Dr. Henry G. Bieler – Greutatea dumneavoastră: prea mare sau prea mică? (I)

 

Există două categorii de oameni faţă de care e nevoie să avem compasiune: graşii care vor să slăbească şi slabii care vor să se îngraşe. Mii de cărţi au fost scrise despre obezitate dar numai puţine persoane reuşesc să scape de kilogramele în plus. Micul tiran numit „poftă de mâncare” nu se sinchiseşte nici de avertismentele doctorilor nici de produsele de laborator care ne promit că „slăbim fără să suferim”.

În toate ţările de pe planetă regimurile de slăbire sunt un subiect de conversaţie foarte frecvent. Publicul este avertizat fără încetare că obezitatea este una dintre cele mai serioase probleme de sănătate, dar ea continuă să rămână una dintre bolile cele mai greu de îngrijit. Obiceiurile noastre alimentare, ca şi moravurile noastre sociale fac problema şi mai dificilă: băuturi alcoolizate cu gustări bogate în calorii la toate manifestările sociale sau mondene; cafea cu frişcă şi prăjituri, bomboane, ciocolată, băuturi îndulcite toată ziua.

Unii pacienţi pierd un pic din greutate pentru un timp, dar nu întârzie să recupereze repede kilogramele pierdute. O alternare de perioade grase, în care mâncăm fără nicio restricţie, şi de perioade slabe, în care se impune un regim draconic, cu o succesiune corespunzătoare de câştiguri şi de pierderi în greutate, este mult mai dăunătoare decât o stare permanentă de obezitate. Această mişcare de flux şi de reflux pare să fie una dintre cauzele hipertensiunii şi ale daunelor aduse vaselor sanguine.

A urma un regim pentru a slăbi este un proces care se impune toată viaţa. Dacă vă hotărâţi să pierdeţi din greutate, este necesar să vă daţi silinţa să nu vă mai îngrăşaţi niciodată.

Având în vedere tot ce s-a tipărit, fără mari rezultate, în cărţi, reviste sau ziare, abordez acest subiect cu oarecare ezitare. Concluziile la care am ajuns depăşesc însă mult simpla eliberare a unei hârtii pe care este menţionat un regim sărac în calorii.

Există două tipuri de persoane obeze. Petrecăreţul rotofei, persoană de tip suprarenal, amatoare de mâncare bună şi de vin bun, căreia nu-i pasă de pântecele care continuă să crească. Celălalt tip se nelinişteşte din cauza obezităţii lui, o simte ca pe o ameninţare pentru sănătatea sa şi pentru aspectul său şi caută cu disperare un mijloc care să-i permită să-şi uşureze povara. Fără să vrea să sufere, el este mereu în căutarea unui produs – aliment de regim, pilulă, pâine specială, oţet – care să facă treaba în locul lui.

După opinia mea, nu există decât două moduri de a reduce greutatea:
(1) printr-un post complet, care înseamnă să nu mănânci nimic dar să bei apă câtă pofteşti;
(2) printr-un regim special, bazat pe nevoile pacientului.

Din când în când, articole de ziar subliniază eficienţa postului ca şi cum ar fi vorba de o terapeutică nou descoperită. Nu-i însă nimic original, pentru că şi Biblia face dese aluzii la post iar Hipocrate a folosit metoda care, de-a lungul anilor, a fost când larg întrebuinţată, când total neglijată. Umoristul Mark Twain afirma că dobândise o faimă solidă de medic spunându-le prietenilor săi obezi să facă ceea ce făcea el: „Postiţi timp de 48 de ore”. În momentul de faţă, unii medici recomandă din nou un post controlat în clinică celor care nu reuşesc să slăbească prin alte metode. Rezultatele sunt tot mai spectaculoase pe măsură ce kilogramele dispar. Postul total însă poate fi, iar adesea chiar este, o metodă periculoasă, în afară de cazul în care pacienţii sunt selecţionaţi şi supravegheaţi cu grijă în clinică de un medic care cunoaşte temeinic tehnica postului.

Iată în ce constă pericolul: atunci când vrem să postim, este foarte important să ştim dacă obezitatea rezultă dintr-o acumulare normală de grăsimi sau dintr-o stare de balonare toxică.
În primul caz, postul cu apă distilată este, în general, bine suportat, benefic şi eficient, pentru că pacientul se hrăneşte din rezerva lui de grăsime. Greutatea se „evaporă” pur şi simplu, într-un ritm de 1000 – 1500 gr pe zi. Foamea este resimţită, în general, în primele două zile, apoi dorinţa de a mânca devine din ce în ce mai puţin imperioasă. Am văzut pacienţi care au pierdut 12 kg după un post de 10 zile. Aceste rezultate spectaculoase, realizate fără mult efort, sunt de un real ajutor unei persoane care suferă de un exces cronic de greutate (obezitate încăpăţânată) atunci când alte metode, cum ar fi cea a caloriilor limitate, rămân ineficiente.
În cel de-al doilea caz, postul poate grăbi o criză acută de toxemie, care poate avea urmări grave şi cauza chiar moartea.

Asta ne arată că postul nu este un joc cu care să te amuzi ci necesită un control medical riguros. Cei care suferă de obezitate este necesar să nu uite că starea lor nu a apărut de azi pe mâine. Metoda cea mai sigură, în consecinţă, este să urmezi un proces progresiv de eliminare şi de dezintoxicare, prin scurte posturi repetate care nu impun un efort exagerat unor organe delicate şi obosite. Cea mai mare parte a celor care postesc suferă de slăbiciune, şi ar fi indicat să facă foarte puţină mişcare, dacă nu chiar să rămână în pat.

Iată ce mărturiseşte un medic care era cam grăsuţ şi care s-a supus unui post total controlat împreună cu alţi 57 de pacienţi: „Este mijlocul bun pentru a începe procesul deoarece niciun alt program nu m-a ajutat. După post, îmi este mult mai uşor să mă angajez într-un plan de lungă durată cu care să pot trăi, absorbind suficientă hrană pentru nevoile mele zilnice”.

În ceea ce priveşte a doua metodă de reducere a greutăţii relativă la diete speciale – nu voi vorbi despre ea decât mai târziu, în relaţie cu unele cazuri extrase din dosarele mele.

Au existat tot atâtea modificări ale modului de a trata obezitatea ca şi în moda feminină. Într-o carte publicată în 1888, Raportul dintre alimentaţie şi boală, dr. James H. Salisbury a fost printre primii care au făcut legătura între obezitate şi consumul de zaharuri şi de făină. El îşi trata pacienţii printr-un regim corectiv compus din carne, legume şi fructe, datorită căruia îi vindeca nu numai de obezitate dar şi de alte boli cum ar fi artritismul şi tuberculoza. După opinia lui, fermentarea glucidelor provoca formarea de acid acetic (oţet). Putea de altfel să producă bolnavilor aceleaşi simptome dezagreabile administrându-le oţet.

Unul dintre efectele oţetului este de a „suge” fosforul din trup şi de a stimula glanda tiroidă. Pe măsură ce fosforul se epuizează, funcţia suprarenală este atenuată pentru că fosforul este unul dintre componenţii activi ai secreţiei suprarenale. Salisbury a observat atâtea simptome dezagreabile şi periculoase la pacienţii supuşi regimului cu oţet încât în a noua zi a fost nevoie să oprească experienţa. Printre simptomele puse în evidenţă: dureri de cap, congestii ale gâtului, expectoraţie prin mucoasă, dureri cardiace, transpiraţie acidă, alternanţă de febră şi frisoane, puls rapid. Pacienţii pierdeau în greutate din cauza activităţii stimulate a tiroidei şi a deficienţei suprarenalelor. În urmă cu numai 40 de ani, oţetul era încă recomandat pentru păstrarea siluetei şi tinerele femei îl foloseau în mod curent. Tratamentul a fost sigur la originea unor cazuri de tuberculoză. Oţetul este un deşeu al trupului şi poate fi uneori găsit în urină. Administrat în doze mici el poate avea un efect stimulator, asemănător sucului de lămâie. Dar nu este indicat să-l folosim pentru a slăbi.

Horace Fletcher afirma că dacă mestecaţi fiecare înghiţitură de mâncare până când ea alunecă pe nesimţite pe gât, veţi beneficia nu numai de valoarea nurtritivă ci veţi pierde şi în greutate pentru că veţi mânca mai puţin. Este constatat că majoritatea oamenilor mănâncă prea repede. Dacă ar mânca mai încet, s-ar simţi mult mai bine.

Mai târziu, unii medicii, şi în special dr. Blake F. Donaldson, au preconizat, pentru a lupta împotriva obezităţii, dar şi a altor boli, un regim total de carne. Este absolut sigur că regimul cu doze mari de proteine produce slăbirea dar el riscă să declanşeze şi alte boli. Iată de ce nu pot să-l recomand.

Când mari consumatori de carne vin să mă consulte, nu pot suprima brutal carnea din regimul lor pentru că ar muri de inaniţie. În primele şase luni nu mă ating de raţia lor de came, apoi mă străduiesc să o înlocuiesc progresiv cu supe şi legume.

Deşi nu sunt de acord cu regimul exclusiv din carne al dr. Donaldson, îi împărtăşesc părerea în ceea ce priveşte critica pe care o face glutamatului de sodiu sau de potasiu, un aditiv care îmbunătăţeşte gustul mâncărurilor gătite şi căruia i se face multă publicitate, sub diverse denumiri. Iată ce spune Dr.Donaldson în Strong Medicine:

„Regula cea mai înţeleaptă este să nu cumpăraţi nimic care conţine acest glutamat. S-au scris cărţi de bucătărie întregi unde se vorbeşte de glutamatul de sodiu pentru «a parfuma hrana». În loc să îmbunătăţească gustul, el irită peretele stomacului în aşa măsură încât se poate ajunge la o congestie acută. Congestia acută provoacă o senzaţie de foame. Japonezii ne trimiteau cantităţi uriaşe înainte de ultimul război în schimbul fierului nostru vechi, dar acum uzine importante din ţara noastră îl revarsă peste marele public. Fabricanţii nu sunt prea inteligenţi atunci când îşi ascultă chimiştii. În momentul în care lumea îşi va da seama că o congestie acută reprezintă drumul aproape sigur ce favorizează cancerul acestui organ la o persoană predispusă, în acel moment supele în conservă îşi vor schimba destinatarul.”

Eu însumi am constatat că glutamatul monosodic, în afară de faptul că irită papilele gustative ale limbii şi, în consecinţă, ameliorează gustul alimentelor, stimulează şi glanda tiroidă şi accelerează bătăile inimii. Acest fapt, bineînţeles, va tinde să facă pacientul să slăbească şi seamănă, prin efectul său, cu extirparea tiroidei.

Sfatul de a mânca mai puţin nu este niciodată întâmpinat favorabil de către pacienţi. Ei au obiceiul de a înghiţi o anumită cantitate de hrană şi nu sunt mulţumiţi decât atunci când şi-au umplut bine stomacul. Aşa că preferă să mănânce cât poftesc adăugând alimentelor anumite substanţe care au meritul, se spune, să-i apere împotriva obezităţii ameninţătoare.

Aceşti aditivi, fie că este vorba de odorizanţi sau de uleiuri, sunt adeseori ineficienţi şi aproape întotdeauna periculoşi.

Acum aproape 40 de ani, Sir W. Arbuthnot Lane, chirurg la Guy’s Hospital din Londra, s-a ocupat de intoxicaţia intestinală cronică şi de constipaţie. În cercetările sale pentru a găsi laxative uşoare, neiritante, el a experimentat mai multe uleiuri şi a ales până la urmă să utilizeze o substanţă lichidă numită „petrolatum” (ulei mineral). A observat o tendinţă de slăbire a pacienţilor care absorbeau acest ulei. Începând de atunci, numeroase cure împotriva obezităţii au introdus în regimurile lor diverse uleiuri dar, cum cea mai mare parte dintre ele erau iritante chimic pentru mucoasele intestinale, s-a observat că nu erau utile decât uleiurile neutre neiritante.

Astăzi opera lui Lane este uitată, dar o nouă terapie bazată pe uleiuri s-a răspândit în regimurile de slăbire.

Orice propunere de regim care pretinde că este puţin importantă cantitatea de calorii absorbite, nu are nicio bază ştiinţifică. Pentru că aceste calorii contează şi încă esenţial. Este periculos să absorbiţi mari cantităţi de uleiuri sau pilule care să taie pofta de mâncare. Unele regimuri recomandă să te rezumi, câteva zile la rând, numai la o combinaţie de două produse: grepfrut şi cafea amară – banane şi lapte degresat. Sunt diete echilibrate prost şi monotone. Regimul grepfrut şi cafea neagră este nociv în mod cu totul special. Aciditatea puternică a grapefrutului riscă să epuizeze sodiul din ficat; în anumite cazuri, un regim pe bază de grepfrut este răspunzător pentru pierderea dinţilor.

Citiți a doua parte a acestui articol

Fragment din cartea Alimentele, miracolul vindecării, de dr. Henry G. Bieler

Citiţi şi:

Din secretele japonezilor! Cum să ai o viață fără obezitate

OMS: Numărul copiilor obezi a crescut de 10 ori în ultimii 40 de ani

Mâncarea fără măsură ne poate fi fatală

 

yogaesoteric
28 octombrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More