Două ingrediente simple – cheia unui somn odihnitor

 
 

Ştim cu toţii cât de important este să te odihneşti bine noaptea, însă în ultimii ani durata medie de somn continuă să scadă. Atât la femei, cât şi la bărbaţi, ea s-a redus de la 7-8 ore la 6-7 ore.

Această reţetă simplă cu doar două ingrediente, potrivit specialiştilor, ne-ar putea oferi cheia unui somn liniştit. Amestecul ajută organismul să se relaxeze după o zi dificilă şi să se pregătească pentru o nouă zi. Specialiştii recomandă câte o linguriţă din acest amestec în fiecare seară. Astfel, spun ei, vei dormi ca un bebeluş şi nu te vei mai trezi niciodată obosit.

Ingredientele necesare:
– 5 linguriţe de miere;
– o linguriţă de sare roz de Himalaya.

Cele două ingrediente se amestecă şi se pun într-un borcan de sticlă, iar seara, înainte de a merge la culcare, luaţi o linguriţă din amestec şi puneţi-o sub limbă. Lăsaţi ingredientele să se dizolve în mod natural.

Sarea de Himalaya conţine peste 80 de minerale şi elemente de care organismul nostru are nevoie, ajutând corpul să se regenereze după o zi dificilă. Mierea conţine glucoză, furnizând energie celulelor din trup. Combinaţia de sare şi miere creşte şi nivelul de serotonină, ajutându-ne să ne relaxăm.


Citiţi şi:

Somnul sănătos dublează abilitatea oamenilor de a-şi aminti lucruri pe care le-au uitat

Pisica, un inductor prin declanșarea unor procese de rezonanță ocultă benefice cu energii subtile benefice și un medicament viu

 

yogaesoteric
9 martie 2016

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More