Deconectarea de la „Software-ul” dumnezeiesc și conectarea, prin vaccinare, la „software-ul” luciferic…
În structura psiho-somatică a omului, Dumnezeu a așezat un „Program” perfect funcțional prin care coroana creației să poată atinge desăvârșirea, adică starea de asemănare, de îndumnezeire.
Acest „Software”, proniat corespunzător de Dumnezeul Treimic pentru realizarea scopului amintit, este unic – originar și original – și funcționează fără eroare, având în dotare un „antivirus” direct de la „Producător”. Câtă vreme „Software-ul” rulează în conformitate cu „instrucțiunile”, utilizatorul beneficiază gratuit (în Dar) de toate facilitățile pe care Creatorul i le-a pus la dispoziție. Și acestea nu sunt puține!
De-a lungul timpului „concurența” a încercat să „pirateze”, într-o formă pervertită și comercială, „Software-ul dumnezeiesc”, fără a reuși, însă, să modifice structura programului și buna lui funcționare. A reușit să supună pe beneficiar prin păcat, dar nu a reușit decât o pervertite vremelnică a celor mai importante „funcții ale sistemului” (puterile sufletești: rațiune, poftă și mânie). Nu a reușit o modificare prin păcat a structurii psihosomatice, ci cel mult o „abatere a lucrării puterilor sufletești de la scopul lor” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Astăzi, asistăm la o realitate nemaiîntâlnită, însă profețită: aceea de a putea fi oprit „Software-ul dumnezeiesc” pentru a fi înlocuit cu un „software luciferic”. Cum se poate realiza această ștergere din Cartea vieții pentru o pecetluire în cartea morții? Prin nanotehnologia introdusă prin dozare (vaccinare)!
Părintele Elpidie vorbește despre șapte doze „special specializate” care pregătesc pecetluirea oamenilor descrisă în Cartea Apocalipsei (cap. 13). Ultima doză (a șaptea), numită „bijuteria coroanei nanotehnologiei”, va avea capacitatea de a insera numărul fiarei pe ADN-ul uman, iar pecetea va fi interfața dintre omul însemnat cu numărul fiarei și computer (care va cuprinde toate numerele numelui Fiarei).
Gândul îmi spune că fiecare doză de vaccin introduce în om, prin nanotehnologia conținută (ARN-m), parte a „software-ului luciferic”, la capătul procesului având loc „deconectarea” (lepădarea) de la „Software-ul dumnezeiesc” (ștergerea din Cartea Vieții) și pecetluirea pentru un alt „sistem de operare” administrat de Antihrist!
Pecetluirea va fi această „deconectare” de la Dumnezeul Treimic și „conectarea” la Antihrist și împărăția morții! Ar fi bine să luăm în calcul și acest „efect secundar” al vaccinării care, după opinia mea, este cel mai îngrijorător dintre toate, pentru că, dacă este adevărat, desparte pe om de Dumnezeu și de viața veacului ce va să fie, în Împărăția cerurilor.
Preot Claudiu Buză
Citiți și:
Vaccinare și pecetluire. O perspectivă spirituală și profetică
De ce sunt globaliștii și guvernele atât de disperate pentru a ajunge la rate de vaccinare de 100%?
yogaesoteric
5 decembrie 2021