E pace în Eurolîc

Putere impotentă și parazitism structural? Exact! Opoziție inutilă și renaștere imposibilă? Cu siguranță! Aveți în față realitatea Europei decăzută la sub-rangul de civilizație în dizolvare. Preluată de o castă dogmatică, Europa își dictează testamentul mai repede decât pot transcrie scribii și raportorii.

Eschivă anti-americană în fața Iranului, aerele de supra-putere militară care se teme de hoții din magazine și de postările pe net, captura islamică a zonelor urbane în care înfloreau, cândva, geniul artistic florentin, industrialismul manchesterian sau literele pariziene, aversiunea față de copii (asaltați sexual sau dereglați chimic pentru fixarea „genului”) abolirea frontierelor, cenzura celebrată în numele democrației, capitularea voluntară în fața cumpărătorului chinez, guvernarea ca extractor fiscal spre falimentara producției și a producătorilor, auto-debranșarea de la propriile surse de energie și mai ce?

Orice, atâta vreme cât casta liberală își consolidează puterea, se multiplică prin reeducarea generațiilor ce vin și convinge „lumea bună” că alternativă e egală cu fascismul.

În mijlocul acestui ocean propagandistic, națiunile sunt izolate, zdrobite și abandonate. Cazul României nu mai e doar al României.

În toată Europa tabloul e același. Guvernele castei conducătoare cad și se reinstalează, apoi cad iar și se re-reinstalează, la capătul unei cascade de intrigi, proceduri oculte și declarații de o falsitate insuportabilă. Toate jură să relanseze ceva și, mai ales, să apere democrația pusă în pericol de o supraputere inexistentă – armatele extremiștilor naționaliști, anti-europeni și anti-democratici.

Spectacolul stupid care are loc la București e înscenare jenantă: complici excitați jinduiesc după cea mai mare felie de tort.

Prea multă lume amețită de media nu mai are temeritatea să înțeleagă că asistă la o bătălie încâlcită pentru re-împărțirea și nu pentru câştigarea puterii. Căci puterea a fost demult câştigata iar bătălia e pe parcelele domeniului.

Doar eticheta formală cere complicilor să imite, în silă, regulile democrației, în timp ce îi lărgesc mormântul.

De fapt, bătălia cea mare a fost pierdută înainte de a începe. Atât de net, încât, azi, după 35 de ani de acumulări prin cedare, România e o țară fără altă direcție decât cel mai penibil euro-mimetism.

Ideologia liberală a ruinat Europa de la un cap la altul și administrează acum state golite de conținut.

România e, în 2026, o țară fără producție și producători de orice se poate numi ceva: bunuri de consum, idei, meserii, inteligențe, școli, lideri și cultură (redusă la reușitele inexplicabile ale lui Mungiu). Țara e total dependentă de finanțarea UE. În consecință, România politică produce doar guri de captură a fondurilor.

UE a preluat, la schimb, funcția de guvern permanent. Societatea a primit dreptul să se dedea oportunismului rebotezat „vocația europeană”.

Politică înseamnă, așa cum vedem bine acum, echipe de captură (grupate pe partide) poziționate cât mai aproape de conductă cu fonduri, într-o busculadă pe care o luăm drept probă a vitalității democratice.

Premiul e profitul în rețea, capacitatea de a plăti unități de propagandă și tot mai mult lumpen civic (ONG-uri, academici, presă). Pentru ceilalți, adică pentru presupușii beneficiari ai progresului: datorii mascate în programe de înzestrare și dezvoltare, plus spoliere prin reforme și fiscalitate.

Rezultatul e un vid ornamentat cu inițiale magice (PNNR, SAFE) și o devitalizare galopantă a tot ce e existență națională. Niciun partid, guvern, ministru, prim-ministru sau președinte nu mai judecă și nu mai vorbește fără să arate cu degetul spre Bruxelles, urmând reflexul istoric exersat pe direcția Stambul.

Nu mai există ideologii, valori, planuri, idei și inițiative. Toată lumea politică e bucuroasă să își declare ţâfnos totala incapacitate intelectuală. E vremea prostiei nobile, scuzată de revelația supremă.

Ieri, Înalta Poartă sau Rolul Conducător al Partidului. Succesiunea indolenței productive e asigurată: ultimul ocupant fanariot a fost înlocuit de optimul ocupant liberal.

Cu această trupă de decerebrați mărturisiți și cu această comedie jucată de actori întorși spre public cu degetul la buze, am ieșit din lumea reală și am intrat într-o fabricație nerușinată. Într-un Eurolîc.

Opoziția populară e obligatorie, justificată și neputincioasă.

Electoratul ei e numeros dar asta nu mai contează în alegeri cu geometrie la discreție.

Oricum, alegătorii anti-sistem sunt ușor de luat de sus și plesnit peste ochi, dată fiind lipsa lor de diplome și poziția socială inferioară. Stăpânul și adversarul are tot. El dă o majoritate armonizată de o lăcomie bezmetică.

Șmecherii Sudului, ungurașii flexibili, moldovenii vrac și urbanii cu diplome în expansiune se suprapun într-un partid unic. European la primire și anti-național la palmares.

Adevărat, recapitulând istoria ultimilor 35 de ani, e clar că România nu și-a generat autodistrugerea. E, însă, la fel de clar că nici n-a avut puterea să o împiedice.

Treptat, tot ce era mai sus-pus în politică și în cultură a acceptat, cu mari delicii morale, să urgenteze falimentul, sub tutelă euro-liberală. Pornirea e veche și vine dintr-un eroism inversat. Sunt mai mare dacă îi fac mai mici pe ceilalți, pe foștii mei concetățeni.

Filozofia noastră politică de bază spune că toate trec. Așa e, dar mesajul nu are nimic înțelept, ci e o fraudă cumplită. Un fel de a pune dezastrul la care ești co-autor în seamă și în plata celor ce nu au proptele sau nu s-au născut încă.

Nu e, deci, nimic de făcut în România. E doar de așteptat următoarea convulsie norocoasă a istoriei dacă și când va veni ea.

Ce se întrevede până atunci e ce se vede deja: o somnolență de pradă. Napalm cam.

Un fel de a mima acțiunea până la cimentarea următoarei escrocherii care asigură felii de fonduri europene alocate tribal. Toată lumea va fi mulțumită.

Atât beneficiarii locali, cât și UE care știe că fondurile și-au făcut treaba: tot ce e politică națională e paralizat și aliniat iar potrivnicii sunt amuțiți prin șantaj etic.

E pace în Eurolîc.

Într-adevăr, Europa are nevoie de stabilitate. Dar singura stabilitate visată de casta conducătoare e o dictatură liberală nedeclarată. În lipsa ei, merge și o pseudo-democrație.

Soluția? O clipă, doar o clipă, șansa s-a arătat şi a cerut un efort minim în spatele Americii lui Trump. Nu s-a putut pentru că decizia a fost luată, în numele tuturor, de UE, un centru de comandă care trăiește din ura față de Trump.

Unele state europene ar fi mers cu America, altele împotrivă, dar fiecare ar fi decis în interes propriu, nu în numele acelui „interes european” care e mereu media nevoilor franco-germane.

Acest moment a trecut și a lăsat în urmă o glorioasă lipsă de soluții. Toată lumea se va cuminți și va lupta pentru cea mai bună poziție în dormitor.

Dauna e ireparabilă dar măcar cauzele ei este necesar să fie bine înțelese. Pacientul are dreptul la un diagnostic precis. Boala nu vine din afară. Ea e semnul unei civilizații obosite și reduse la funcția de conservare a castei conducătoare.

Celor ce cred că asemenea concluzii sunt defetism pur, o întrebare: cunoașteți vreun caz, un singur caz, de civilizație în declin care și-a revenit insistând că declinul e o formă de dezvoltare?

O civilizație care „a înviat din morți”……. cum zice o vorbă culeasă dintr-o religie mult hulită și demult abandonată.

Citiţi şi:
Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe
Transformarea politicii, acum? Nu chiar

 

yogaesoteric
1 iulie 202
6

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More