Dezvăluiri despre ființele extraterestre malefice (IV)

 

Citiți partea a treia a articolului 


Sunt extratereştrii binevoitori?

Se pare că acest „guvern secret”, alias complex militar-industrial (care se află în posesia tehnologiei extraterestre şi care colaborează oarecum, la un anumit nivel, cu aceste forţe non-terestre) nu deţine controlul pe deplin, ci este el însuşi înşelat de aceşti „vizitatori”. Oricare ar fi situaţia, forţele extraterestre par să aibă propriile lor planuri şi nu sunt pur şi simplu în „parteneriat” cu guvernul secret. Amăgirea este cuvântul cheie – nu numai datorită guvernului secret / complexului militar-industrial, ci şi datorită extratereştrilor înşişi. Răpirile militare sunt fenomene reale, dar par să aibă un alt scop decât cel sugerat de Steven Greer. Acesta crede că toate răpirile sunt pur şi simplu înscenate de armată, ca să inducă în eroare și să sperie populația în privința extratereştrilor.

Persoanele răpite şi cele contactate par să fie şi ele amăgite de „prietenii lor extratereştri”, care le spun că sunt persoane „speciale” şi că au de îndeplinit anumite funcţii „importante” în viitorul apropiat. Este necesar să reţinem că aceste fiinţe pot să creeze realităţi virtuale, să declanşeze emoţii şi să implanteze gânduri. Ele pot să joace orice scenariu ca să facă persoana răpită să aibă impresia că e vorba de o experienţă „spirituală”, de aceea multe dintre persoanele contactate susţin că aceste fiinţe extraterestre sunt binevoitoare. Să avem în vedere că, totuși, răpirile au loc împotriva liberului arbitru al persoanei. De multe ori, persoanei i se arată imagini / realităţi virtuale care prezintă cataclisme / schimbări pe pământ şi ce trebuie ele să facă atunci când se petrec aceste fenomene, ca şi cum ar fi „programate” pentru un eveniment anume.

Unele dintre persoanele răpite susţin că extratereștrilor li s-a dat permisiunea de a le răpi prin intermediul minţii subconştiente, şi au dezvoltat un soi de „sindrom Stockholm” şi îşi adoră răpitorii. Alţi oameni, precum candidatul la preşedinţie Kucinich, relatează că au simţit o stare de „iubire” la vederea unui OZN. Ei bine, dacă analizăm puţin mai profund toate aceste aspecte, un „sentiment de iubire” nu este în niciun caz o indicaţie că avem de a face cu fiinţe binevoitoare, mai ales dacă ele sunt capabile să inducă stări emoţionale la fiinţele umane după cum voiesc. Noi putem fi cu uşurinţă manipulaţi emoţional şi putem fi fiinţe foarte impresionabile.

Filmele sunt un bun exemplu despre cum sunetul şi imaginile pot să ne facă să râdem, să plângem sau să ne înfricoşăm, aşa că ceea ce ar putea să facă o tehnologie hiperspaţială, care cu siguranţă că este superioară oricărei tehnologii cunoscute de om, poate fi cu mult mai mult.

Pentru a înţelege pe deplin subiectul răpirilor, este necesar să mergem dincolo de ceea ce credem că este sau nu este posibil şi să privim cum mintea noastră condiţionată încearcă să găsească o explicaţie pentru astfel de experienţe folosind psihologia elementară aprobată de mediul cultural sau „spiritualitatea” new age. Este foarte important să înţelegem că în ceea ce privește fenomenul OZN şi ființele extraterestre malefice, există un grad ridicat de stranietate. Cei care nu au studiat acest subiect cu atenţie trag concluzii prea repede, se întreabă cum este posibil aşa ceva, la o scară aşa de mare, fără să observe cineva. Ei nu îşi dau seama că este vorba de un fenomen non-fizic şi că avem de a face cu o formă de viaţă cu o inteligenţă superioară (care s-ar putea să nu gândească precum oamenii), care poate să apară şi să dispară din mediul 3D şi să transceandă spaţiul şi timpul. Aceste entităţi pot să introducă gânduri, amintiri, emoţii şi să ia diverse înfăţişări, precum persoane dragi decedate, Iisus sau Fecioara Maria, Moş Crăciun şi aşa mai departe, în funcţie de sistemul de credinţe al persoanei răpite.

Atunci când vorbim despre posibilitatea existenţei unei rase cu o inteligenţă superioară, care se află în afara spectrului nostru de percepţie, într-o dimensiune superioară, aceasta nu înseamnă neapărat că avem de a face automat cu fiinţe evoluate spiritual sau cu îngeri iubitori. Desigur că existe fiinţe superioare, binevoitoare în alte tărâmuri de existenţă, însă are loc și o „romanţare” puternică a fenomenului OZN, bazat pe speranţe şi presupuneri. Mulţi nu pun la îndoială intenţia fiinţelor extraterestre. Oare nu ar fi posibil să existe o inteligenţă extraterestră care este mult mai veche decât viaţa umană pe pământ şi care poate că ne priveşte aşa cum privim şi cum folosim noi, în multe feluri, formele inferioare de viaţă de pe această planetă: ca pe o resursă… ca hrană, chiar? Hrana nu trebuie neapărat să fie fizică, iar aceste fiinţe extraterestre malefice par să se hrănească cu emoţiile şi cu energia noastră.

De obicei, dacă oamenii admit că s-ar putea ca pe această planetă să existe şi alte forme de viaţă care ne vizitează, tendinţa lor este să proiecteze calităţi umane asupra acestor vizitatori, respingând orice nu se încadrează în această imagine (condiţionată) despre fraţii noştri din spaţiu. Astfel, avem de a face cu obişnuitul „extratereştrii nu se comportă cum ar trebui” – scuza şi negarea fenomenului de răpire. Ei bine, cine suntem noi ca măcar să presupunem cum gândeşte şi cum se comportă o formă de viaţă non-umană?

Caracterul straniu al fenomenului

Analizând aspectul de stranietate ridicată şi hiperdimensionalitate al activităţii OZN şi extraterestre, am putea spune că în mod cert nu este vorba doar de un fenomen fizic şi că aceste nave nu par să deţină tehnologie de genul celei la care ne gândim atunci când vorbim de o „navă spaţială”. Până la urmă, cine a spus că „extratereştrii” vin de pe altă planetă? În timp ce NASA caută viaţă organică pe Marte (programele oficiale ale NASA par să fie mai mult un mod de a distrage atenţia publicului general), adevăratul spectacol se desfăşoară chiar aici, şi încă de multă vreme. Contactul a fost deja stabilit, dar nu în felul în care am fi crezut noi că o să se petreacă. Poate că lumea noastră fizică este doar încorporată în ceea ce dr. Jacques Vallee, savant şi astronom şi cercetător în domeniul OZN, numeşte un „Sistem de control”. Vallee a mai spus şi că ar fi fals să spunem că aceste OZN-uri „zboară” aşa cum ar zbura un avion sau o rachetă. Cu o tehnologie care transcende timpul, spaţiul şi gravitaţia, călătoria în spaţiu s-ar putea să capete cu totul alt înţeles. Este necesar să ne întrebăm de ce o temă de o importanţă atât de mare pentru ştiinţă şi pentru lume încă mai este ignorată pe larg în comunitatea oficială de savanţi.


Citiți partea a cincea a articolului


Citiți și:

Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre? 
Extratereştrii benefici intervin discret şi eficient pentru vindecarea unor boli grave ale unor pământeni 

 

yogaesoteric
11 ianuarie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More