De la fizică la muzică. Numitor comun: matematica

 

Profesorii și elevii din 8 licee europene au realizat un manual de matematică aplicată în 8 domenii diferite, de la artă și muzică, la științele de laborator și arheologie.

„Matematica este limbajul în care Dumnezeu a scris Universul”, a spus Galileo Galilei odată. Dar matematica nu este întotdeauna un subiect popular. Elevii tind să nu agreeze matematica, mai ales atunci când nu reușesc să obțină rezultatele academice dorite. Ei o percep, de obicei, ca fiind un subiect abstract, cu puține aplicații în situațiile reale. Dificultățile cu care se confruntă nu sunt datorate numai cunoașterii insuficiente a elementelor matematice, dar și capacității reduse de a transfera cunoștințele dobândite pentru a face față cu succes diferitelor situații.

Pornind de la această realitate, un grup de 8 licee europene, coordonate de Colegiul Ana Aslan din Cluj, sub îndrumarea doamnei profesoare Andreea Suciu, au realizat un proiect, finanțat prin programul ERASMUS+ cu suma de 193.800 de euro, prin care și-au propus să vină cu exemple concrete despre modul în care matematica se regăsește în jurul nostru, găsindu-și astfel aplicații în diverse domenii.

Fiecare dintre liceele participante la proiect au ales să ilustreze modul în care matematica este prezentă într-un domeniu reprezentativ pentru țara sa. Astfel, România a ales să prezinte modul în care matematica este folosită în științele de laborator, Italia – matematica în arte, Polonia – matematica în muzică, Ungaria – matematica în informatică, Portugalia – matematica în geografie, Danemarca – matematica în mediul înconjurător, Grecia – matematica în arheologie, iar Lituania – matematica în astronomie. Proiectul s-a desfășurat în perioada 2015-2017 și a implicat în jur de 4.000 de elevi, cu vârste cuprinse între14 și 18 ani.

 
Echipa din Lituania

„Pe rând, fiecare dintre liceele implicate și-a asumat rolul de gazdă prezentând în limba engleză materialele pe tema aleasă, în timp ce elevii străini au luat parte la ore, iar profesorii la cursuri de metodică. La întoarcerea în țara de origine, atât profesorii cât și elevii au predat aceste teme colegilor lor și claselor implicate în proiect. Rezultatele proiectului sunt încurajatoare, întrucât peste 50% dintre elevii angrenați în proiect au avut mai multă motivație pentru studiul matematicii și 21% au avut creșteri ale notelor la matematică de cel puțin 20%”, a explicat doamna Suciu.

Prezentările au fost adunate într-un manual digital ce conține 8 capitole, pentru fiecare domeniu în parte, cu exemple și exerciții aplicate. De asemenea, a fost dezvoltat un nou curriculum pentru orele de matematică opționale. Toate materialele generate de acest proiect se găsesc online și sunt excelente pentru predare elevilor de liceu, dar pot fi adaptate cu ușurință și elevilor de gimnaziu.

În Cluj, rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul unor workshop-uri metodice la care au participat profesori de la mai multe licee și, în consecință, la nivelul județului a crescut numărul solicitărilor pentru opționalele de matematică.

Citiți și:

Noul campion mondial la Microsoft Word este un elev român

Geometria sacră: tipare matematice prezente într-un mod tainic în natură, la nivelul trupului, al minţii şi al spiritului

 

yogaesoteric
22 februarie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More