Despre anunțatul apus al mitului Eroului Zelenski

Pe 16 iulie 2022 vă spuneam că „Astăzi, cei trei crai de la apus – Macron, Scholz și Draghi – și cu Ioha – pajul, patru, merg să ceară o pace grabnică în Ucraina, atât de necesară vestului. Mai mult ca sigur că dacă nu îl vor convinge pe «SuperZdrele», îi vor suci mâna la spate, îi vor aminti de misterioasele volatilizări de miliarde de dolari, de vânzările de arme primite ca ajutor aproape peste tot prin lume… îi vor povesti cât de repede poate ajunge de la Eroul Z curajos și dârz la zEroul corupt și traficant de arme.” (!!!)

Mai apoi, propaganda oficială ne spunea la A3 despre „erodarea imaginii președintelui Zelensky” și despre „acte de corupție și vânzarea armelor primite din vest către teroriști, de către ucraineni”. Și despre încorporări abuzive și selective. Și despre demiteri inexplicabile. Și despre pictoriale în reviste glossy. Și iarăși despre bănuieli de corupție. Și, până la urmă… despre apusul iminent al mitului zEroului Zdrelensky.

Dar vă spusesem deja! Iar am nimerit-o…

Iată că după doar o lună și jumătate și „Profeția” asta e pe cale să devină realitate… De fapt nici nu era complicat de prevăzut: prelungirea războiului nu face decât să arunce „Planeta Mică” în ruină – și în special Europa! Iar Ucraina începe sa devină ceea ce este „un nimic pentru vest” odată cu perspectiva falimentului și a foamei.

De fapt, în fața acestui pericol real și iminent nici măcar interesele complexului militar industrial american nu mai contează, oricât de puternici ar fi. Căci, se știe: „Cămașa e mai aproape decât haina”……. iar aici complexul militar industrial e haina! zEroul nici nu există în această ecuație. A fost și este doar o marionetă……. chiar dacă aplaudată în toate parlamentele lumii, de toți liderii lumii, tot o marionetă este, iar Ucraina tot un pretext.

Iar marioneta se tocește. Încet și sigur.

Asta o demonstrează și emisiunile ce încep sa apară pe posturile propagandei oficiale. Acolo unde se spune deschis că „asistăm la o întorsătură în războiul din Ucraina”!

Și mai ales „Lumea se schimbă! … se construiesc niște axe noi…….

QED!

Semn rău pentru zErou.
Fatal pentru ucraineni.
Cumplit pentru „Planeta Mică”!

Post script via Nicu Pârlog:

Zdrelenski a comis păcatul capital, pentru care nu există iertare și nici cale de întoarcere. A vândut arme către Hezbollah. Zilele sale la conducerea Ucrainei sunt numărate. Foarte probabil și zilele vieții.”

Autor: Dan MV Chitic

Citiți și:
O femeie ucraineană în timpul unui interviu în direct la o televiziune franceză: „Zelensky este un lider marionetă”
Un comediant care preface tragedia în farsă ‒ Zelensky
Cel mai agresiv război informațional și de imagine din toate timpurile

 

yogaesoteric
25
noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More