„E o nebunie pe steroizi, iar elita de la putere în UE e formată din politicieni inimaginabil de proști”

Nebunia pe steroizi”, astfel califică un politician din Uniunea Europeană gestionarea de către Occidentul colectiv a războiului din Ucraina.

Europa este condusă de nebuni care sacrifică Europa și propriile lor țări pentru a încerca să salveze imperiul american în cădere. Asta crede și spune politicianul irlandez Clare Daly, membră a Parlamentului European, care se revendică a fi „de stânga”. Într-un interviu pentru The Duran, ea avertizează, de asemenea, că cei care se declară „de stânga” astăzi sunt în realitate lachei belicoși ai elitei puterii.

Potrivit parlamentarei europene Clare Daly, poți crea pacea în Europa doar incluzând toate țările, inclusiv Rusia. Dar elita conducătoare din Uniunea Europeană face, în schimb, totul pentru a escalada războiul din Ucraina.

Ei fac totul pentru a escalada tensiunile. Este căderea imperiului american la care asistăm aici. UE este un stat vasal al imperiului SUA, în ciuda intereselor sale făcute țăndări.

Este o nebunie pe steroizi, iar această elită de putere din UE este formată din politicieni uluitor de proști.

Este vorba despre politicieni inimaginabil de proști. Au eșuat total în conducerea din propriile țări și acum conduc aceste instituții europene.

Parlamentul European nu reprezintă poporul Europei. Cei care iau loc aici sunt fie politicieni pensionari, fie sunt trimiși aici pentru a fi recompensați.”

Mai mult, ea consideră că UE este formată din oameni care au fost cuprinși de o „rusofobie” extrem de agresivă. Aceasta se datorează, printre altele, presei, care îi etichetează pe dizidenți drept „putiniști” sau cu alte lozinci tipice.

În același timp, cei de stânga s-au radicalizat și au ajuns „cei mai răi și mai belicoși posibil”.

Verzii din Germania sunt cei mai radicalizați de aici (din Parlamentul European – n.n.). Decalajul dintre această formațiune politică și popor este uriaș.”

În Irlanda, «politica identității» a devenit mai importantă pentru stânga decât problemele reale. Stânga a părăsit toate problemele economice și sociale, marșând nebunește doar pe politicile identitare. Asta definește stânga de astăzi”, potrivit lui Daly.

Sunt nebuni”, este concluzia politicianului irlandez.

Ideea de a închide orice dezbatere rațională predomină peste tot acum.

Potrivit lui Daly, nu ar fi existat un război în Ucraina dacă Europa ar mai avea politicieni puternici, precum fosta cancelară a Germaniei Angela Merkel. Dar politicienii adevărați sunt de domeniul trecutului.

Ea a pus interesele germanilor pe primul loc”, spune Clare Daly.

Suntem fericiți să cheltuim miliarde pentru a prelungi războiul din Ucraina. Mi se face scârbă. Da, Rusia poartă responsabilitate în acest conflict, dat nu putem ignora rolul NATO. Iar UE, în loc să promoveze pacea și să acționeze în interesul popoarelor europene, a ucrainenilor, a cetățenilor UE și, da, a cetățenilor ruși a devenit o unealtă a NATO și a complexului industrial”, a spus Clare Daly într-un discurs rostit în Parlamentul European.

Citiți și:
Fost diplomat britanic: UE a devenit un „imperiu al minciunilor”, unde politici sănătoase sunt considerate „anti-democratice”. Oamenii s-au săturat de minciunile globaliștilor
Jocul periculos al UE: sacrificarea intereselor propriilor state membre în favoarea susținerii cu orice preț a politicii pro-război – Scandalul privind cerealele din Ucraina

 

yogaesoteric
14 octombrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More