Dronele MAI, programate să supravegheze revoltele populației
Românii vor fi permanent supravegheați cu ajutorul dronelor. Guvernul a inițiat o ordonanță de urgență care permite, practic, nu numai Ministerului Afacerilor Interne, ci tuturor instituțiilor statului să-și achiziționeze drone care să culeagă imagini și date despre orice, în funcție de interesele acestor instituții.
În ce privește MAI, una dintre misiunile dronelor este de a filma și transmite date de la mitinguri, marșuri și demonstrații ale populației.
Guvernul a elaborat un proiect de ordonanță de urgență extrem de periculos, dat fiind faptul că permite tuturor instituțiilor statului să utilizeze dronele pentru a-i supraveghea pe români. Pentru început, primele achiziții se vor face de către MAI în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, dronele deservind ambele instituții.
„În ceea ce privește autoritățile administrației publice centrale, acestea pot deține și opera orice fel de aeronave fără pilot la bord, cu respectarea legislației specifice. Prin proiect se propune ca Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, să opereze sisteme de aeronave fără pilot la bord prin misiuni de zbor în scopul îndeplinirii atribuțiilor proprii, precum și pentru sprijinirea autorităților administrației publice centrale în îndeplinirea atribuțiilor acestora”, se arată în actul normativ.
Potrivit acestuia, Ministerul Afacerilor Interne va utiliza dronele pentru a supraveghea și monitoriza mitingurile, marșurile, demonstrațiile, revoltele și manifestările de amploare ce se desfășoară în spațiul public și care au un grad de risc ridicat. Totodată, aparatele de zbor fără pilot vor supraveghea și zonele în care sunt concentrate mase mari de oameni, cum ar fi competiții sportive și întâlniri internaționale.
Dronele vor mai fi utilizate și pentru observarea din aer a activităților care se desfășoară pe suprafața terestră, fluvială și maritimă, precum și pentru monitorizarea traficului rutier, naval, maritim și montan.
Big Brother deasupra șantierelor
Programul de cooperare dintre MAI și Ministerul Transporturilor prevede captarea, receptarea și prelucrarea unor informații de interes pentru îndeplinirea atribuțiilor proprii, respectiv monitorizarea șantierelor infrastructurii de transport.
Astfel, dronele vor capta date geospațiale aferente proiectelor de infrastructură de transport aflate în etapa de pregătire, în etapa de construcție și în operare, precum și date privind identificarea, localizarea și contorizarea automată a utilajelor din cadrul șantierelor proiectelor de infrastructură de transport aflate în etapa de construcție.
Aparatele de zbor, operate de structurile MAI, vor asigura, pentru Ministerul Transporturilor, date privind contorizarea automată a lucrătorilor din cadrul șantierelor proiectelor de infrastructură de transport aflate în etapa de construcție, dar și orice alte date spațiale care pot sprijini dezvoltarea și operarea infrastructurii de transport.
Pentru celelalte instituții din domeniul civil, dronele vor fi folosite pentru supravegherea răspândirii bolilor în agricultură, supravegherea și fotografierea aeriană, detectarea scurgerilor de gaz, detectarea incendiilor, monitorizarea mediului ambiant, arheologia, monitorizarea sistemelor fotovoltaice, monitorizarea clădirilor și a construcțiilor.
Adio, elicoptere
Executivul susține că ora de zbor a unei drone este de 10 ori mai ieftină față de elicopter și că are riscuri minime de accident aviatic.
Astfel, utilizarea aparatelor de zbor fără pilot la bord prezintă o serie de avantaje, cum ar fi obținerea, cu cheltuieli mai mici, a unor imagini aeriene în timp real asupra situației din teren, scăderea timpului de reacție, furnizarea informațiilor necesare luării deciziilor într-o totală cunoștință de cauză și întărirea încrederii în justețea deciziilor, reducerea costurilor privind consumul de resursă de aviație și reducerea misiunilor de tip supraveghere cu elicopter.
Citiți și:
Absolut toți românii pot fi supravegheați fără niciun fel de aprobare din partea judecătorilor, prin sistemul Big Brother
Armata Marii Britanii deschide un nou front: drone, război cibernetic, constelații de sateliți. Plus o premieră
Dronele cu recunoaștere facială sunt gata să zboare. Amazon și o firmă israeliană finanțată și de Microsoft au deja prototipurile
yogaesoteric
15 iunie 2022