De la ştiinţă la Dumnezeu

 

Matematician, fizician, expert în computere. A studiat şi a practicat psihologia experimentală, meditaţia şi filosofiile orientale. A scris cărţi despre misterele conştiinţei şi ale universului.

Peter Russell nu are nimic din rigiditatea savantului tradiţional. Abordările sale emană căldură şi emoţie. El prezintă punctul de vedere al cercetătorului care L-a descoperit pe Dumnezeu.

În documentarul De la ştiinţă la Dumnezeu, Peter Russell îşi explică viziunea.

De ce suntem conştienţi? Fiecare din noi are o lume interioară pe care o experimentează. Este o realitate incontestabilă, chiar dacă ştiinţa n-a reuşit încă s-o demonstreze. E mai uşor să explici apariţia vieţii pe pământ decât cea a unui gând lucid.

Iată unul dintre marile mistere ale conştiinţei: de ce avem capacitatea de a experimenta interior?

Peter Russell compară conştiinţa cu lumina din timpul proiecţiei unui film, care ia forma şi culorile acestuia. Ceea ce vedem este, de fapt, lumina modelată.

Pentru că suntem atât de prinşi de acţiunea de pe ecran, de trăirea sentimentelor dureroase sau fericite, euforice sau triste pe care le trezeşte în noi povestea, uităm că aparenţa este doar o formă pe care o ia lumina.

La fel se petrece şi cu mintea. Tot ceea ce gândim sunt imagini ce ne apar în conştiinţă.

Şi totuşi de ce atunci când privim un copac pare că privim direct copacul?
„Ştiinţa ne spune că lumina intră, de fapt, în ochi, unde este absorbită de retină şi provoacă impulsuri electrice, transmise creierului prin intermediul nervilor. Creierul analizează apoi datele şi creează propria imagine asupra lumii. Şi atunci avem o anumită percepţie, de exemplu vedem un copac.
Ceea ce vedem nu este copacul, ci imaginea copacului care apare în mintea noastră. Aşa că tot ceea ce experimentăm, fiecare sunet, culoare, gust, miros, memorie, gând sunt imagini care apar în mintea noastră. Toate sunt forme pe care le ia conştiinţa, forme create de lumină”, explică Peter Russell.

Aşa ajungem la o altă întrebare: ce este conştiinţa aceasta care ia diverse forme? De unde provine?

Materia este conştientă

Mulţi oameni de ştiinţă au emis ipoteza că însăşi conştiinţa este cumva creată de creier, are legătură cu procesele creierului ca un întreg, ori cu efectele cuantice la nivelul celulelor nervoase.

Conform teoriei lui Russell, conştiinţa nu este însă creată de creier. A existat dintotdeauna. Nu apare brusc, din senin, imediat ce are loc un proces la nivelul sistemului nervos. Altfel cum se explică că un fenomen pur material ne afectează generând o experienţă la nivelul minţii?

Doar pentru că cercetătorii n-au găsit încă dovezi concludente pentru a dovedi că materia este conştientă nu înseamnă că nu este. Puterea de a experimenta este prezentă într-o anumită măsură în orice. Dar conştiinţa nu depinde de sistemul nervos, este mai mult decât atât.

„Chiar şi o simplă bacterie are o formă de conştiinţă. Asta nu înseamnă că trăieşte aceleaşi experienţe ca noi, oamenii, nimic de genul unui gând sau sentiment, ci mai degrabă un vag sentiment de supravieţuire. Dacă ar fi să o exprimăm în numere, probabil ar fi un micron faţă de conştiinţa umană, dar în niciun caz conştiinţa nu îi lipseşte.

Pe măsură ce viaţa devine mai complexă, experienţa ei în această lume devine mai complexă. Odată cu dezvoltarea sistemului senzorial, apare şi capacitatea de a primi mai multe informaţii din exterior. Abia mai târziu se dezvoltă sistemul nervos care permite procesarea tuturor acelor informaţii şi obţinerea unei mai bune viziuni asupra celor din jur. Iar imaginea care apare în conştiinţă devine mai bogată, mai detaliată.

Cine sunt eu?

Cu fiinţa umană, evoluţia a făcut încă un pas înainte. Pentru că noi nu numai că vedem lumea, o auzim, cu toate nuanţele ei uluitoare, dar putem de asemeni să şi reflectăm asupra acelei experienţe, putem medita asupra ei. Şi apoi putem începe să reflectăm la noi înşine, la faptul că noi experimentăm”, explică Peter Russell.

Am observat că suntem conştienţi? Devenim astfel conştienţi de însăşi conştiinţa noastră. Şi acesta este următorul pas: conştienţa de sine. Suntem singurele fiinţe care înţelegem că avem o conştiinţă, de fapt cea mai înaltă formă psihică a omului, care ne pune în faţa faptului că facem parte dintr-o realitate atât interioară, cât şi exterioară.

Odată cu conştienţa de sine a apărut şi simţul eu-lui, un eu conştient. Ce este de fapt eu-l? Folosim atât de des cuvântul „eu”, încât credem că ştim ce înseamnă. Dar imediat ce urmărim să definim acest aspect pe care îl numim „eu” întâmpinăm probleme.

Cine sunt eu? Cum mă definesc? Femeie, bărbat?! Avem trup de femeie sau de bărbat, dar ne putem imagina şi într-un altfel de trup. Am putea avea altfel de percepţii, sentimente sau valori, dar eu-l nostru ar fi acelaşi.

Pentru a înţelege ce este de fapt acest eu, e necesar să ne observăm cu atenţie propria conştiinţă. Este calea străbătută de mulţi căutători spirituali. S-au uitat adânc în străfundurile lor pentru a găsi esenţa ce stă la baza fiinţei lor.

Starea de vid aduce pacea

Şi toţi au venit cu acelaşi răspuns: că nu există nimic acolo, nimic care să poată fi numit „eu”. Acest simţ unic, cert, al propriului eu, se dovedeşte a fi o iluzie. Şi poate fi o iluzie foarte convingătoare. Acest sentiment pe care îl numim „eu” – este doar un simţământ – de a fi conştient.

Mulţi îl experimentează ca pe simpla simţire de „a exista”, „a fi”. Pentru că de obicei nu recunoaştem că ceea ce suntem noi este această calitate interioară de a fi, de a exista, continuăm să căutăm ceva, un aspect pe are îl numim „eu”.

Cu toţii căutăm pacea minţii, o stare de conştiinţă mai satisfăcătoare. Aceasta este ocupaţia fundamentală a minţii. Aşa cum a spus-o Dalai Lama: „La urma urmelor, speranţa oricărei fiinţe este numai pacea minţii.” E cu totul firesc.

Şi unde greşim? Greşim în felul în care urmărim să găsim acea pace a minţii. Prin faptul că în loc să căutăm în interiorul nostru, să aprofundăm relaţia noastră cu sufletul, cu Sinele Suprem, cu acel Eu superior şi înălţător printr-o introspecţie în propria conştiinţă, o căutăm în exterior, în ceilalţi, în aşteptările pe care le proiectăm asupra lor, în dependenţa pentru iubit, părinţi, prieteni etc.

Sau gonim după bogăţie, după faimă, după succes, modă, în speranţa că vom avea destul cât să fim fericiţi, împliniţi.
Iar atunci când le obţinem, dat fiind că aspectele exterioare au viaţă scurtă, chiar şi sentimentele noastre pentru ele sunt făcute să ne satisfacă doar pe o anumită de perioadă de timp, ne trezim din nou că suntem nemulţumiţi, că ceva nu ne face fericiţi.

Şi atunci căutăm alţi noi şi noi „îndulcitori” exteriori care să ne liniştească pentru încă o vreme. Mulţi ne petrecem întreaga existenţă într-o agitaţie continuă, într-o căutare continuă. Fără niciun moment de tihnă.
Totuşi, adevărul este că tocmai lipsa unor obiecte sau experienţe ne face mai fericiţi, mai împliniţi. Când intrăm în străfundurile conştiinţei, când ne interiorizăm descoperim o stare de vid care aduce cu ea linişte, pace. Aceea este starea după care râvnim.

Doar prin tăcerea pe care o creăm în suflet putem să accedem la nivelurile mai profunde ale conştiinţe – doar prin tăcere, şi atât. Ceea ce vom găsi acolo ne va oferi toate bogăţiile după care tânjim. Poate ni se vor dezvălui chiar originile conştiinţei. Misterul la care oamenii de ştiinţă încă nu au găsit răspuns.


Articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 82


Citiţi şi:

D. C. Dulcan: «În spatele tuturor lucrurilor este prezent Dumnezeu»

Conştiinţa – de la atom la fiinţa umană

Fizica a atins ultima frontieră: spiritul uman

 

yogaesoteric
8 decembrie 2019


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More