Două stări, în felul lor extreme, despre care se vorbește adeseori pe calea spirituală: starea de ÎNȚELEPCIUNE și starea de PROSTIE (I)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

În expunerea ce urmează, vă vom vorbi pe rând despre aceste stări și vă vom dezvălui unele taine importante ale acestora. Sperăm ca toate aceste aspecte să vă fie de un real folos, mai ales acelora dintre voi care vă aflați pe o cale spirituală și practicați cu entuziasm şi multă dăruire yoga.

Vom începe prin a vă vorbi mai întâi despre starea de înțelepciune.

Este esențial să știți că starea de înțelepciune este o stare exemplară a cunoașterii depline, eminamente dumnezeieşti, de Sine. Înțelepciunea implică, printre altele, revelarea Spiritului Dumnezeiesc Nemuritor, Atman.

Starea de înţelepciune atrage după sine o concordanță dumnezeiască deplină între gând şi faptă, la care ajunge o fiinţă umană ce are centrul subtil esențial, sahasrara padma, într-un mod pregnant și preponderent dinamizat.

La starea supremă de înțelepciune dumnezeiască se ajunge printr-o experiență spirituală eminamente dumnezeiască și bogată, ce a fost apoi adâncită prin meditație, fiind după aceea accelerată într-un mod considerabil atât prin practica entuziastă, atentă, sistematică, perseverentă și corectă a treptelor superioare ale sistemului milenar Yoga, cât şi prin aprofundarea rodnică a metodologiei secrete a sistemului Tantra Yoga.

Înţelepciunea veritabilă presupune o concepție eminamente dumnezeiască, într-un mod armonios integrată, prin intuiţie net superioară, spirituală, asupra Universului fizic, asupra Macrocosmosului, asupra omului, asupra integrării sale în Macrocosmos, dar şi asupra realităţii misterioase şi existenței lui Dumnezeu.

Înţelepciunea implică, de asemenea, o cunoaştere temeinică, profundă, esenţială, eminamente dumnezeiască, a valorilor morale de Bine dumnezeiesc, de Adevăr Ultim Dumnezeiesc, de Frumusețe perfectă, de Puritate sufletească deplină, de Dragoste dumnezeiască, de Respect exemplar atât pentru sine, cât şi pentru oameni, de Iubire năvalnică necondiționată a lui Dumnezeu.

Înţelepciunea implică și o credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu, ce se află în deplin acord cu anumite principii dumnezeieşti şi cu valorile dumnezeieşti eterne. Înțelepciunea este, totodată, și o expresie a cunoaşterii dumnezeieşti profunde de Sine şi a stăpânirii depline de sine, a unei permanente călăuziri în viaţă după principiile dumnezeieşti universal valabile, ce nu contrazic niciodată bunul-simţ şi inteligenţa creatoare benefică.

Înţelepciunea adevărată reflectă în permanenţă respectul deplin față de legile dumnezeieşti ale Naturii aşa cum acestea au fost create de înțelepciunea perfectă și fără de egal a lui Dumnezeu.

Omul cel înțelept, spune unul dintre inspiratele proverbe românești, face totdeauna, fără nicio excepție, numai ce se poate; altfel spus, el respectă în permanenţă legile dumnezeieşti ale firii și nu săvârșește chiar orice din tot și toate cele pe care el le vrea.

Înţeleptul se străduieşte neobosit să-şi apropie toate marile valori dumnezeieşti ce sunt universal valabile și care au fost, rând pe rând, revelate de-a lungul activității spirituale a întregii omeniri, în decursul evoluţiei ce s-a desfășurat de-a lungul mileniilor.

Înțeleptul pătrunde și înțelege, la unison cu Voinţa dumnezeiască, tot şi toate cele ce există în cadrul Creației şi Manifestării macrocosmice, în măsura propriilor sale puteri ce devin extraordinar de mari, mai ales atunci când el a atins starea cea extraordinar de înaltă de înțelepciune.

Un mare înțelept contribuie din plin şi fără preget la creşterea nu numai spirituală, ci și morală, a omenirii prin acţiuni eminamente benefice, care sunt în mod dumnezeiesc integrate, prin opere sau învăţături geniale ce manifestă și reflectă Armonia dumnezeiască și înţelepciunea dumnezeiască supremă.

Toate aceste revelații dumnezeieşti pe care cel înțelept le obține de la Dumnezeu sunt apoi împărtășite celorlalți oameni ce sunt pregătiţi lăuntric să le recepteze aşa cum se cuvine. Cel înţelept îi educă pe oameni în spiritul și în respectul marilor valori dumnezeieşti. Înțeleptul este cel mai adesea sever cu sine şi, într-o anumită măsură, îngăduitor și plin de o imensă iubire cu ceilalți, mai ales atunci când aceştia merită din plin aceasta.

Înţeleptul îşi pune de fiecare dată într-un deplin acord eminamente dumnezeiesc, atât experienţa sa bogată de viaţă, cât şi rodul meditațiilor sale profunde, cu învăţăturile uneori geniale şi cu revelațiile noi ce pot fi uneori revoluţionare, ce au fost primite atât de la Dumnezeu, cât şi de la ceilalți mari înțelepți de la care el învaţă, fie într-un mod direct, fie prin studiul atent al operelor acestora.

Un mare înțelept consideră că Adevărul Ultim Dumnezeiesc este Totul înţelepciunii dumnezeieşti eterne şi de aceea el nu consideră că toate acestea pot fi statornicite într-o formulă rigidă şi definitivă. Un mare înțelept este întocmai precum un copil foarte pur, ce rămâne în fiecare moment al vieții sale un neîncetat primitor de noi învățăminte ce sunt înţelepte, de la toţi şi toate cele care îl înconjoară.

Un înțelept adevărat este oricând gata să se corecteze pe sine în caz de greşeală și el poate realiza prompt aceasta fie sub un îndemn propriu, fie sub influența unui sfat înțelept ce îi vine dinafară.

Cel înțelept uneşte în permanenţă statornicia deplină a unei poziții spirituale şi morale ce este inspirată de fiecare dată de Dumnezeu cu receptivitatea net superioară faţă de noi valori autentice dumnezeieşti.

Cel înțelept își cunoaşte într-un mod profund și plin de detaşare adevărata sa poziție ce i-a fost conferită de Dumnezeu atât față de sine, cât şi faţă de ceilalți, și se recunoaște cu ușurință inclusiv prin faptul că nu manifestă niciodată orgoliu sau o teatrală umilinţă.

Înțelepciunea este un rod sublim al unei cunoașteri superioare, dumnezeieşti, ultime și universal valabile asupra lumii, ce vine de la Dumnezeu.

Înțelepciunea conduce întotdeauna, fără excepție, la acțiuni eminamente benefice. Ea ne inspiră să avem o conduită practică armonioasă, în mod dumnezeiesc integrată, și în acelaşi timp ne oferă explicația practică și întemeierea acestei conduite în conformitate cu legile dumnezeieşti ale firii şi cu anumite principii dumnezeieşti.

Înțelepciunea morală practică exclude în aceeași măsură izolarea fără un rost temeinic de oameni, cum ar fi, spre exemplu, pentru realizarea unui tapas fiind retras din lume și sihăstria sau situarea excentrică în afara vieţii armonioase a comunităţii, dar şi sociabilitatea superficială, gregară.

Înțelepciunea practică implică întotdeauna raporturi sincere şi corecte de prietenie afectuoasă, de dragoste constantă, ce este detaşată de interese meschine și egoism față de oameni. Astfel de atitudini ce includ o stare de înțelepciune se modulează firesc în funcție de gradul de intimitate al fiecărei fiinţe în parte, excluzând cu excepţia situaţiilor de un anumit fel care o impun, comunicarea rece, distantă, dar și o familiaritate nelalocul ei, ce este puerilă, excesivă.

Înţeleasă ca o atitudine generală rodnică, armonioasă şi ca o stare de dăruire faţă de viaţa superioară dumnezeiască, înțelepciunea practică este o stare exemplară, în mod dumnezeiesc integrată şi în mod spontan transfiguratoare. Înţelepciunea practică, chiar dacă nu presupune un cod rigid de prescripţii referitoare la conduită, implică un întreg şir de gesturi și atitudini practice, care sunt armonioase, care sunt net superioare şi în mod dumnezeiesc inspirate.

Înţelepciunea practică manifestată în viaţă este totdeauna dublată de acţiuni eminamente binefăcătoare concrete care, dincolo de aparențe, urmăresc să păstreze în permanenţă echilibrul vital-emoțional, psiho-mental, supramental și spiritual, permițându-le fiinţelor umane ce aspiră să atingă starea de înțelepciune să rămână mai mereu într-o euforică seninătate și împăcare cu sine.

Înțelepciunea practică integrată în viaţă atrage adeseori într-un mod spontan instalarea unor stări inefabile de fericire copleşitoare fără obiect care se manifestă apoi din ce în ce mai intens și devin naturale în cazul atingerii și aprofundării stării de înțelepciune.

Toate căile spirituale fundamentale ale umanității, printre care și sistemul Yoga se află la un loc de cinste, au integrat, au exprimat sau au redeșteptat anumite tradiţii spirituale valoroase care i-au condus pe aceia care au fost pregătiţi să le înţeleagă și să le aplice într-un mod corect la cele mai înalte culmi ale stării de înțelepciune dumnezeiască.

Religiile autentice, Yoga, sistemul Tantra Yoga, principiile dumnezeieşti ce au fost incluse în codurile morale practice, filosofiile pline de înțelepciune, marile creații ce au fost în mod dumnezeiesc inspirate și care sunt nepieritoare, celebrele opere geniale literare, muzicale şi artistice, concepţiile ştiinţifice obiective avansate referitoare la Dumnezeu, referitoare la lumea în care trăim şi la viaţa plină de sens dumnezeiesc a omului – au alcătuit tot atâtea îndemnuri, fie directe, fie indirecte, la descoperirea și aprofundarea stării plurivalente de înţelepciune dumnezeiască. Uneori toate acestea au fost mai mult sau mai puțin o formulare explicită a acestei eterne şi universale înțelepciuni dumnezeieşti.

Nu vom cita aici, pentru a ilustra aceste aspecte referitoare la starea de înțelepciune dumnezeiască sau pentru a fundamenta teoretic ce anume implică starea de înţelepciune, niciun nume si nici un titlu de opera. De altfel, orice indicație de acest fel ar fi oarecum limitativă.

Este însă necesar să ne referim în această privință la spiritualitatea autentică umană, ce vehiculează totuşi o înţelepciune dumnezeiască, și care este important să fie înţeleasă în întregul ei ca un rod al activităţii spirituale ce a fost în mod dumnezeiesc inspirată a tuturor popoarelor, a tuturor epocilor.

Atunci când starea de înțelepciune apare ca o evidentă disponibilitate ce este înnăscută, ca un dat cu care unele fiinţe umane se nasc, se poate spune că, de fapt, ea a fost dobândită anterior, în alte vieți, prin eforturile adecvate şi perseverente ce au fost realizate atunci de spiritul ce s-a încarnat (spre exemplu, prin practica yoga ce a fost încununată de succes într-o altă viață, ca urmare a atingerii unor înalte trepte spirituale).

În alte cazuri, starea veritabilă de înțelepciune este rezultatul unor experienţe lăuntrice esențiale. O asemenea stare autentică de înțelepciune poate fi atinsă inclusiv prin practica atentă entuziastă și perseverentă fie a sistemului Yoga, fie a sistemului Hatha Yoga, fie a sistemului Tantra Yoga.

Înţelepciunea ca stare esențială face să se trezească, printre altele, capacitatea net superioară, ce este într-un mod dumnezeiesc inspirată, de a înțelege și de a intui într-o manieră spirituală tot și toate cele care există în Creaţia şi Manifestarea dumnezeiască.

Starea de înțelepciune veritabilă atrage după sire o cunoaștere exhaustivă extraordinar de profundă a realităţii. Ea face să apară o experiență spirituală foarte bogată și ne ajută să descoperim justa măsură și un echilibru deplin între dorințele benefice și posibilitate.

Starea plenară de înțelepciune face cu putinţă cunoaşterea prin experiență directă a lui Dumnezeu din care, printre altele, izvorăsc seninătatea sufletească euforică şi împăcarea cu sine şi cu întreaga lume. Starea veritabilă de înțelepciune implică inteligenţă benefică creatoare, bun-simț exemplar în conduită, intuiție spiritual-pătrunzătoare, dar și o apreciere justă, obiectivă, a evenimentelor şi a realităţii.

Înţelepciunea, ca stare lăuntrică esenţială, se dobândeşte în urma unei bogate experienţe spirituale, ce este accesibilă prin realizarea diferitelor stări specifice sistemului Yoga, dar şi sistemului Tantra Yoga.

Citiți a doua parte a articolului

Citiți și:
Perle de înţelepciune (I)
Unele aforisme și cugetări inedite referitoare la starea de înţelepciune

yogaesoteric
4 noiembrie 2021