De ce este necesar să sufere românii?

După inepțiile antologice din vremea covid, reporterii TV sunt puși să debiteze, cu voci plângăcioase sau alarmiste, o nouă minciună: „România se află într-o criză energetică, deci să facem economie”.

Să fie clar: România NU se află într-o criză energetică!

România este una dintre țările UE cel mai puțin dependente de importurile de energie. Și ar fi și mai puțin dependentă dacă nu ar fi obligată / presată să își înstrăineze resursele.

Românii NU este necesar să facă economie!

Economiile la care sunt împinși au drept scop EXPORTUL de energie către alte țări UE.

Românii sunt îndemnați să stea în frig, să orbecăie prin întuneric și să nu se spele pentru ca nemții, francezii, italienii și celelalte neamuri ale Ursulei să sufere mai puțin.

Să poată avea – totuși – 19 grade în case, să poată aprinde două-trei becuri chioare, să facă duș câte doi. Un lux pe care mulți români nu și-l vor permite, nu din lipsă de energie, ci din lipsă de bani.

Românii ar fi normal să fie întrebați dacă sunt de acord cu aceste sacrificii.

Solidaritatea este frumoasă atunci când este asumată.

Dacă nu, se numește Jaf.

Citiți și:
Este o capcană: Nu ne întoarcem în epoca lui Ceaușescu ci în Epoca de Piatră – Nu desenul animat, ci teroarea supremă
Nu e o criză mică, nu e o Criză Mare: Este o Mare Revoluție Socialistă
Ec. dr. Ilie Şerbănescu: „Aşa-zisa criză energetică din țara noastră este creată artificial”

yogesoteric
17 decembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More