Dreapta din Italia denunță propaganda homosexuală în desenele animate. „Corectitudinea politică lovește în copiii noștri”

Reprezentanții partidului Fratelli d’Italia, național-conservator și populist de dreapta din Italia condus de Giorgia Meloni, au cerut interzicerea unui episod din serialul de desene animate Peppa Pig unde apare un personaj ale cărui mame sunt lesbiene.

Federico Mollicone, un membru de rang înalt al Fratelli d’Italia, partid care a câștigat alegerile legislative din luna septembrie, a făcut apel la televiziunea de stat Rai să nu difuzeze un episod al popularului serial de desene animate pentru copii Peppa Pig din cauza includerii unui cuplu de același sex în distribuția personajelor.

„Nu putem accepta îndoctrinarea de gen”

Episodul, intitulat „Familii”, a fost difuzat pentru prima dată în Marea Britanie și prezintă doi urși polari, două personaje lesbiene eroine ale programului, care sunt părinți împreună. Un personaj numit Penny anunță: „Locuiesc cu mama mea și cu cealaltă mamă. O mămică este doctor, iar cealaltă mămică gătește spaghete”. Familia se așează apoi la masă împreună.

Federico Mollicone, purtătorul de cuvânt al Fratelli d’Italia pentru chestiuni de cultură, a declarat că difuzarea episodului în Italia ar fi „inacceptabilă”, informează The Guardian. „Nu putem accepta îndoctrinarea de gen”, a declarat el pentru La Stampa. „Încă o dată, corectitudinea politică a lovit, în detrimentul copiilor noștri. Nu pot copiii să fie doar copii?

El a adăugat: „Cerem televiziunii Rai, care cumpără drepturile pentru seria Peppa Pig în Italia, cu o taxă de la toți italienii, să nu difuzeze episodul în cauză pe niciun canal sau platformă web”.

A fost pentru prima dată când un cuplu LGBTQ+ a fost prezentat în istoria de 18 ani a serialului Peppa Pig, creat de animatorii britanici Mark Baker și Neville Astley. Măsura a fost luată în urma unei petiții online care cerea ca Peppa Pig să includă un cuplu de același sex. Nu este clar când va fi difuzat episodul în Italia, dar Giorgia Meloni, liderul partidului Fratelli d’Italia, este împotriva căsătoriilor homosexuale și a creșterii copiilor de către un cuplu de același sex.

Partidul ei a contribuit, de asemenea, la împiedicarea adoptării în parlament, anul trecut, a unei legi împotriva homofobiei, elaborată de politicianul homosexual din Partidul Democrat, Alessandro Zan.

Citiți și:
Croația, la fel ca Ungaria, acționează pentru a proteja copiii de pedofilie și de propaganda LGBT
Ruşii au obligat Netflix prin lege să elimine desenele animate care fac propagandă LGBT

 

yogaesoteric
11 octombrie 2022

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More