Dilema unui medic de la ATI: «În toracele deschis al omului declarat mort, medical, juridic, vedeam inima bătând, rinichiul producând urină»

Medicul Dorel Săndesc, vice-preşedinte al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, care a condus aproape 15 ani Secţia de ATI de la Spitalul Judeţean din Timişoara, vorbeşte deschis despre meseria sa.

Dorel Săndesc este unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Timişoara. Este vice-preşedinte al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi ani de zile a fost şeful Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean din Timişoara. Cei apropiaţi lui ştiu că, pe lângă medicină, mai are o mare pasiune: literatura.

Dorel Săndesc a fost invitatul scriitorului Robert Şerban, la lansarea cărţii Vorbesc în gând cu voce tare. Medicul a povestit la librăria La Două Bufniţe aşa cum rareori o face. Dorel Săndesc a dat din casă, adică de pe „front”.

„La ATI e ca pe front. Acolo medicii se luptă cu moartea în fiecare zi. Eu trăiesc pe front. Specialitatea e terapie intensivă, reanimare. Ce înseamnă asta? Cele mai grave cazuri din spital, indiferent de etiologia lor, că sunt neurologice, traumatologice, toxicologice, vin la noi cei între viaţă şi moarte. Cu asta ne ocupăm, la propriu, ne luptăm cu moartea”, a spus Dorel Săndesc.

Revenit de la Bucureşti, unde a ocupat pentru o perioadă destul de scurtă un post de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, medicul Săndesc a renunţat la şefie. A condus Secţia ATI de la Judeţean, din anul 2002. A rămas însă profesor universitar şi medic specialist la ATI. Dorel Săndesc susţine că are o relaţie specială cu „doamna în negru”.

„Percepţia mea despre moarte s-a transformat radical de când lucrez la reanimare. Atunci când am intrat, ca marea majoritate, percepeam moartea ca un punct final. Ca un eveniment punctual al unui proces numit viaţă. Aşa o şi scriam în certificatul de deces: data, ora, minutul decesului. Apoi, au apărut nişte aspecte care m-au pus pe gânduri. Făceam certificatul de deces unui pacient în moarte cerebrală, apoi îl duceam înapoi în sala de operaţie pentru prelevarea organelor, pentru transplant. În toracele deschis al omului declarat mort, medical, juridic, cu certificatul făcut, vedeam inima bătând, vedeam rinichiul producând urină, pielea, retina… Ce e moartea? Totuşi, omul ăsta e mort! Prima concluzie logică, indubitabilă, este că moartea în accepţiunea noastră, cea declarată de noi, este efectiv o convenţie. Noi nu stabilim diagnosticul de deces atunci când tot organismul a încetat să mai aibă procese echivalente vieţii. Stabilim momentul când ştim că nu e posibil ca acel organism să mai revină ca întreg la ceva”, a povestit Dorel Săndesc.

Nu a înviat nimeni din morţi la ATI

Deşi există relatări despre aşa-numitele întoarceri din moarte, Dorel Săndesc susţine că în îndelungata sa carieră de la Terapie Intensivă niciodată nu a fost martorul unei reveniri la viaţă.

„Pentru pacienţii declaraţi în moarte cerebrală nu mai e posibilă revenirea. Sunt cazuri în care s-au întors oameni de la morgă. Dar nu erau morţi. Erau în comă profundă. E tunelul orange, oamenii care vorbesc de experienţa morţii există, sunt cazuri reale, au un impact teribil… Tocmai Shakespeare, în genialitatea lui, anticipează conceptul de moarte cerebrală, pentru că îşi pune întrebarea într-un poem: Sunt oamenii morţi când părul şi unghiile încă le cresc în morminte? Asta e convenţia. Atunci era mort când s-a oprit inima iresuscitabil. Acum, se extinde. E mort când s-a oprit creierul iresucitabil. E la fel de valabil”, a afirmat Dorel Săndesc.

Medicul este bântuit de întrebări filosofice. Ce este după moarte? Cine poate spune sigur că după moarte nu mai este nimic?

„Din experienţa medicală, mă pot apropia de un concept transcendental. Moartea devine mai mult o poartă, decât «doamna cu coasa». Anestezia este extraordinar de sigură, a progresat teribil, dar în continuare nu ştim cum funcţionează mecanismele anesteziei. S-au scris cărţi. Spre exemplu Anatomiştii în căutarea sufletului. Anestezia se poate să fie cea mai mare descoperire a umanităţii, pentru că ar putea să ne ajute să înţelegem cel mai mare mister: conştiinţa umană – neexplicată încă. Nici ştiinţific, nici paraştiinţific. Nu o putem defini. Nici anestezia nu acţionează pe o anumită structură. Acţionează pe nişte membrane, dar proteinele pe o membrană nu sunt fixe. Văzute cu un microscop extraordinar de mare, ele bat din aripi, mişcă. Energia asta vine de la nişte grupuri de electroni care se mişcă continuu. Aşa îşi fac funcţia, extraordinar de frumos. Aşa este fizic, nu este metaforă. Bat din aripi. Aşa se menţine conştiinţa. Pare să fie un nor de electroni mişcători. Anestezia îngheaţă temporar acel nor. Poetic spus, avem un nor de electroni îngheţat.

Specialiştii în mecanica cuantică spun că în realitate conştiinţa ar putea fi doar o lungime de undă, total imaterial. O formă energetică, vibraţie. Dar dacă e vibraţie, e oare ea total dependentă de creierul persoanei? Unii au spus că ar putea să nu fie. Iar acest trup să fie doar purtătorul temporar al unei unde care îl transcede. La un moment dat organismul moare, se stinge, dar ea, vibraţia, rămâne. Deci, eul tău e acolo. Poate că acele lungimi de undă ale noastre sunt singurele care vibrează cu lungimea de undă iniţială, a Creatorului.

Noi nu suntem doar aţipiştii, care dăm o injecţie de somn – deşi eu am deja o poreclă: Eu vă adorm, eu vă trezesc”, a mai spus Dorel Săndesc.

„Această meserie te face să relativizezi necazurile, să te bucuri că exişti în fiecare zi”

Medicul susţine că la reanimare şi-a dat seama că oamenii sunt nefericiţi pentru că nu ştiu că sunt fericiţi.

„La reanimare, ajungi să te ruşinezi de falsele tale probleme existenţiale. Mă sună nevasta şi îmi spune că s-a spart acoperişul, că nu merge televizorul sau maşina. Îi spun, vino la reanimare să vezi ce înseamnă necazul. Această meserie te face să relativizezi necazurile, să te bucuri că exişti în fiecare zi”, a afirmă Săndesc.

La secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă nu există democraţie. Este cea mai mare dictatură. „Este ca în armată. Până aici e democraţie, de aici încolo e anestezie. Acolo nu merge decât pe piramidă şi pe ordin. În situaţiile de acolo, este necesar ca cineva să ia o decizie. Nu votăm democratic. Cineva îşi asumă. Şi îşi asumă şi riscul să meargă prost. Este necesar să existe un căpitan, care e nevoie să aibă şi sânge rece, să transmită alertă. E front continuu”, a conchis Dorel Săndesc.

Cât a fost secretar de stat, medicul timişorean a propus o lege, care există în multe ţări din lume, despre îngrijirea la finalul vieţii, în care se vorbeşte despre opţiunile de după moarte, în care omul poate să refuze donarea de organe şi eutanasie.

„O asemenea lege există în toată lumea. Martorii lui Iehova refuză transfuziile de sânge. Am avut cazuri în care a ajuns hemoglobina aproape nedetectabilă, doi. Normal e 14-15-16. Nu i-am putut da sânge. Este o dilemă morală uluitoare. Culmea este că au scăpat, fără sânge. Asta este o altă dilemă. S-au rugat. Nu ştiu. Sunt multe teorii. Ideea este că poţi să refuzi, ce-i drept refuzul este necesar să fie făcut din timp, că atunci când vine necazul, nu mai eşti conştient, nu mai poţi”, a mai afirmat Săndesc.


Citiţi şi:

Ceea ce nu vi se spune niciodată despre donarea de organe 
Minciunile sfruntate însă profitabile ale ştiinţei: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe (I) 

 

yogaesoteric
7 ianuarie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More