Disperarea Ceciliei Tiz: ea este pe cale să-şi piardă slujba!

Cum a reuşit o femeie proastă să câştige 7500 de euro pe lună punându-şi în „valoare” ura şi mizeria

de Mihai Vasilescu

Aşa cum am scris deja, Cecilia Tiz, principala activistă în campania anti-MISA, a recunoscut fără jenă că este plătită de SRI pentru a activa pe forumuri anti-MISA. Dar ea nu face doar asta. Ea şi colegii ei acţionează conform unor planuri bine puse la punct chiar în laboratoarele SRI-ului, pentru a continua campania împotriva MISA comandată în 2004 de Adrian Năstase. Astfel, mesaje semnate de Cecilia Tiz asaltează continuu ziarele şi instituţiile româneşti şi străine, într-o strădanie bezmetică şi continuă de a găsi pe cineva care să „pună botul” la mizeriile lor şi să mai arunce cu o piatră în MISA. Ajunsă în timp să fie considerată „expertă” pe subiectul MISA, datorită acestei activităţi neobosite, Cecilia Tiz, care este totodată de o prostie abisală, nu e nici pe departe atât de eficientă precum îi place să creadă.

Conform surselor noastre, ura furibundă pe care o manifestă în ultima vreme Cecilia Tiz este determinată şi de faptul că şeful ei din celula de propagandă anti-MISA în care activează este nemulţumit de prestaţia ei şi vrea să o dea afară de la site-ul anti-MISA. El consideră că îi plăteşte mult prea mulţi bani şi că ea nu a făcut mai nimic pentru a distruge MISA, aşa cum i-a promis atunci când a lansat site-ul. Suma imensă cu care este plătită Cecilia Tiz, 7500 de euro, ar trebui să îi determine pe mulţi naivi care încă mai accesează site-urile pe care prestează activităţi Cecilia să se oprească în a mai studia tot ceea ce publică această femeie cretină. Toţi yoghinii prostuţi şi naivi care nu pun în discuţie motivaţia acestei femei ar trebui să compare salariile lor cu suma exorbitantă pe care a câştigat-o ea în timp, cu ajutorul lor. Pentru că în imensa lor majoritate, cei care îi citesc elucubraţiile nu câştigă nici măcar un sfert din această sumă şi de aceea nu este cazul ca ei să contribuie la întreţinerea Ceciliei Tiz, care este plătită cu o sumă atât de imensă numai pentru a calomnia şi a împroşca în permanenţă otravă, mizerii şi dezinformare.

Minciunile acestei femei ies în evidenţă foarte uşor, pentru că prostia nu-i permite să fie subtilă. Iată un exemplu: la început a relatat că s-a despărţit de soţul ei pentru că acesta era cu altă femeie, apoi a spus că s-a despărţit de soţul ei pentru că acesta îi caută zice-se femei pe site lui Gregorian Bivolaru, iar a treia variantă expusă cu neruşinare a fost că acesta (Gregorian Bivolaru) i-ar fi propus ei să aibă relaţii intime cu ea. Ea însă uită, când afirmă această aberaţie, că este atât de urâtă încât numai pe diavoli ar putea să-i tenteze şi tocmai de aceea este într-o relaţie intimă continuă cu ei.

Această femeie îl împroaşcă acum cu noroi pe Gregorian Bivolaru, dar cu mult timp în urmă l-a rugat să-i boteze fiica, proslăvindu-l şi chiar mai mult decât atât, mai mulţi martori ne-au povestit cum îi făcea ochi dulci şi i-a propus într-un mod destul de evident acestuia să îl întâlnească în intimitate. Unul dintre martori, Sorin Turc, instructor de yoga în Franţa, ne-a relatat o astfel de discuţie penibilă. Cecilia Tiz ar trebui să ne explice de ce atunci era dispusă să se bage cu forţa în patul lui Gregorian Bivolaru, făcându-i avansuri jenante şi chiar agresive în public, iar acum susţine că este împotriva lui. Nu este aceasta reacţia de ură a unei femei care a fost respinsă? Noi suntem siguri că răspunsul este da, exact aceasta este. Ura pe care Cecilia Tiz a simţit-o atunci când a fost respinsă este fără margini şi ea va continua să îl urască pe Gregorian Bivolaru până în pragul morţii. Apoi îşi va găsi locul într-unul din tărâmurile infernale şi astfel îşi va continua activitatea sute de ani în infern, după cum merită. Ea ar trebui să fie conştientă că ura şi răutatea ei nu rămân fără urmări şi consecinţele lor nu vor întârzia să apară. Deja ar trebui să se gândească că starea ei foarte proastă de sănătate (aşa cum am aflat, este foarte bolnavă) se datorează tocmai urii şi răutăţilor pe care le manifestă.

Recent, pentru că nu mai are succes repetând la nesfârşit aceleaşi absurde calomnii la adresa MISA şi Gregorian Bivolaru, activiştii anti-MISA în frunte cu Cecilia Tiz au găsit o nouă tactică: ei au publicat pe internet un articol fals atribuit instructorului de yoga Mihai Stoian. Iar apoi, pentru că acest articol făcut chiar de ei este plin de aberaţii, au mai găsit un motiv să ne atace, comentând caustic acel articol aberant pe care chiar ei l-au compus pe diferite site-uri. Iată printre altele la ce afirmaţii au ajuns:
„Chiar dacă de-a lungul vremii Gregorian Bivolaru a nenorocit sute de fete, cele mai multe minore şi a contribuit nemijlocit, prin influenţa-i nefastă, la curmarea multor vieţi, adepţii lui cu creiere spălate par decişi să-l urmeze pînă în pînzele albe. Ca o primă consecinţă, au postat pe www.yogaesoteric.ro o litanie elucubrantă, bombastică şi găunoasă în care îl proslăvesc şi îl susţin pe guru.” [nota noastră: Remarcaţi adresa eronată menţionată în loc de adresa site-ului nostru – aceste articole calomniatoare nu dau niciodată adresa corectă, pentru că oamenii s-ar lămuri foarte bine ce e cu MISA dacă ar accesa site-ul yogaesoteric, dar şi pentru că ar fi evident că articolul fals la care se face referire aici nu există pe site-ul nostru. Mai mult, adresa nu este nici cea a clonei yogaesoteric, pentru că ar fi fost evident şi atunci că de fapt nu e vorba de site-ul oficial MISA.]

Noi o somăm pe Cecilia Tiz, care se află în spatele acestor afirmaţii, şi chiar vrem s-o punem definitiv la zid, somând-o să publice lista integrală cu numele şi adresele sutelor de fete la care face referire minţind cu neruşinare. De asemenea, insistăm să ne spună şi care sunt vieţile acelea despre care afirmă că ar fi fost curmate de Gregorian Bivolaru. Pentru că iată că ultima culme a nemerniciei şi obrăzniciei ei disperate este ca acum să îl acuze pe acesta şi de crime! Nu va mai trece mult timp şi Gregorian Bivolaru va fi declarat duşmanul umanităţii şi acuzat de genocid planetar. Îi sugerăm Ceciliei Tiz să înceapă deja să facă demersuri chiar şi în această direcţie şi să ia legătura cât mai repede cu cei de la Tribunalul din Nurenberg (probabil singura instituţie pe care nu a contactat-o încă) pentru deschiderea unui dosar şi a unui proces acolo!

Citiţi şi:
Dezvăluiri şocante ale unui angajat al serviciilor secrete privind implicarea autorităţilor în campania împotriva MISA 
Noi manevre împotriva MISA: site-uri false care imită site-ul yogaesoteric

yogaesoteric
22 aprilie 2010

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More