Dr. Adrian Cacovean – Sfaturile medicului la vreme de covidură

„O societate și o lume întreagă întoarsă pe dos, maltratată, închisă, chinuită, înțepată pentru un test PCR incert, măsluibil prin setările inițiale”

Practic, oricine poate ieși pozitiv la un test PCT atâta timp cât cu acest test poți găsi aproape orice în oricine… dar asta nu înseamnă că ești bolnav!” – dr. Kary Mullis, inventatorul testului RT-PCR, premiul Nobel în Chimie, 1993

CDC renunță la metoda de diagnosticare RT-PCR a noului coronavirus și a încurajat laboratoarele și centrele de testare să se aprovizioneze cu teste alternative până la finele anului.

Cum interpretăm această informație privind testele PCR? Ce este important pentru noi? Cunoașteți consecințele acestei realități?

Indiferent de poziționarea dumneavoastră față de pandemie, măsuri, vaccinare, carantinare, izolare, lockdown-uri, impactul este același și mătură cu oamenii indiferent dacă susțin pandemia prin activism covid sau consideră că situația ar fi necesar să fie abordată altfel.

O societate și o lume întreagă întoarsă pe dos, maltratată, închisă, chinuită, înțepată pentru un test incert, măsluibil prin setările inițiale. Mai pe scurt, faptul că ești pozitiv nu înseamnă că suferința este de la secvența proteică testată, nici numărul de cazuri pozitive nu este o justificare pentru măsurile generale și individuale propuse.

***

Dacă tot facem publică starea de vaccinat sau nevaccinat, aspect de altfel ilegal, atunci cei care cer aceasta să își publice și ei cazierul epidemiologic să vedem și noi ce boli infecțioase au și ce pericol public sunt, ca să știm să ne ferim de ei și mai ales să nu-i mai votăm!

Ne interesează să aflăm despre ei dacă au avut sau au următoarele:
– sifilis
– gonoree
– chlamidia
– tuberculoză
– hepatită virală
– HIV
– gripă
– stafilococ auriu
– piocianic etc.,
toate boli transmisibile și doar o parte din ele.

Ne interesează să vedem clar dacă vaccinatul este pozitiv sars-cov sau nu, deoarece și el poate fi pozitiv și face covid și transmite boala și mai ales este pepinieră de mutații.

Dacă nu facem public tot dosarul medical al tuturor, atunci suntem niște șantajiști și mizerabili și am învârtit o lume întreagă după hachițele unor traficanți de testări medicale experimentale de substanțe biologice cu potențial de modificări genetice ireversibile în masă.

Adevărul tot va ieși la lumină, complet și cu cât se va încerca mușamalizarea și tăgăduirea lui, cu atât mai multe păcate se vor adăuga celor ce slujesc minciunii actuale.

***

Poliția să facă bine să diferențieze între a fi împotriva obligativității și a fi împotriva vaccinării! Una este să fii împotriva actelor medicale obligatorii și alta este să fii împotriva unui act medical.

Cu privire la actele medicale, există două extreme: cei ce susțin obligativitatea, niște dezaxați, penali, psihopați, la fel ca cei ce au susținut colectivizarea și naționalizarea, și cealaltă categorie, la polul opus, tot extremiști, cei care vor să nu se vaccineze nimeni. Vaccinarea este un drept al oamenilor și nu o obligație, pe care numai medicul poate să-l recomande sau contraindice, numai la pacientul consultat. Nevaccinarea este tot un drept al oamenilor și se exprimă doar medicului care a recomandat cuiva o procedură, adică medicului curant.

Starea de vaccinat sau nevaccinat este o calitate medicală privată, personală, secretă, ce nu poate fi divulgată nimănui, nici folosită împotriva persoanelor în niciun scop. Dacă Poliția nu face aceste diferențe atunci riscă să devină din nou Miliție. Nimeni nu are dreptul să discrimineze pe nimeni pe motive medicale, nici să se folosească de datele personale ale persoanelor în scopul șantajării, discriminării, limitării drepturilor civile sau profesionale.

***

Grijă la răceala comună, că vremea s-a răcit. Îmbrăcați-vă corespunzător, să nu răciți. Grijă la hipertensiunea arterială și la toate bolile cronice sau acute, compensați-le și/sau tratați-le la timp, ca să nu ajungeți la spital.

Se caută cazuri care să justifice măsurile și să susțină valul 4 și testul PCR vă poate amâna sau deturna de la tratarea bolii pentru care ajungeți la spital și vă adaugă un tratament experimental toxic. Mai bine să nu fie nevoie să ajungeți acolo!

Citiți și:
Dr. Adrian Cacovean: Trăim vremurile în care „conspirațiile” se adeveresc
Scandal mondial cu testele PCR – „Să fie judecați pentru crime împotriva umanității”
Inevitabilul se produce: Cad testele PCR. Pasul următor pentru Gates și Soros

yogaesoteric
11 octombrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More