Este o tentativă de a elimina însăși posibilitatea de disidență (sau „crima de gândire”).

După cum îi spune Syme, care lucrează la un dicționar de noulimbă, lui Winston Smith:

„Întregul obiectiv… este de a restrânge raza de gândire. În cele din urmă, vom face crima de gândire să fie literalmente imposibilă, pentru că nu vor exista cuvinte în care să o exprimăm. În fiecare an, din ce în ce mai puține cuvinte, iar aria conștiinței este întotdeauna puțin mai mică… Ți-a trecut vreodată prin cap, Winston, că până în anul 2050, cel mai târziu, nu va mai fi în viață nici măcar o ființă umană care să poată înțelege o astfel de conversație pe care o avem acum?”

Paralelele dintre viziunea de coșmar a lui Orwell asupra totalitarismului și mentalitatea totalitară de astăzi, în care limbajul este urmărit și controlat, nu este exagerată. În distopia 1984, proiectul eliminării libertății și disidenței, ca în Germania nazistă sau în Rusia stalinistă, a fost susținut de o poliție secretă brutală și criminală. În societățile noastre de astăzi, nu prea mai vedem așa ceva: oamenii nu sunt reduși la tăcere cu forța sau făcuți să dispară.

Cu toate acestea, ei sunt anulați, expulzați de la locul de muncă și, uneori, chiar arestați de poliție pentru ceea ce echivalează cu o crimă de gândire. Și multe alte persoane pur și simplu se autocenzurează de teamă să nu spună ceva „greșit”. Preocuparea lui Orwell, conform căreia cuvintele ar putea fi șterse sau sensul lor modificat, iar gândirea controlată, nu se realizează într-un mod deschis dictatorial. Nu, se realizează prin intermediul unui conformism cultural și intelectual care se strecoară.

Întoarcerea intelectuală împotriva libertății

Dar aceasta a fost întotdeauna îngrijorarea lui Orwell – că intelectualii care renunță la libertate ar permite unui Big Brother să înflorească. Așa cum a văzut în The Prevention of Literature (1946), cel mai mare pericol pentru libertatea de exprimare și de gândire a venea nu din amenințarea dictaturii (care se îndepărta la acea vreme), ci din cauza renunțării intelectualilor la libertate sau, mai rău, din cauza faptului că începeau să o vadă ca pe un obstacol în calea realizării viziunii lor asupra lumii.

Este interesant faptul că îngrijorările sale cu privire la trădarea libertății de către intelectuali au fost întărite de o reuniune din 1944 a organizației anti-cenzură English PEN. Participând la un eveniment organizat pentru a marca cea de-a 300-a aniversare a Areopagitica lui Milton, celebrul discurs din 1644 al lui Milton în care acesta susținea „Libertatea tipăririi fără licenţă”, Orwell a remarcat că mulţi dintre intelectualii de stânga prezenţi nu erau dispuşi să critice Rusia sovietică sau cenzura din timpul războiului. Într-adevăr, aceștia deveniseră profund indiferenți sau ostili față de chestiunea libertății politice și a libertății presei.

„În Anglia, dușmanii imediați ai veridicității și, prin urmare, ai libertății de gândire, sunt stăpânii presei, magnații filmului și birocrații”, a scris Orwell, „dar, dintr-o perspectivă mai largă, slăbirea dorinței de libertate în rândul propriilor intelectuali este simptomul cel mai grav dintre toate”.

Orwell era îngrijorat de popularitatea tot mai mare în rândul intelectualilor influenți de stânga a „propunerii mult mai viabile și mai periculoase că libertatea este indezirabilă și că onestitatea intelectuală este o formă de egoism antisocial”. Exercitarea libertății de exprimare și de gândire, dorința de a spune adevărul în fața puterii, începea să fie privită chiar de atunci ca ceva care nu este cazul să fie privit cu ochi buni, un act egoist, chiar elitist.

Cineva care vorbește liber și sincer, scria Orwell, este „acuzat fie că vrea să se închidă într-un turn de fildeș, fie că a trecut printr-o etapă exhibiționistă a propriei personalități, fie că se împotrivea curentului inevitabil al istoriei în dorința de a se agăța de un privilegiu nejustificat”.

Acestea sunt idei care au trecut testul timpului. Gândiți-vă doar la imprecațiile împotriva celor care contestă consensul. Sunt respinși ca fiind „contrari” și acuzați că îi supără în mod egoist pe ceilalți.

Și, cel mai rău dintre toate, gândiți-vă la felul în care libertatea de exprimare este considerată ca un drept al privilegiaților. Aceasta este probabil una dintre cele mai mari minciuni ale epocii noastre. Libertatea de exprimare nu acceptă privilegiul. Cu toții avem capacitatea de a vorbi, de a scrie, de a gândi și de a argumenta. S-ar putea să nu avem, ca indivizi sau grupuri mici, platformele unui magnat al presei sau ale BBC. Dar numai prin libertatea noastră de a vorbi liber îi putem provoca pe cei care au o putere mai mare.

Moștenirea lui Orwell

Orwell este peste tot astăzi. El este predat în școli, iar ideile și frazele lui fac parte din cultura noastră comună. Dar valoarea și importanța lui pentru noi constă în apărarea libertății, în special a libertății de a vorbi și de a scrie.

Remarcabilul său eseu din 1946, Politica și limba engleză, poate fi de fapt citit ca un manual pentru libertate. Este un ghid despre cum să folosiți cuvintele și limbajul pentru a contraataca.

Desigur, astăzi este atacat ca fiind o expresie a privilegiului și a bigotismului. Autorul și comentatorul Will Self a citat Politica și limba engleză într-o emisiune BBC Radio 4 din 2014 ca dovadă că Orwell a fost un „elitist autoritar”. El a spus: „Citindu-l pe Orwell în momentele sale cele mai lucide, poți avea impresia clară că prezintă aceste aspecte, tocmai în acest fel, pentru că știe că tu – și numai tu – ești exact genul de persoană care este suficient de inteligentă pentru a înțelege însăși esența a ceea ce urmărește el să comunice. La asta răspund masele engleze iubitoare de mediocritate – talentatul fluierător de câini chemându-le să mănânce un mare castron de conformism.”

Lionel Trilling, un alt scriitor și gânditor, a avut un punct de vedere similar cu Will Self, dar prezentat într-un mod mult mai perspicace, mai iluminator. „Orwell ne eliberează”, scria el în 1952:

„El ne spune că putem înțelege viața noastră politică și socială doar privind în jurul nostru, ne eliberează de nevoia de a avea informații din interior. El sugerează că treaba noastră nu este să fim intelectuali, cu siguranță să nu fim intelectuali în acest mod sau altul, ci doar să fim inteligenți conform conștiinței noastre: el restabilește vechiul simț al democrației rațiunii, eliberându-ne de credința că rațiunea poate funcționa doar în mod tehnic, profesional și că este necesar să funcționeze competitiv. El are efectul de a ne face să credem că putem deveni membri cu drepturi depline ai societății oamenilor care gândesc. De aceea el este un model pentru noi.”

Orwell este necesar să fie un model pentru noi, în bătălia noastră pentru restaurarea democrației conștiinței și a rezistenței în fața mentalității totalitare de astăzi. Dar aceasta va necesita să avem curajul de a ne exprima convingerile noastre, așa cum a făcut el însuși atât de des. După cum a spus în The Prevention of Literature (Prevenirea literaturii), „Pentru a scrie într-un limbaj simplu, viguros, este necesar să gândim fără teamă”. Faptul că Orwell a făcut exact aceasta a fost o dovadă a credinței sale în public și la fel de mult a încrederii sale în sine. El ne oferă un exemplu și o provocare tuturor.

Citiți și:
Ce ar fi dacă… scenariul de coșmar imaginat de Orwell este deja aici și noi nu îl putem vedea?
Imaginația distopică la Orwell

 

yogaesoteric
17 decembrie 2022