De ce se împușcă adolescenții americani?

 
Anul trecut, o altă crimă înfiorătoare a zguduit Statele Unite ale Americii: un elev de 17 ani și-a împușcat zece dintre colegi, plus un profesor la Liceul din Santa Fe, un oraș din Texas.

A fost un nou episod din seria masacrelor ce au început acum 30 de ani în Statele Unite ale Americii: adolescenți înarmați intră în școlile unde învață și ucid, de-a valma, colegi și profesori. Deși discuția de peste Ocean s-a concentrat pe dreptul americanilor de a purta arme de foc, întrebarea care se pune este: americanii poartă arme dintotdeauna, de ce au apărut astfel de incidente abia în anii ʼ90 ai secolului XX? Un posibil răspuns la această întrebare a oferit părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, în cartea sa Homo Americanus. O radiografie ortodoxă.

Textul următor este o notă de subsol la sfârșitul capitolului despre masacrele din Statele Unite din cartea mai sus menționată:

„În ultimii ani, tot mai multe crime se petrec în America. Un demon al furiei ucigașe și al deznădejdii sinucigașe bântuie tineretul, și îndeosebi adolescenții. Niciodată nu au fost asasinate în masă printre copiii de școală așa cum se petrece în ultimii ani, începând cu 1997…

Spre sfârșitul lui noiembrie 2011, fiica lui Billy Graham a fost intervievată pe TV Național, la Early Show, și Jane Clayson a întrebat-o: «Cum a putut Dumnezeu lăsa să se petreacă acest lucru?» [valul de delincvență juvenilă și de asasinate în masă din școlile americane]. Iar Anne Graham a dat un răspuns sincer și emoționant, de o adâncă și gravă luciditate. Ea a spus [traducerea și cele câteva paranteze drepte aparțin părintelui Gheorghe Calciu]:

«Cred Dumnezeu a fost foarte întristat de ceea ce s-a petrecut, așa cum suntem noi; dar, de ani de zile, noi Îl tot somăm pe Dumnezeu să plece din școlile noastre, să plece din guvernul nostru, să plece din viața noastră. Or, ca un gentleman ce este, cred că El S-a retras ca atare. Cum să ne mai așteptăm ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea și protecția Lui, câtă vreme noi îi tot cerem ne lase în pace?!

Să ne uităm puțin. Eu cred că totul a început atunci când Madeleine Murray O’Hare [care a fost ucisă și al cărei cadavru a fost descoperit ulterior] a declarat patetic că n-ar fi de dorit niciun fel de rugăciune în școlile noastre, iar noi am răspuns: OK!

După aceea, altcineva a proclamat că ar fi mai bine să nu se mai citească nici Biblia în școli… Biblia care învață: «Să nu ucizi! Să nu furi! Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!»… Și noi am răspuns: OK!

Apoi doctorul Benjamin Spock a spus că nu trebuie să tragem nicio palmă copiilor noștri când fac rele, pentru că mica lor personalitate ar putea fi lezată și le-am putea afecta grav propria lor părere despre ei înșiși [de notat că fiul doctorului Spock s-a sinucis]. Și noi ne-am zis că un expert știe ce vorbește când afirmă așa ceva, astfel că am răspuns din nou: OK!

Apoi cineva a opinat că profesorii și educatorii ar face mai bine să nu aplice niciun fel de pedepse disciplinare, atunci când copiii noștri fac rele. Și administratorii școlii au declarat că niciun membru al corpului didactic nu se va mai atinge de vreun elev, chiar dacă acesta va face rele, pentru că nu vrem să avem o proastă publicitate și nici să fim dați cumva în judecată [deși este o foarte mare diferență între a aplica pedepse disciplinare și «a lovi», «a bate», «a umili» etc.]. Și noi am răspuns: OK!

Apoi altcineva a strigat să le lăsăm pe fetele noastre să facă avorturi, dacă așa cred ele de cuviință; ba nici măcar n-ar trebui să le mai spună părinților! Și noi am răspuns: OK!

Același înțelept membru al conducerii școlii a spus că, de vreme ce băieții sunt ca băieții și o vor face oricum, haide mai bine să le dăm copiilor noștri prezervativele de rigoare, ca să se bucure nestingheriți de plăcerile pe care le râvnesc, și nici nu le vom spune părinților lor că ei le primesc de la școală. Și noi am spus: OK!

Apoi unii dintre oficialii noștri de la vârf au declarat că nu contează ce facem noi în viața noastră particulară, atâta vreme cât ne îndeplinim munca. Și, fiind de acord cu ei, am admis că nu contează ce face fiecare – inclusiv Președintele – în viața lui privată, câtă vreme eu am un serviciu și economia merge bine. OK!

Apoi cineva a spus că putem publica reviste cu fotografii de femei goale, denumindu-le «inofensive» și considerându-le doar ca pe o banală apreciere a frumuseții trupului feminin. Și noi am încuviințat din nou: OK!

Și iarăși, cineva a luat această apreciere de bună și a făcut un pas mai departe, publicând fotografii cu nuduri de copii, și apoi încă un pas, punând aceste nuduri pe Internet, ca să fie lesne accesibile tuturor. Și noi am zis: OK, ei au dreptul, desigur, la libertatea de exprimare!

După aceea, industria distracțiilor a zis să facem show-uri TV și filme care să promoveze comercial vulgaritățile, violența și sexul ilicit. Să dăm pe piață o muzică prin care să lăsăm să se afirme libere violul, drogurile, crima, sinuciderea și alte teme satanice. Și noi am zis: OK, toate astea nu sunt decât niște distracții oarecare și nu au neapărat un efect nociv, pentru că oricum nimeni nu le va lua în serios, așa că mergeți înainte!

Și ne mai întrebăm acum de ce oare copiii noștri n-au nicio conștiință, de ce nu deosebesc ce este bine de ce este rău și de ce nu le pasă când ucid străini sau colegi de clasă, sau când decid ei înșiși să se sinucidă!

Probabil că, dacă ne-am gândi mai îndelung și mai adânc, ne-am putea închipui de ce… Cred că noi culegem ceea ce am semănat.»”

Citiți și:

Studiu: Medicamentele Marii Industrii Farmaceutice sunt corelate cu 90% din atacurile armate din școlile americane

Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca «agenţi ai schimbării»

yogaesoteric
14 aprilie 2019