Demonizarea lui Trump și Planul Marshall de lichidare a curentului conservator și naționalist

Notă: Acest articol a fost publicat de agenția Mediafax pe 12 ianuarie 2021. Ulterior, a dispărut subit, într-o noapte foarte agitată de noiembrie 2021, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.

În loc să admită că Statele Unite se află în toiul unei crize profunde cu rădăcini ideologice, Partidul Democrat recurge la un binecunoscut truc menit să abată atenția publicului de la principala problemă.

Demonizarea lui Donald Trump nu reprezintă un fenomen nou, de ultimă oră. Încă de la instalarea acestuia la Casa Albă mass-media s-a străduit să-l zugrăvească în cele mai sumbre culori: homofob, rasist, sexist, clovn, dictator. Greșeala majoră a lui Trump de a împinge lucrurile mult prea departe printr-un demers inutil în cadrul Congresului (în ciuda verdictelor din Justiție) avea să-l coste scump.

A fost suficient ca unii exaltați să intre cu forța în Capitoliu pentru ca Joe Biden și aliații din mass-media să-l strivească pe Trump mai ceva ca pe un președinte dintr-o țară bananieră. Democrata Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților, l-a trimis, verbal, direct la spitalul de nebuni: „Dezechilibrat, labil și periculos. Trebuie pus imediat sub acuzare”. Apoi a plusat fără prea mare discernământ, declarând că Trump nu s-ar da în lături să lanseze vreo două rachete nucleare pe ultima sută de metri. Așa, de distracție. Fără o țintă precisă. Ca atare Pelosi a urmărit să-l destituie pe „inamicul public numărul 1” printr-o nouă procedură de impeachment. De data asta cu o țintă extrem de precisă. Ayatollahul iranian Ali Khamenei probabil că s-a amuzat copios urmărând circul de pe scena politică de la Washington.

Unii comentatori au apăsat și mai tare pe grumazul președintelui: au susținut că între Trump și Hitler nu ar fi vreo diferență! De aceea primul ar fi meritat pe deplin tratamentul la care a fost supus de principalele rețele de comunicare virtual, în frunte cu Twitter și Facebook. Inclusiv de giganții Google și Apple.

Ura nedisimulată față de Donald Trump și cenzura de tip nord-coreean ascund, în realitate, neputința de a lupta cu argumente împotriva unui curent ideologic îmbrățișat de sute de milioane de cetățeni pe tot globul. Democrații și aliații lor din întreaga lume nu au o problemă atât cu Trump, cât mai ales cu așa-zișii trumpiști, reduși în mod fals la o gloată de fermieri, muncitori și mici întreprinzători din mediul rural. Rezultatele scrutinului din 3 noiembrie arată clar că în afară de „cowboy”, au fost foarte mulți votanți pro-Trump din mediul urban. Inclusiv numeroși studenți și intelectuali, deși mass-media dorește să-i treacă pe ultimii exclusiv în barca democraților, pe post de diplomă de recunoaștere a superiorității curentului liberal.

În majoritatea lor, simpatizanții lui Trump (numiți conservatori, iar mai adesea ultra-conservatori) sunt adepții unor principii. Trump este departe de a fi un „erou”, un exemplu de politician ireproșabil. Are defecte multiple. Însă are și calitatea de a spune lucrurilor pe nume, fapt rar întâlnit în politica de nivel înalt. Și deosebit de apreciat în rândul propriului electorat, sătul de demagogia ieftină din spatele unor discursuri de lemn, golite de conținut.

Exceptându-i pe unii exaltați și ciudați, conservatorii din America (și nu numai) denunță ipocrizia politicienilor liberali și progresiști. Denunță așa-numita „stângă de caviar”. Pentru că nu-ți trebuie chiar o lupă de mare putere ca să vezi că politicieni ca Joe Biden se îmbogățesc din veniturile de bugetari, lobby-iști și traficanți de influență (da, Biden are vreo 9 milioane de dolari în conturi!), în timp ce pretind o „redistribuire mai echitabilă” a bogăției. Sunt mari fani ai imigrației ilegale, în timp ce-și trag palate cu garduri înalte, mașini blindate și zeci de bodyguarzi. Pretind avantaje și drepturi în plus pentru diverse minorități, în numele corectitudinii politice, în timp ce duc în derizoriu performanțele bazate strict pe competență. Pur și simplu le aruncă la coșul de gunoi al istoriei, odată cu statuile lui Abraham Lincoln și Theodore Roosevelt. Apoi denunță numeroase încălcări ale drepturilor omului în țări ca Ucraina sau China, în timp ce sunt primii care profită de afacerile cu oligarhii respectivelor „regimuri odioase”. Denunță înterzicerea ONG-urilor lui Soros în Rusia, dar aplaudă la scenă deschisă cenzurarea unor publicații conservatoare de către corporațiile Big Tech. Înfierează în spirit proletar „terorismul domestic” al susținătorilor lui Trump, în timp ce tolerează și încurajează proteste mult mai dure ale grupărilor BLM și Antifa. Protejează și sprijină dezvoltarea globală a multinaționalelor în combinație cu dictatori din Asia și Africa, în detrimentul micilor întreprinzători locali. Iar lista ar putea continua.

Toate acestea au rămas valabile și s-au accentuat o dată cu venirea lui Joe Biden la Casa Albă. Dacă Trump a greșit cu ceva, a fost faptul că a adus toate aceste aspecte în atenția publicului. Le-a spus direct, fără perdea. Iar când a pronunțat apăsat, în fața șefilor de stat și de guvern prezenți la ONU, că „viitorul aparține patrioților, și nu globaliștilor”, practic și-a semnat condamnarea.

Chiar dacă au urmărit pe ultima sută de metri o crucificare a lui Donald Trump, democrații și aliații de peste Ocean se înșeală amarnic crezând că au câștigat, definitiv, partida. Scopul demersului lor este destul de străveziu. Ei încearcă să acrediteze ideea că „Trump = Hitler” dintr-un motiv foarte simplu, nu că ar fi convinși de așa o stupizenie. Dacă Trump este un dictator fascist, nemilos și cam sărit de pe fix, pe cale de consecință și simpatizanții lui îi seamănă. Sunt tot fasciști. Și ar face bine ca de azi încolo să-și revizuiască atitudinea. Iar dacă nu au chef, nu-i nimic. Există cenzură, există legi. Fără ordine și disciplină, China (cu care UE-Merkel a semnat un frumos parteneriat comercial) nu ar fi ajuns vreodată la stadiul actual de super-putere.

Culmea este că în timp ce Europa strânge legăturile cu China la nivel comercial, cu Statele Unite intenționează să colaboreze intens la nivel ideologic. Adică să aplice un așa-zis „Plan Marshall” pentru apărarea democrației. „Germania poate iniția împreună cu noul președinte al SUA o alianță a multilateralismului. Nu le putem lăsa niciun spațiu de manevră inamicilor democrației liberale”, a punctat fără ocolișuri Haiko Maas, ministrul de Externe al Germaniei. De cealaltă parte, Joe Biden a anunțat organizarea unui „summit global pentru democrație”, în scopul protejării drepturilor omului, siguranței scrutinelor (recunosc, aici am râs bine!) și combaterii corupției.

Pe scurt și în traducere liberă, globaliștii din UE și SUA se străduie să strângă puternic legăturile, astfel încât să nu mai permită vreodată apariția unor lideri ca Donald Trump. Și să pună cu botul pe labe guverne de dreapta ca cele din Polonia și Ungaria. În concluzie, să-i reducă la tăcere pe conservatori.

Joe Biden a uitat să precizeze că summit-ul global despre care vorbea va fi sponsorizat de filantropi liberali ca George Soros și Bill Gates (din „micile” lor profituri post-pandemie), dar sunt convins că cititorii s-au prins oricum.

Autor: Adrian Onciu

Citiți și:
Adevăratul Donald Trump
Împotriva noii Utopii

yogaesoteric
9 iunie 2022