Dezvăluiri șocante: Pentagonul finanțează laboratoare militare biologice în Georgia!

O serie de e-mailuri între Centrul Lugar, un laborator biologic din Tbilisi, Georgia, finanțat de Pentagon, Ambasada SUA din Georgia și Ministerul Sănătății din această țară arată date îngrijorătoare despre programele de cercetare de acest tip.

Conform Armswatch, Centrul Lugar este finanțat cu 161 de milioane de dolari de Pentagon, iar mailurile care arată cum se desfășoară activitățile în acest centru au apărut în mod anonim pe Twitter și pe un forum care face asemenea dezvăluiri, intitulat Raidforums.

Astfel au apărut informații interne despre proiectele de la Lugar Center, concluzia fiind că Pentagonul a transformat Georgia în țara care găzduiește cel mai mare centru de cercetări biologice din străinătate, unde se combină resursele sale militare cu cele ale Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC) din SUA. Laboratorul va găzdui 16 oameni de știință din Atlanta, de la CDC SUA, pentru care Georgia va construi un laborator BSL-2 special, dar și o clădire administrtivă și un campus lângă Centrul Lugar. De asemenea, Georgia va deveni hub regional CDC pentru Europa de Est și Asia Centrală.

Controversele din jurul Centrului Lugar nu au început acum. În 2018, au scăpat informații despre posibila implicare a diplomaților SUA în transportul de sânge uman congelat și patogeni pentru ceea ce se crede a fi un program militar secret, ceea ce a ridicat suspiciuni cu privire la riscul folosirii facilității din Georgia într-un dublu scop, nu doar științific, ci și militar. De altfel, Centrul Lugar este doar unul dintre multele laboratoarele biologice răspândite în 25 de țări, în toată lumea. Acestea sunt finanțate de Agenția de Apărare prin Controlul Amenințărilor, parte dintr-un program militar de peste 2 miliarde de dolari intitulat Programul de Cooperare în Implicarea Biologică, acesta fiind localizat în țări precum Georgia și Ucraina, dar și în alte state din Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est sau Africa.

Dar datele care au parvenit din documentele interne scurse în presă arată ceva mult mai grav: că oamenii de știință americani trimiși în Georgia au venit aici pentru cercetări în arme biologice. Acești agenți patogeni pot fi transformați în aerosoli și folosiți ca arme, pe listă numărându-se substanțe precum anthrax, tularemia, Brucella, febra hemoragică, hantavirusul sau bacteria care cauzează ciuma.

Proiecte secrete și periculoase

Proiectele de cercetare din Georgia au fost finanțate de amintita Agenție de Apărare prin Controlul Amenințărilor, iar potrivit datelor dezvăluite, oamenii de știință americani și georgieni lucrează la proiectele acestei agenții chiar în Centrul Lugar. Un asemenea proiect este cel identificat cu cifra 1059, care prevede izolarea noilor orthopoxvirusuri în ființa umană, rozătoare, în animalele domestice și în cele sălbatice din Georgia, dar și colectarea de rozătoare ca depozitari naturali ai virusului pentru studierea ulterioară. Durata acestui proiect a fost stabilită iniţial între 1 noiembrie 2015 și 31 octombrie 2018, dar a fost extins până în 2020, cu o finanțare de peste 700.000 de dolari.

Apoi, documentele au relevat un alt proiect, 1060, care constă în caracterizare și cercetarea genomului pe 100 de tulpini din patru specii endemice: bacteria Y (ciumă), B. anthracis (anthrax), Brucella și F. tularensis (care provoacă boala tularemia). Durata acestui program a fost între 1 noiembrie 2015 și 31 octombrie 2018, cu o finanțare de peste 500.000 de dolari.

A mai fost dezvăluit proiectul 1439, de cercetare moleculară virologică în Georgia, care are ca scop să identifice și caracterizeze tulpinile hantavirusului și a virusului febrei hemoragice Crimeea-Congo prin metode moleculare, să caracterizeze și să studieze diversitatea genetică a acestora, să examineze pacienții cu aceste virusuri și să colecționeze rozătoare și ectoparaziți. Și durata acestui proiect se întinde pe câțiva ani, între 2017 și 2021, iar finanțarea este substanțială, de peste 600.000 de dolari.

Un alt proiect care a atras atenția este cel numerotat cu 1497, care constă în cercetări pe rozătoarele de la granița Georgiei cu Azerbaidjanul, în izolare de tulpini de Yersinia, în scanarea moleculară a exemplarelor colectate din rozătoare și insecte și alte aprofundări științifice ale domeniului (2017-2018, extins până în 2022, finanțat cu 134.000 de dolari).

Cercetări pe lilieci

Situația devine și mai gravă o dată cu proiectul 1742, care se referă la bolile transmise de lilieci în Asia de Vest. Cu o durată de un an, între octombrie 2018 și octombrie 2019, acest proiect amintește de faptul că în 2017 Agenția americană de Apărare prin Controlul Amenințărilor a lansat un proiect de 6,5 milioane de dolari vizând liliecii și coronavirusuri din Asia de Vest (Georgia, Azerbaidjan, Turcia și Iordania), având Centrul Lugar drept laborator local pentru cercetări genetice. Durata programului este de 5 ani și a fost implementat de ONG-ul Eco Health Alliance din SUA.

Obiectivele proiectului sunt: Capturarea a 5000 de lilieci într-o perioadă de 5 ani (2017-2022), colectarea de 20.000 de mostre din aceștia și scanarea după coronavirusuri, folosind testele uzuale PCR la laboratoarele regionale din Georgia și Iordania. Potrivit prezentării proiectului, ONG-ul a cules deja mostre de la 270 de lilieci din 9 specii în trei țări din Asia de Vest, și anume de la câte 90 de exemplare din Turcia, Georgia și Iordania.

Prin coincidență, același contractor al Pentagonului însărcinat cu programul de cercetare asupra liliecilor din cadrul Departamentului Apărării, și anume Eco Health Alliance, este cel care a colectat lilieci și coronavirusurile izolate împreună cu oamenii de știință din China la Institutul de Virusologie din Wuhan. ONG-ul a primit un grant de 3,7 milioane de dolari de la Institutul Național de Sănătate din SUA ca să colecteze și să studieze coronavirusurile din China între anii 2014 și 2019.

A mai apărut public un alt proiect, 1911, care prevede supravegherea infecțiilor cu Ricketsia şi Coxelia în Georgia și Azerbaijan, un grant federal al SUA acordat între 2019 și 2022, cu o valoare de aproape un milion de dolari.

Cine controlează Centrul Lugar?

De observat că, în ciuda pretențiilor oficiale ale Georgiei și SUA că Centrul Lugar este sub controlul Guvernului de la Tbilisi, documentele interne ajunse la cunoștința publicului arată contrariul. Și anume, se vede din acestea că Pentagonul este cel care finanțează proiectele de cercetare biologică și cel care plătește facturile pentru securitatea și mentenanța complexului, ba chiar și apa, gazul, electricitatea și curățenia. De susținerea operațională și științifică a Centrului Lugar răspunde USAMRU Georgia, o unitate specială desfășurată în Georgia de către Institutul de Cercetări al Armatei Walter Reed (WRAIR).

Acesta a plătit pentru întreținerea complexului Lugar peste 2 milioane de dolari în ultimii ani, plus aproape jumătate de milion de dolari pentru paza și securitatea Centrului respectiv. De asemenea, din documente mai rezultă că Pentagonul a acordat unui contractor militar privat, Technology Management Company (TMC), un contract de 8 milioane de dolari pentru servicii științifice prin care să susțină activitățile USAMRU din Georgia în cadrul Centrului Lugar între anii 2016 și 2021.

Cercetări pe soldați

Unitatea Pentagonului la care s-a mai făcut referire, intitulată USAMRU, din Georgia, a făcut și cercetări cu privire la tularemie în care au fost incluși soldați din Georgia, se arată în publicațiile de specialitate din SUA. Tularemia este o infecție rară care atacă pielea, ochii, nodurile limfatice și plămânii. Tularemia, care mai este numită febra iepurelui sau febra muștei, este cauzată de bacteria Francisella tularensis. Este clasificată în categoria agenților de bioterorism ca fiind de clasa A.

Tularemia a fost transformată în armă biologică pentru răspândire în masă prin aerosoli de către Armata SUA în trecut, conform unui document militar declasificat. Astfel, un număr de 900 de voluntari, printre care erau și soldați, dar și civili, au fost recrutați pentru proiectul DTRA intitulat GG-19 „Epidemiologia și Ecologia Tularemiei din Georgia”, între anii 2014 și 2017. Mostre de sânge au fost colectate în cadrul proiectului de la acești voluntari și testate pentru tularemie.

Toate aceste proiecte arată dimensiunile implicațiilor și proiectelor biologice din Georgia, ridicând întrebări serioase despre scopul lor și despre riscurile pe care le implică Centrul Lugar, despre care populația din această țară știe prea puțin, deși este supusă riscurilor inerente unor asemenea cercetări.

Traducerea în limba engleză a corespondenței:

Documente aici.

Oameni de știință cu imunitate diplomatică:

(va urma)

Citiți și:
Viruși, epidemii și experimente. Istoria războiului biologic
Porton Down, laboratorul implicat în investigația cazului de otrăvire Skripal, are o istorie întunecată de experimente făcute pe oameni

 

yogaesoteric
24 aprilie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More