Editorialist al New York Times și The Guardian: Uciderea de către bolșevici a copiilor ultimului țar al Rusiei a fost justificată

Bhaskar Sunkara, fondatorul revistei de stânga americane Jacobin, a scris pe contul său de Twitter că „uciderea micuților copii Romanov a fost justificată”, scrie The American Conservative.

Revista Jacobin a fost descrisă de influentul site american Vox.com ca fiind „principala voce intelectuală a stângii americane”, iar Sunkara, fondatorul revistei, este actualmente editorialist pentru The Guardian și New York Times.

Chestiunea nu este ceea ce credem noi despre cerințele justiției. Cred că uciderea micuților copii Romanov a fost justificată. Dar nu este surprinzător de ce aceste vederi sunt controversate având în vedere cadrele morale și etice ale majorității”, a scris Sunkara pe Twitter.

Între timp, acesta a șters postarea, dar nu s-a dezis de cele scrise.

În 1918, odată cu Țarul Nicolae și Țarina Alexandra a Rusiei, au fost uciși și cei cinci copii ai lor: Olga (22 de ani), Tatiana (21 de ani), Maria (19 ani), Anastasia (17 ani) și Alexei (13 ani). Cei cinci au fost omorâți în mod bestial de către revoluționarul bolșevic Iacov Iurovski. Dacă Olga, Tatiana și Maria au murit imediat după primele focuri, micuțul Alexei a fost călcat pe cap după ce a fost împușcat de către Iurovski, după care i-a mai tras două gloanțe într-o ureche. Anastasia a supraviețuit primelor rafale și a leșinat. După ce și-a revenit și a început să țipe, prințesa Anastasia a fost ucisă cu baionetele de către cei 9 membri ai echipei de ucigași comuniști. Ulterior, Iurovski a mai înjunghiat cu baioneta fiecare cadavru.

Trupurile neînsuflețite au fost batjocorite și au fost îngropate într-o groapă comună, peste care s-a turnat acid sulfuric, pentru a nu fi recunoscute.

După 1990, trupurile familiei imperiale au fost dezgropate și identificate cu ajutorul tehnologiei ADN și reînhumate într-o ceremonie solemnă. Țarul Nicolae al II-lea a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă a Rusiei.

Citiți și:
Distrugerea Rusiei: crearea unei naţiuni tipic masonice
Facebook, pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Teroriștii Antifa zburdă în voie
Studiu devastator pentru SUA. Tinerii americani iubesc comunismul. „Marxismul nu atacă libertatea omului”

 

yogaesoteric
8 decembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More