Disney și-a uitat modelul de afaceri de succes și și-a pierdut direcția

Cea mai importantă este familia. Să ținem familia unită – aceasta este coloana vertebrală a întregii noastre afaceri.” – Walt Disney

Otrăvirea sufletelor copiilor sfârșește, de obicei, prin a fi un model de afaceri prost, dintr-o mulțime de motive. O astfel de agendă (pentru că despre asta vorbim de fapt) constituie un plan viclean, destinat în cele din urmă eșecului.

Copiii noștri sunt viitorul nostru. O afirmație evidentă, dar care e necesar să fie repetată la nesfârșit.

Copiii merită să crească într-o lume care prețuiește religia, valorile familiei, adevărul, integritatea și bunătatea. De ce, atunci, acest mesaj ajunge acum doar la urechi surde, în special ale adepților politici și ideologici de stânga?

Disney v. DeSantis a fost un proces intentat împotriva guvernatorului Floridei, Ron DeSantis, de divizia Parcuri, Experiențe și Produse a companiei Walt Disney în 2023, la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Nord din Florida. Reclamantul susține că DeSantis, împreună cu secretarul interimar al Departamentului de Oportunități Economice din Florida, Meredith Ivey, și consiliul districtului de supraveghere a turismului din Florida Centrală, au încălcat drepturile companiei conform Primului Amendament, prin utilizarea puterii guvernamentale pentru a obține represalii politice.

Disputa a început atunci când oficialii Disney și-au exprimat dezaprobarea față de propunerea Florida Parental Rights in Education Act (Legea drepturilor părinților în educație din Florida), care a fost etichetată de reporteri, protestatari și contraprotestatari drept proiectul de lege „Don’t Say Gay”(Nu spune homosexual). După ce DeSantis a răspuns furios, legislativul statului Florida a abrogat Reedy Creek Improvement Act (Legea pentru îmbunătățirea districtului Reedy Creek) care stabilise un district ce beneficia de un regim special de guvernare și impozitare în jurul Walt Disney World din Lake Buena Vista, Florida.

Criticii Disney susțin că în realitate companiei i s-a dat prea multă putere de autoguvernare. Criticii lui DeSantis susțin că el a făcut guvernul din Florida nefavorabil pentru a face afaceri cu homosexualii, a subminat dreptul unei afaceri la libertatea de exprimare și afectează unul dintre cei mai mari angajatori și contribuabili ai statului. Un judecător federal a decis în favoarea lui DeSantis pe 31 ianuarie 2024. Un purtător de cuvânt al Disney a declarat că Disney nu a fost descurajată de hotărâre și intenționează să continue cazul. A doua zi, Disney a depus un recurs la Curtea de Apel. Pe 27 martie 2024 însă, Disney și-a soluționat procesele în așteptare cu DeSantis. Conform acordului, Disney a suspendat apelul procesului federal, în timp ce negocierile privind un nou acord de dezvoltare cu Florida se desfășoară.

Notă:

În ianuarie 2019, Ron DeSantis a fost ales guvernator al Floridei. DeSantis a semnat Florida Parental Rights in Education Act (Legea drepturilor părinților în educație din Florida) în martie 2022, interzicând școlilor publice din Florida să discute sau să ofere indicații în clasă despre orientarea sexuală sau identitatea de gen, de la grădiniță până la clasa a treia. Înainte de adoptarea sa, legea a stimulat o dezbatere politică în cadrul Companiei Walt Disney, al cărei CEO de atunci, Bob Chapek, a declarat că nu va lua o poziție împotriva sau pentru proiectul de lege. Întrucât moștenitorul Disney, Charlee Corra, s-a declarat transgender și a condamnat legea, activiștii conservatori și experții au început să protesteze împotriva Disney, activistul Christopher Rufo susținând că conservatorii „duc un război moral împotriva Disney”. Lansarea unui videoclip al producătorului departamentului de animație pentru televiziune Latoya Raveneau, în care se vorbea despre intenția Disney de a încorpora povestiri queer, a intensificat și mai mult disputa.

Pe 22 aprilie 2022, DeSantis a semnat un proiect de lege care abrogă districtul Reedy Creek. În loc să vrea să dizolve Reedy Creek, DeSantis s-a gândit să-l confiște, cu mențiunea că contribuabilii nu vor fi responsabili pentru datoria acestuia, estimată la 1 miliard de dolari, sau pentru serviciile comunitare ale Walt Disney World. DeSantis a câștigat controlul districtului pe 27 februarie 2023.

Recentul acord al Disney de încheiere a litigiului cu Florida marchează o transformare semnificativă în strategia companiei de promovare a problemelor politice controversate.

Este un instantaneu al unei mari treziri pentru America corporatistă.

Mai mult ca sigur, concomitent, poporul american gândește, dacă nu chiar declară cu voce tare: „Otrăvirea sufletelor copiilor noștri este ceva rău!”.

Este o nebunie!

După cum spune proverbul: „Cu cât mai goală este cutia, cu atât mai mult zgomot face”.

Conducerea Disney a comis o mare greșeală atunci când a îmbrățișat și a promovat o agendă woke. O agendă alcătuită din așa-zise filme și parcuri tematice „pentru familii”, care de fapt îndeasă pe gâtul copiilor un gunoi: agenda agitatorilor woke.

Rezultatul? O greșeală uriașă și multiplă.

Deoarece majoritatea „invizibilă” a americanilor i-a pedepsit deja într-un mod mult mai deranjant, nu cu zgomot, ci la portofel. Și-au ținut copiii departe de Disney și au încetat să mai permită intrarea produselor Disney în casele lor.

Decizia Disney de a ajunge la o înțelegere ar putea fi privită ca fiind strategică, nu doar pentru situația din Florida, ci și pentru companie în general, ca o revenire, în vederea reabilitării brandului și menținerii modelul de afaceri inițial.

Disney speră că-și va opri astfel propria hemoragie financiară. Oare va funcționa?

Oamenii au vorbit

Ce a mers prost cu Disney? Cum și-au pierdut direcția?

Walt Disney, vizionarul din spatele companiei, a crezut în importanța valorilor familiale și a serviciilor oferite familiilor, despre care considera că reprezintă coloana vertebrală a afacerii.

El a înțeles că, prin menținerea familiilor împreună și prin crearea de conținut adaptat familiilor, Disney ar putea avea succes. Prin filmele, parcurile tematice și produsele sale, Disney a oferit un sentiment de evadare și de potențare, în special tinerelor fetele care aspirau să devină prințese și tinerilor băieți care admirau personajele eroice din filmele Disney, simțindu-se la rândul lor eroi.

„Conexiunea emoțională” rezultată cu publicul său a fost forța motrice din spatele succesului și creșterii Disney.

Cu toate acestea, în ultimii ani, Disney s-a îndepărtat de acest etos și s-a concentrat mai mult pe profit și pe tendințele pieței decât pe valorile fundamentale pe care Walt Disney însuși le-a stabilit.

Conducerea companiei s-a orientat către satisfacerea diferitelor categorii demografice și urmărirea unor teme controversate, preluate din ideologia woke.

Abaterea de la abordarea lor inițială, orientată spre familie, a dus la critici și reacții nefavorabile din partea fanilor și a publicului în general.

Inițial, Disney a reușit să-și păstreze modelul de afaceri și să captiveze inimile și conștiințele copiilor și adulților. A reușit să exploateze dorința universală de emancipare și de împlinire a viselor.

Nimeni nu poate nega faptul că visul fiecărei fetițe este acela de a fi o prințesă și că fiecare băiat are aspirații eroice. Disney a reușit să facă aceste vise să pară tangibile și realizabile. Astfel, și-a creat o bază de fani loiali și dedicați.

Cu toate acestea, în ultimii ani, conducerea Disney, care se pare că nu știa de unde provine succesul său, și-a schimbat accentul spre promovarea valorilor woke.

Rezultatul: înstrăinarea totală a multor fani Disney.

Presiunea companiei pentru teme mai corecte din punct de vedere politic și mai progresiste din punct de vedere social în filmele și parcurile sale a fost în cele din urmă, și pe bună dreptate, întâmpinată cu critici.

Un declin semnificativ în ceea ce privește implicarea publicului și participarea la parcurile sale tematice a avut loc într-un timp relativ scurt.

Problema cu recenta agendă a Disney ar fi că aceasta este contrară stilului de viață non-alternativ și segmentelor non-progresiste de stânga ale societății.

Spunându-le tinerelor fete că aspirația de a fi prințesă este greșită și depășită, Disney demontează, în esență, chiar fundația pe care a fost construit brandul său.

Narațiunea de stânga adoptată de Disney este forțată și artificială.

În plus, virajul cultural al Disney a reflectat pași greșiți semnificativi în conținutul și în marketingul său. Produsele secundare dezastruoase, orientate spre câștig, ale încercării de a satisface o audiență mai progresistă (sau cel puțin perceperea greșită a publicului ca fiind mai de stânga decât este cu adevărat) nu fac decât să aibă un impact nefavorabil asupra rezultatelor companiei.

Astfel, reputația companiei Disney de a produce filme sănătoase, pentru întreaga familie, a fost pătată. Iar acum se confruntă cu dificultăți în menținerea bazei sale loiale de fani.

Este povestea companiei Disney un avertisment?

Ideologia woke se dovedește a fi dăunătoare pentru afacerile Disney și impietează toate șansele de succes ale companiei în viitor. Iar asta poate, în mod inevitabil, să afecteze încrederea acționarilor.

Deocamdată, luptele din interiorul consiliului său de administrație nu sunt deloc de neglijat în ceea ce privește modul cum vor afecta compania Disney, care a câștigat recent lupta cu anumiți investitori activiști.

Pe măsură ce alte companii și industrii se confruntă cu provocări similare legate de corectitudinea politică, vor alege ele oare ideologia woke în detrimentul performanței pe piața bursieră?

Nu mai suntem în anii 1960. Nu totul este frumos.

Luarea în considerare a gusturilor clienților / spectatorilor / participanților impune ca firmele să recunoască situația actuală a consumatorilor: temerile, speranțele și aspirațiile lor – pentru ei înșiși și pentru generațiile viitoare.

Numai urmând celebrul model de afaceri al lui Walt Disney, compania își poate regăsi calea spre succes.

În timp ce guvernatorul DeSantis continuă să riposteze împotriva companiilor social media și a corporațiilor care promovează ideologii progresiste, ce dăunează sănătății psiho-emoționale a copiilor, la rândul său, poporul american începe să pedepsească companiile prin boicotarea lor.

Iată o victorie a moralității și a valorilor familiei.

Să sperăm că și alte state vor lua măsuri pentru a proteja sufletele și bunăstarea copiilor care, din păcate, sunt folosite în scopuri politice. Guvernatorul DeSantis este un exemplu pentru apărarea libertății de religie a oamenilor și păstrarea dreptului părinților de a-și educa copiii cu valorile pe care ei, ca părinți, le aleg.

Citiți și:
Disney lansează o animație despre o fetiță care moștenește un cult al băutorilor de sânge și sacrificii umane ritualice
Creșterea și educarea copiilor în vederea pregătirii lor pentru acceptarea genului fluid și îmbrățișarea satanismului sunt acum temele principale al celor de la Disney

 

yogaesoteric
24 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More