Dramatizarea presei online. Când știrea devine o poveste, și percepția publicului este alterată

Presa tabloidă este recunoscută pentru croirea unei știri care nu conține doar o informație, ci și o emoție. Însă fenomenul s-a extins în ultimii ani și la restul presei online, indiferent de profil, determinat și de algoritmul rețelelor de comunicare virtuală.

Între sentimentele generate de informație și cele generate de cuvintele alese

În explorarea acestui fenomen, este necesar să recunoaștem că sunt unele informații (deci nu știri, ca ansamblu), care uman trezesc ceva în tine. Să luăm, de exemplu, cele mai extreme cazuri: sinucideri, accidente auto cu mulți răniți, omoruri, cazuri de pedofilie.

Sentimente profunde pot produce și alte evenimente, care-l pot afecta direct pe cititor sau care stârnesc empatie: reducerea veniturilor unei categorii vulnerabile, un studiu despre nivelul de subzistență al copiilor dintr-o regiune și așa mai departe.

În aceeași măsură, sunt și informații care, deși nu sunt ofertante din punct de vedere emoțional, pot stârni ceva dacă acel aspect este scos în evidență. În cazul presei online, cuvintele sunt importante.

Jonathan S. Morris explică, într-o lucrare publicată în American Review of Politics, că „știrile înfrumusețate dramatic pun un accent puternic pe conflicte, complot rotativ, dezvoltarea personajelor și acțiune”, în același mod în care un autor și-ar construi personajul principal al unui roman de acțiune.

„Un public care înțelege politica într-un conținut dramatic nu reacționează la realitățile lumii politice, ci la o «hiper-realitate» creată și perpetuată de narațiunea dramatică.”

În acest sens, efectele sunt în concordanță cu imaginea formată despre jocul politic: „Barker a descoperit că retorica inflamatorie a discuțiilor politice-radio are o puternică putere de convingere asupra ascultătorului, modificând o serie de poziții politice și atitudini politice, în special pentru ascultătorii cu aceeași mentalitate.

Rezultatul imperativului dramatic, după alții, poate fi un public deziluzionat (…) Matthew Baum a descoperit că mass-media de știri bazată pe divertisment captează cu succes interesul publicului neatent atunci când acoperă evenimente politice de profil, deoarece programele împachetează «drama umană ca divertisment».”

O industrie tabloidizată?

Însă fenomenul, așa cum arată și Morris în studiul citat anterior, nu este unul nou. El ar fi început în Statele Unite ale Americii în anii ’90, pe fondul unei nevoi de suplimentare a audiențelor, și s-a perpetuat inclusiv la radio, presa în format tipărit și, ceva mai târziu, la presa online.

„Conținutul în stil tabloid nu mai este rezervat presei tabloide clasice. Accentul puternic pe acoperire și interacțiune face din multe site-uri web un amestec aproape indistinct de celebrități, criminalitate și scandal (…) Jurnalismul tabloid este văzut nu numai în serviciile tipărite și online, ci și ca o formă de jurnalism de divertisment la televizor și radio”, se arată în studiul „Between information, dramatization, and entertainment” („Între informație, dramatizare și divertisment”), disponibil aici.

În România, pe vremea când presa online încă nu era în putere, întâietate la vânzări aveau tabloidele. Simona Bader arată într-o lucrare că măsurătorile realizate de BRAT în perioada 2007-2008 au relevat poziția dominantă de pe piață pe care o avea tabloidul Libertatea (cunoscut și pentru rubrica „Fata de la pagina 5”).

Mai mult, Libertatea se afla în plină ascensiune – avea o creștere de aproape 2% față de anul precedent –, în timp ce următorul ziar din top, publicația generalistă Jurnalul Național, se afla în scădere cu 5,6%.

Cum să (nu) dramatizezi o știre

În teorie, oricine a scris vreodată o știre știe ce să facă. Cine, ce, cum, unde, când, de ce? iar și iar, sub diferite forme. Însă mediile de comunicare virtuală te obligă să explorezi noi formule de titlu, noi forme de exprimare. Când algoritmul este în continuă modificare, și presa este necesar să o facă – fie că-și dă seama sau nu.

Să luăm un exemplu care a stârnit recent reacții diverse pe social media: banii care-i „evadau” liderului PSD din sacou. E un subiect de interes public? Nu. Se petrecea ceva ieșit din comun? Nu tocmai, că toți folosim bani… și uneori ne mai scapă din buzunar.

Atunci de unde vine subiectul? Din personajul Ciolacu. Publicul și presa au creionat un personaj în jurul fiecărui lider de partid, mai ales atunci când e vorba de social-democrați. Însă percepția este de multe ori caricaturizată, trecută prin propriul filtru de valori. De aici și valul de ironii adresat lui Ciolacu.

Faptul în sine n-are valoare informațională, însă a fost motiv ca publicațiile online din România să tabloidizeze subiectul. De exemplu, Mediafax titrează: „De ce avea Marcel Ciolacu bani cash în buzunarul sacoului. Explicațiile președintelui PSD”. „Ciolacu a explicat de ce i-au ieşit banii din buzunar la o conferinţă de presă: Nu am portofel” a scris și Pro TV.

Remarca care este important să fie făcută este că dramatizarea/tabloidizarea presei nu este același aspect cu clickbait-ul – deși acesta din urmă a devenit o practică comună inclusiv în rândul publicațiilor online generaliste care au început să transforme știrile prin abordări dramatice.

Totuși, sunt fenomene diferite: unul presupune punerea într-o lumină diferită a unui subiect și folosirea excesivă a adjectivelor, în timp ce celălalt presupune păcălirea cititorului în a da click pe o știre prin titluri nerealiste.

Citiți și:
Cum a devenit presa o inchiziție externalizată a serviciilor
Între „libertatea presei” și „presa liberă”
Directorul CNN recunoaște manipularea şi propaganda pe care postul TV o face pe temele covid, BLM și încălzirea globală

yogaesoteric
8 octombrie 2021