Despre vămile văzduhului în viețile sfinților

În vieţile sfinţilor ortodocşi se află multe relatări – unele dintre ele foarte vii – despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte.

„Fiecare vamă cerceta un păcat: o vamă cerceta minciuna, alta pizmuirea, alta mândria; fiecare păcat îşi are vameşii săi în văzduh” – spune ieromonahul Serafim Rose.

În cartea Judecata particulară – din care prezentăm mai jos un extras – părintele Nicodim Măndiţă, de la Mănăstirea Agapia, a adunat o serie de povestiri din vieţile sfinţilor despre momentul marii treceri în Lumea de Dincolo şi despre felul în care ei se pregăteau şi se rugau lui Dumnezeu pentru a traversa cu bine vămile văzduhului şi a ajunge în Împărăţia Cerului.

„Nevoitorul sau mult ostenitorul în luptele pustnicești Sfântul Antonie cel Mare, Egipteanul, vede vămile văzduhului în forma unui uriaș monstruos foarte înalt, de la pământ până la nori. Uriașul acela prin lovituri cu mâna oprea multe suflete și le dobora în adânc; iar către cele care zburau pe lângă el în sus, scrâșnea din dinții săi. Sfânta cuvioasă Evsevia – Xenia, simțindu-și sfârșitul apropiat, se ruga duhovnicului Episcop al Soborului ca să milostivească pe Dumnezeu, ca să nu o împiedice păcatele și să treacă neoprită (prin Vămile Văzduhului) la Hristos…

Sfânta cuvioasă Evdochia a văzut pe prințul răului cu îngerii săi de la vămi, în forma unui monstru înfricoșat la chip și înnegrit ca bezna întunericului, groaznic de mânios, scrâșnind din dinți și năvălind asupra ei ca s-o răpească din mâna Arhanghelului.

Monahul înțelept, deși cam lenevos, prin neclevetire și neosândirea aproapelui și-a ars toate păcatele şi, ajutat de Îngeri, a trecut neoprit prin vămi și s-a dus cu bucurie în Împărăția Cerului la Dumnezeu. Cuviosul Iosif la sfârșitul vieții sale se ruga aşa: «Doamne, Dumnezeule… Păzește sufletul meu… ca fără de vătămare să scape de diavolii întunericului și de înfricoșările cele din văzduh, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmașul meu.»

«Privind eu – zice Cuviosul Serapion – am văzut sufletul Sfântului cuvios Marcu dezlegându-se cu mâini îngerești din legăturile trupești, acoperindu-se cu haină luminoasă și suindu-se la ceruri. Am văzut apoi calea văzduhului către cer și acoperământul cerului descoperindu-se. Apoi am văzut cetele diavolești aşezate lângă calea cerului pe care suie sufletele pregătite. Atunci am auzit un glas îngeresc zicând către diavoli: „Fugiți fiii întunericului de la fața luminii dreptății!” Acolo sus în calea către cer, în văzduh, am văzut sfântul lui suflet oprit (de vameșii diavoli) ca vreme de un ceas. Atunci a venit un glas din cer către Sfinții Îngeri: „Luați și aduceți pe cel ce a rușinat pe diavoli”. După aceea sufletul Cuviosului a trecut (în sus) de cetele diavolești, fără de împiedicare și vătămare. Pe când se apropia de cerul deschis, am văzut ca o asemănare de mână dreaptă întinsă pe cer și primind sufletul curat al cuviosului…»

Cuviosul Zosima se arată cuviosului Daniil a noua zi după moartea sa, descoperindu-i că a scăpat de spiritele rele (ale Vămilor Văzduhului) și de meșteșugirile lor, și cu mila lui Dumnezeu este numărat în ceata cuvioșilor.

Sfântul mare mucenic Gheorghe, ajungând la locul hotărât pentru a i se tăia capul, s-a rugat: «Stăpâne! Rogu-te să stai înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfârșit. Izbăvește sufletul meu de meșteșugirile diavolului celui din văzduh, al vrăjmașului celui mare (Prințul monstruos al vămilor) și de duhurile cele necurate…»

Cuviosul Teodosie, înainte de a se odihni, se ruga zicând: «Stăpâne al meu Iisuse Hristoase, fii milostiv sufletului meu ca să nu-l întâmpine pe el vicleșugul duhurilor potrivnice; ci să-l primească Îngerii Tăi cei ce ne trec pe noi prin Vămile cele întunecoase și ne duc la lumina milostivirii Tale».

Cuvioasa Macrina în ceasul morții se ruga astfel: «Doamne… pune-mi înainte înger luminat ca să mă povățuiască la locul odihnei… să nu mă desparți pe mine de aleșii Tăi ca să cad în înfricoșata prăpastie. Nici să se pună împotrivă în drumul meu (calea cu Vămile Văzduhului cu demonii care opresc sufletele păcătoase acolo) pizmașul diavol…»

Cuviosul Simion la moartea mamei sale se ruga astfel: «Dumnezeul și Stăpânul meu, dă-i ei păzitor tare pe Îngerul Tău ca să-i păzească sufletul ei de spiritele rele, viclene și nemilostive din văzduh, care voiesc să înghită pe toți…» Apoi sfătuind pe diaconul care-l îngrijea, îi zise între altele: «Domnule diacon… îngrijește-te pentru sufletul tău din răsputeri ca să poți fără supărare a trece duhurile cele din văzduh și a scăpa din cumplitele mâini ale stăpânitorului întunericului. Știe Domnul meu că și eu am a pătimi mult necaz și mare frică, până ce voi trece acele înfricoșate locuri în care se cercetează cu deamănuntul toate: Cuvintele, lucrările și faptele omenești.»

Cuviosul Avram a zugrăvit două tablouri deosebite: unul cu «Înfricoșata Judecată» și altul cu întrebările ce se pun fiecărui suflet omenesc la Vămile Văzduhului. Sfânta preacuvioasă Paraschiva cea Nouă, ale cărei sfinte moaşte au stat în Epivata vreo 200 de ani, în Târnovo, Bulgaria, 158 de ani (1235-1393), în Valahia 3 ani (1393-1396), în Belgrad, Serbia, 125 de ani (1396-1521), în Costantinopol 120 de ani (1521-1641); iar în Moldova în Biserica Sfinții Trei Ierarhi, apoi în Catedrala Mitropoliei din Iași vreo 347 de ani, la sfârșitul vieții sale s-a rugat lui Dumnezeu s-o ajute a trece Vămile Văzduhului, zicând: «Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, caută din înălțimea Locașului Tău Ceresc și nu mă părăsi pe mine, roaba Ta. Rogu-Te Doamne, nu mă lăsa, că pentru Tine am lăsat toate și am călătorit după Tine în toată viața mea. Acum, mult Milostive Doamne, poruncește unui Înger blând să ia sufletul meu. Doamne, fă să nu fie oprită suirea lui (la ceruri prin Vămile Văzduhului) de spurcații și viclenii diavoli. Învredniceşte-mă, Doamne ca să stau cu îndrăznire înaintea Tronului Tău Dumnezeiesc și înfricoșat, că binecuvântat ești în veci. Amin.»

Cuviosul Ștefan, înainte de moarte, adunând pe toți cuvioșii părinți, a zis: «Mântuiți-vă, părinți și frați, mântuiți-vă și vă rugați pentru mine, ca nu cumva să aflu vreun înger rău în calea (spre ceruri ) a sufletului meu…»

Sfântul mucenic Eustatie, înainte de a i se tăia capul, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: «Stăpâne, să mă acopere pe mine Mâna Ta și Mila Ta să vie peste mine. Iată, sufletul meu s-a tulburat și cu durere va ieși din ticălosul și necuratul meu trup. Rogu-Te ca nu cumva să-l întâmpine sfatul cel viclean al potrivnicului și să-l împiedice în întuneric pentru păcatele mele făcute în cunoștință și în necunoștință. Milostiv fii mie, Stăpâne, și să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l primească îngerii Tăi cei luminați și prea străluciți. Arată Slava Numelui Tău celui Sfânt și cu puterea Ta mă ridică la Dumnezeiasca Ta Judecată! Când mă vei judeca, să nu mă apuce mâna stăpânitorului lumii acesteia, ca să mă surpe pe mine, păcătosul, în adâncul iadului…»

Îngerii ducând sufletul cuviosului Pavel la cer se certau cu diavolii. Sfântul mucenic Bonifatie, văzându-se dus la tăiere pentru mărturisirea lui Hristos, s-a rugat astfel: «Doamne, Dumnezeule, să mă întâmpine pe mine milele Tale! Fii mie acum ajutor, ca vrăjmașul meu să nu-mi împiedice calea văzduhului pentru păcatele mele cele făcute în nebunie…»

Sfântul Arhiereu Nifon văzu: «Îngerii ajungând cu un suflet la Vama desfrânării unde se certau cu diavolii acelei vămi… Alt suflet iubitor de argint și desfrânat, dar pocăit, a trecut înainte. Apoi a trecut alt suflet curat fără oprire, pe care văzându-l, diavolii scrâșneau cu dinții asupra lui; iar Îngerii luminați îi ieșeau înainte sărutându-l și mulțumind lui Dumnezeu că a scăpat. Alt suflet plecat pe calea văzduhului a ajuns până la vama a 4-a și de acolo a căzut în iad. Cei ce mor pentru Hristos, nu-i opresc nici îi cercetează demonii vămilor, ci trec nesupărați în zborul lor la ceruri. Cerul li-i deschis, răsplătirea este gata, slava Domnului îi întâmpină în Porțile Cerești, mucenicii se încununează.»

Cuviosul Teofil se ruga înainte de sfârșitul vieții sale, zicând: «Doamne… Împărate Prea Sfinte… să nu mă ispitesc de vămile din văzduh, nici să mă stăpânesc de demonii întunericului…»

Cuvioasa Melania, înainte de a trece din viața aceasta, se ruga zicând: «Doamne Dumnezeule… dăruieşte-mi calea către Tine fără tulburare și împiedicare, ca să nu mă oprească duhurile răutății cele din văzduh… ci pune-mă Curată la judecata Ta».

În Pateric ni se istorisesc următoarele: Doi fraţi s-au sfătuit între ei și s-au făcut călugări. După ce s-au desăvârșit în dreapta credință și în faptele bune, s-au socotit și hotărât să-și zidească fiecare chilie la o mare depărtare una de alta. După terminarea chiliilor, fiecare dintre ei s-a dus deosebi la chilia sa pentru liniște. Mulți ani nu s-au văzut unul pe altul pentru că ei nu ieșeau din chiliile lor. Mai pe urmă s-a petrecut că unul dintre ei s-a îmbolnăvit și Părinţii au venit să-l cerceteze. Ei l-au văzut că uneori se uimea, iar alteori se trezea. Atunci l-au întrebat să le spună ce-a văzut. El a zis: «Am văzut pe Îngerii lui Dumnezeu venind și m-au luat pe mine și pe fratele meu și ne-au dus la cer. Acolo ne-au întâmpinat puterile potrivnice nenumărate, mulțime mare foarte și înfricoșate la vedere. Acelea mult ostenindu-se nu au putut nimic asupra noastră. După ce am trecut acele locuri (vămi) înfricoșate, au început a striga: „Mare îndrăzneală este curățenia”». Acestea zicând fratele, a adormit. Acela mergând l-a aflat și pe fratele celui adormit tot adormit. Toți s-au minunat slăvind pe Dumnezeu.”

Citiți și:
Terapia Sfinților Părinți pentru o deplină sănătate lăuntrică
Realitatea tainică a experiențelor la granița dintre viață și moarte (I)
Viaţa cea de după moarte. Povestirile unei asistente medicale

yogaesoteric
3 aprilie 2021