De la căsătoria homosexuală la dictatura homosexuală. Dreptul la anormalitate

 

Știri pentru viață: De la căsătoria homosexuală („din dragoste”) la dictatura homosexuală. Ca să evite „URA”, Spania vrea să instituie cenzURA – tot „din dragoste”

de Ştefania Armâncă

Spania a fost prima ţară din UE care a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex, în 2005. De atunci, această ţară a făcut paşi rapizi spre îngrădirea opiniilor şi valorilor conservatoare, o cale la capătul căreia pare a se afla dictatura ideologică, cenzurarea liberei exprimări şi poliţia gândirii.

În septembrie 2017, parlamentul spaniol a dat votul final pentru proiectul legislativ nr. 122/000097, redactat de formaţiunea politică de extremă stângă Podemos şi supranumit „Legea Egalităţii”. Aceasta are ca obiectiv declarat apărarea minorităţilor sexuale şi de „identitate de gen” de orice pretinsă discriminare împotriva lor.

Simpla pronunţare a unei opinii care poate jigni minorităţile în cauză atrage o amendă de până la 3.000 de euro. Nimeni nu va mai putea spune nimic. Mai cu seamă experţii şi cei din mediile universitare nu vor mai putea scrie opinii fundamentate care contrazic ideologia de gen sau care afirmă că homosexualitatea este un comportament de risc. De fapt, orice poate fi considerat ofensă, nu doar astfel de afirmaţii, pentru că nu se oferă criterii obiective, ci evaluarea subiectivă a reclamantului despre cum l-a făcut să se simtă o afirmaţie sau alta.

Repetarea unei opinii care a fost etichetată drept jignitoare, postarea ei online şi refuzul de a o şterge îi pot atrage „făptaşului” o amendă de la 3.000 la 20.000 de euro şi interdicţia de a mai lucra la stat timp de până la un an de zile.

Activităţile considerate a „promova, încuraja sau incita, direct sau indirect, ura sau violenţa împotriva persoanelor homosexuale sau transsexuale etc”, publicarea repetată pe Internet a unor opinii ofensatorii poate atrage o amendă între 20.000 şi 45.000 de euro, şi închiderea activităţii timp de doi ani. Aceasta va însemna că toate organizaţiile pro-viaţă şi pro-familie îşi vor închide activitatea. Petiţiile, conferinţele, trainingurile pro-viaţă şi pro-familie nu vor mai avea loc. Practic, organizaţii precum CitizenGO s-ar închide de la sine sau ar fi închise treptat prin forţa acestei legi.

În opinia experţilor juridici, legea este extrem de problematică deoarece:
– Se instituie subiectivitatea ofenselor reclamate, care nu pot fi dovedite şi evaluate în mod obiectiv, folosind concepte vagi precum „identitate simţită”, „identitate trans”, „realitate trans”, „gen autoidentificat”.
– Pârâtul nu beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Îi revine lui sarcina să se dezvinovăţească, în loc ca dovada vinovăţiei lui să cadă în sarcina reclamantului, ca la orice proces.
– Se instituie cenzura opiniilor nepopulare şi a expresiilor considerate degradante sau jignitoare la adresa persoanelor LGBT – mijloacele de comunicare în masă sunt supravegheate în acest scop.
– Se abolesc drepturile parentale – adolescenţii au dreptul ca, de la 16 ani, să facă operaţie de schimbare de sex fără acordul părinţilor – posibil pe banii statului.
– Psihoterapia de reconversie a orientării sexuale este interzisă, chiar dacă se face la cererea pacientului.
– Se instituie „poliţia gândirii” – necolaborarea cu anchetatorii se consideră ofensă.


Alianţa Familiilor din România: Căsătoriile homosexuale şi dreptul la anormalitate
(Articol publicat în data de 5 octombrie 2017)

Amintim că mai în vara anului 2017, când Bundestagul german a supus la vot soarta căsătoriilor homosexuale în Germania, Merkel s-a împotrivit împreună cu alţi 226 de parlamentari. Şi-a justificat votul pe motivul că ele dăunează copiilor, un argument pe care noi l-am adus şi demonstrat printr-o sumedenie de studii de mai mulţi ani.

Cu toate că cea mai puternică femeie din lume este de aceeași părere cu noi, încă nu am depistat niciunde în presa României ori în dezbaterile televizate argumentul adus de ea ori de noi. Suntem martori la o intenţionată tăcere de mormânt în România când e vorba de prezentarea obiectivă a consecințelor nefaste ale căsătoriilor homosexuale. Ni se pare ciudat că nici măcar presa ori intelectualii care se consideră conservatori nu îndrăznesc să scrie adevărul privind subiectului. La fel politicienii, cu mici excepţii. Ceea ce denotă că evident ne confruntăm cu un război psihologic dezlănţuit împotriva majorităţii covârşitoare a cetăţenilor României care nu vor legalizarea căsătoriilor homosexuale în România. Am mai zis-o şi cu alte ocazii, dar se impune să o zicem din nou. Materialul de față denotă că noi toţi putem fi (ori vom fi) victime ale căsătoriilor homosexuale dacă ele vor fi legalizate în România.

Dreptul la anormalitate

Anterior discutam insistența cu care homosexualii „căsătoriţi” cer recunoaşterea în tribunale a unui drept la copiii altora. Fără îndoială un aspect anormal. Ceea ce dovedeşte că ne găsim în pragul unui nou asalt, recunoaşterea unui drept la anormalitate. Asupra acestui subiect specific scriem astăzi şi îl vom dovedi cu exemple care au parvenit din toată lumea în doar ultimele săptămâni [raportat la data la care a fost scris articolul, n.n.].

Revoluţia sexuală a generat multe „drepturi” care, am putea spune, pot fi etichetate, în ansamblu ca fiind un drept la anormalitate, adică de a nu fi ca restul lumii (am putea zice normal). Se cere un drept la anormalitate. Fiinţe umane care au fost privite ca fiind stranii au existat dintotdeauna şi e de netăgăduit că multe dintre ele au fost persecutate ori discriminate. Ce diferenţiază insistența unor segmente ale societăţii moderne pentru recunoașterea unui drept la anormalitate de trecut, însă, este recunoaşterea, pe lângă dreptul de a fi ori a se comporta anormal, recunoaşterea unui drept de a transforma întreaga societate în una anormală, un drept la îndoctrinarea oamenilor, în primul rând al copiilor, în a fi anormali şi în prevenirea la reîntoarcerea la normal a persoanelor care o doresc.

Simultan cu dreptul la anormalitate se conturează dreptul de a nu fi ofensat, ceea ce e de înţeles. Ce deranjează, însă, este că pe lângă acest drept se cere şi dreptul de a ofensa pe alţii. „Minorităţile sexuale” cer ca societatea să pedepsească pe cei care îi ofensează, dar ei îşi arogă dreptul de a ofensa pe alţii. Fără excepţie, toate articolele şi comentariile pe care le scriu la adresa creştinilor sunt ofensatoare şi deseori conţin un limbaj vulgar. Pe lângă acest drept e şi dreptul de a fi tolerat şi acceptat, dar şi dreptul de a fi intolerant cu cei care dovedesc intoleranță faţă de agenda şi obiectivele minorităţilor sexuale. Şi după cum veţi vedea mai jos, se pretinde şi dreptul de a schimba teologia, de a crea şi impune confuzie sexuală în minţile copiilor, de a schimba firescul în nefiresc, normalul în anormal, de a pune în închisoare propovăduitorii Evangheliei care condamnă, pe baza Sfintelor Scripturi, homosexualitatea, dreptul de a interzice traducerile autentice ale Bibliei care numesc sodomia păcat, şi aşa mai departe.

Dreptul la confuzie sexuală

Începem turul internaţional de orizont în Florida unde persoane care suferă de confuzie sexuală caută să o răsfrângă asupra copiilor. E început de an şcolar şi o învăţătoare a trimis o notă părinţilor elevilor ei cu directiva că nici elevii nici părinţii să nu o numească „Miss” („domnişoară”) ori „Mrs” („doamnă”) ci „Mx”, „Mx” fiind o apelaţie neutră inventată de învăţătoare pentru a-şi ascunde sexul.

Învăţătoarea e cunoscută pentru activismul ei homosexual din Florida, iar confuzia de gen de care ea pare că suferă caută să o transmită elevilor ei. Din fericire părinţii au reacţionat cum trebuie şi învăţătoarea a fost mutată la o altă şcoală.

Statul Australian Victoria promovează confuzia sexuală la nivel de politică oficială. Mai devreme în acest an (2017) aproape 300 de şcoli publice din Victoria au adoptat un program desemnat să faciliteze schimbarea sexului elevilor începând cu vârsta de şase (6) ani chiar şi fără consimţământul părinţilor lor. Documentul cu pricina poate fi citit aici.

Practica dovedeşte că se pretinde şi un drept la promiscuitate şi boli transmisibile

Luna trecută [septembrie 2017] Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA (Center for Disease Control) şi-a publicat raportul anual pe 2016. În 2016 au fost înregistrate în SUA peste 2 milioane de noi cazuri de boli venerice, numărul persoanelor infectate cu clamidia, gonoree şi sifilis crescând cel mai mult. Dacă la aceste boli venerice sunt adăugate şi alte boli transmise prin contact sexual ilicit, numărul total de persoane infectate în 2016 a fost de aproape 20 de milioane, adică întreaga populaţie a României. Aţi citit corect – 20 de milioane!
[Detalii aici.]

A fost un număr record. Explozia infecţiilor venerice a atins proporţii tragice la tinerii între 18 şi 24 de ani. Ce a cauzat-o? Printre altele, aplicaţiile disponibile tinerilor pentru a-şi găsi parteneri sexuali online, fie de sex opus fie de acelaşi sex. O mare parte a persoanelor care au contractat gonoree sunt homosexuali. E un aspect problematic pentru că gonoreea devine tot mai rezistentă la antibiotice şi mai greu de vindecat. De asemenea, majoritatea covârşitoare a noilor cazuri de infecţii cu sifilis s-a înregistrat în rândul homosexualilor. Tragic, şi copiii nou născuţi suferă. Peste 600 de cazuri de sifilis au fost înregistrate la copiii nou născuţi, dintre care peste 40 au murit. Aceste date statistice ar trebui să fie pe primele pagini ale marilor cotidiene ale lumii şi în programele de televiziune din SUA. Dar nici pe departe, tirania tăcerii fiind încă în toi.

Dreptul la o teologie anormală

Căsătoriile homosexuale nu au mai lăsat nimic sacru. Ele nu iau prizonieri. Îi execută. Religia şi teologia creştină rămân două ţinte frontale pentru mişcarea homosexuală. Anul trecut (2016) ILGA (organizaţia umbrela a mişcării homosexuale mondiale) a emis un toolkit (un ghid) desemnat să influenţeze bisericile şi teologia creştină pentru a deveni mai „tolerante” şi agreabile cu ceea ce Biblia interzice în mod explicit – relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex.

Semne ale confuziei în teologie sunt peste tot. Săptămâna trecută [raportat la data la care a fost scris articolul, n.n.], Justin Welby, Arhiepiscopul Bisericii Anglicane şi liderul mişcării anglicane mondiale, a dat un interviu publicaţiei GQ Magazine. Întrebat fiind dacă homosexualitatea e păcat, a răspuns că nu e sigur. („You know very well that is a question I can’t give a straight answer to” – „Este o întrebare la care nu pot da un răspuns direct.”) Iar în cursul acestei săptămâni [1-7 octombrie, n.n.], liderii Bisericii Anglicane din Anglia se strâng pentru a discuta decizia Bisericii Scoţiene de a permite căsătoriile homosexuale. [Detalii aici.]
Şi ca şi când asta nu ar fi fost îndeajuns, pe 4 octombrie s-a anunţat că în Marea Britanie o persoană transgender a fost numită în funcţia de pastor într-o biserică de homosexuali din Marea Britanie.

Confuzia teologică a liderilor bisericeşti britanici nu tocmai surprinde. E un rezultat actual al unei traiectorii de mai lungă durată. Bisericile anglicane deja traduc noi versiuni ale Bibliei care sunt gay-friendly şi trans-friendly, adică folosesc un limbaj care nu „ofensează” homosexualii ori persoanele transgender. La fel imnurile bisericeşti tradiţionale care au fost revizuite să elimine referinţele la sexele masculin ori feminin, „el” ori „ea”, „bărbat” ori „femeie”. Bizarul însă atinge noi culmi. S-a ajuns la punctul în care casele de editură religioase din America au fost date în judecată pentru că publică traduceri ale Bibliei care încă conţin cuvântul „sodomie” şi o numesc păcat. [Detalii aici.]

S-a ajuns departe, considerând că doar în 1904 Curtea Supremă a Statului Georgia a numit sodomia, în cazul Herring v. State, „the abominable crime not fit to be named among Christians,” adică „o crimă abominabilă care nu e potrivit a fi pomenită între creştini”. Imaginaţi-vă consecinţele pentru cineva în zilele noastre care ar spune aceste cuvinte în public, din convingere: amenzi, penalizări, concediere de la lucru, boicot, închisoare? Concediere, săptămâna trecută [raportat la data la care a fost scris articolul, n.n.], în cazul unui învăţător britanic care a postat pe facebook că homosexualitatea e păcat. [Detalii BBC.]

Ţinta ultimă – dreptul la abolirea căsătoriei

Am spus-o din 2010 încoace: ținta ultimă este abolirea căsătoriei, ori de care fel ar fi ea. Pe 12 septembrie (2017) televiziunea australiană a ţinut o dezbatere privind legalizarea căsătoriilor homosexuale în Australia. Printre invitaţi au fost un filosof englez şi un membru al Knesset-ului israelit. Ambii au argumentat pentru abolirea căsătoriei, întrebând „la ce mai foloseşte căsătoria?”. Femeia care reprezenta perspectiva feministă cerea abolirea căsătoriei pentru că e „un instrument făurit de bărbaţi pentru a domina femeile cu scopuri reproductive”. Un alt comentator a cerut abolirea lor pentru că nu dau „siguranţă” copiilor. Un altul insistă că doar doi părinţi nu sunt suficienţi să asigure bunăstarea şi siguranţa copiilor şi că ar fi nevoie de mai mulţi (cu cât mai mulţi, cu atât mai bine). Ori că e nevoie de intervenţia permanentă a statului în familie pentru a asigura siguranţa copiilor. Invitaţii încurajau audienţa să „abandoneze vasul care se scufundă al familiei” şi să opteze pentru parteneriate civile ori alte feluri de convieţuire care nu au nimic de a face cu familia şi căsătoria naturală.

Islanda pare să fi abolit căsătoria aproape în întregime. La sfârşitul lui august (2017) CNN ne-a informat că Islanda e pe cale să abolească căsătoria. 67% dintre copiii care se nasc în Islanda nu au părinţi căsătoriţi, un aspect de care islandezii par a fi mândri. Cu o populaţie de doar 320.000 de fiinţe umane, Islanda e „cea mai feministă societate din lume”, dar şi cea mai puţin religioasă.

Iar săptămâna trecută [raportat la data la care a fost scris articolul, n.n.], BBC ne-a informat că homosexualii nu se căsătoresc în Marea Britanie. Căsătoriile homosexuale au fost legalizate acolo acum patru (4) ani, dar numărul homosexualilor care se „căsătoresc” e în scădere pronunţată. Ei preferă parteneriatele civile care pot fi dizolvate mult mai uşor decât căsătoriile legale. În 2015, 925 de cupluri homosexuale britanice au încheiat parteneriate civile şi 960 în 2016. Dar şi parteneriatele civile îşi pierd lustrul. Dacă în 2016, 960 de cupluri homosexuale au încheiat parteneriate civile, 1.313 parteneriate civile au fost dizolvate tot în acelaşi an. Diferenţa de aproape 400 într-un singur an denotă că moda parteneriatelor civile e şi ea pe cale de dispariţie, la fel ca moda căsătoriilor homosexuale. [Detalii aici.]

Citiți și:

O activistă LGBT mărturisește: «Legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex este doar o diversiune. Noi vrem ca familia să nu mai existe»

John Milbank: «Căsătoria» gay este o «mișcare strategică» și nu are nimic de-a face cu drepturile homosexualilor

Scrisoare deschisă către politicieni, jurnaliști și susținătorii căsătoriilor homosexuale

 

yogaesoteric
8 ianuarie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More