Dubla măsură a terorismului de stat

Să vedem ce-i cu terorismul de stat, cu atitudinea faţă de presă.

Un avion a fost deviat la Minsk, ca să fie capturat un ziarist, Roman Protasevici. Previzibil, urlă toată media, percepţia e că Lukaşenko este dictator.

Un cetăţean australian este închis la Londra, fiindu-i cerută extrădarea în America, pentru că a publicat materiale care pun într-o lumină nefavorabilă administraţiile de la Washington. Adică, americanii îşi permit să încerce băgarea în puşcăriile lor a cetăţenilor altor state, ceea ce contravine practicilor juridice normale. Mă refer la cazul Julian Assange. Majoritatea presei nu e scandalizată, statele nu protestează. Percepţia e că în SUA este democraţie.

Dacă n-am aşteptări de la politruci, mă surprinde însă memoria scurtă a breslei gazetarilor, care titrează că treaba din Bielorusia este ceva nemaiîntâlnit. Chiar aşa? Oare e amnezie sau altceva? S-a preschimbat majoritatea mediei în răspândaci ai propagandei sau e o deprofesionalizare ce nu mai lasă loc gândirii lucide, corelaţiilor, interpretării contextelor?

În 2013 s-a petrecut la fel, în spaţiul UE, când avionul în care se afla Evo Morales, preşedintele Boliviei a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Viena. Se credea că în avion e Edward Snowden, iar americanii voiau să-l aresteze.

Terorismul de stat este o faţă a abjecţiei, a recursului la forţa discreţionară. El este necesar să fie condamnat, iar victimele apărate. Că se numesc Protasevici sau Assange ori cine o să mai urmeze; sigur, acţiunile de acest tip o să continue pe glob! Dar toate victimele, totdeauna, fără părtinire politică, altfel ziariştii sunt chiar ei o divizie a terorismului de stat.

Autor: Alexandru Petria

Citiți și:
Viralitatea vremurilor și cronicarul lor
Libertatea de expresie în Globalistan: jurnalismul profesionist a murit. Trăiască nucleele de rezistență!

 

yogaesoteric
24 ianuarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More