Efecte ale trezirii energiei fundamentale, feminine, colosale KUNDALINI SHAKTI, în urma unui antrenament spiritual adecvat, consecvent şi tenace (I)
Vă oferim în cele ce urmează o relatare extraordinară a Georgianei Dăneț, practicantă și instructor yoga în cadrul școlii noastre, care a reușit să obțină rezulatate spirituale de vârf punând în aplicare tehnicile yoga învățate la curs. Entuziasmul, perseverența și dăruirea cu care ea a practicat sunt exemplare. În acest fel, efecte cu totul deosebite, menționate în tratate yoga celebre, nu au întârziat să apară. Mărturia sa, ce constituie o sursă de inspirație pentru fiecare dintre practicanții yoga, certifică totodată valoarea inestimabilă a învățăturilor spirituale care sunt oferite în cursurile yoga din cadrul MISA.
Am început cursul de yoga în ianuarie 1990. De la bun început practicam minim o oră pe zi. Mai întâi ASANA-e, iar după ce am primit iniţierea în LAYA YOGA, în plus faţă de ora de ASANA-e, meditam 30 de minute dimineaţa şi 30 de minute seara cu prima MANTRA. La fiecare exerciţiu de încălzire şi la fiecare ASANA, repetam în minte efectele care ni se spuneau la curs că pot să apară, şi în plus urmăream să intru în starea descrisă: de exemplu, la BHUJANGASANA, când îmi spuneam mental „starea de iubire fără obiect”, căutam să intru cât mai profund în această stare.
În anul 3 de yoga, în timp ce realizam LAYA YOGA cu prima MANTRA, am intrat într-o stare foarte intensă de vid mental, în care mintea era perfect tăcută. Eram într-o stare de luciditate maximă, iar sunetul MANTRA-ei era atât de puternic, ca şi cum sirena unei ambulanţe ar fi sunat chiar lângă capul meu. Acest sunet, deşi era extraordinar de intens, nu mă deranja ci din contră, îmi inducea o stare extraordinară. Am simţit la un moment dat că din MULADHARA CHAKRA „se trezeşte” o energie colosală, care începe să urce de-a lungul coloanei vertebrale; urca încet dar cu o forţă colosală, imobilizându-mă complet. Când ajungea în dreptul lui ANAHATA, aveam senzaţia că mă dezintegrez total. Am început să „raţionez” şi să-mi spun următoarele: „Ce se poate petrece dacă merg mai departe? E posibil ca şi trupul să moară… Ei şi, nu mi-e frică, eu nu sunt trupul, aşa că am să-mi continui evoluţia spirituală în planul astral.” Am emis din nou MANTRA, simţind că un nou val gigantic de energie a urcat lent dar cu intensitate colosală, iar când a ajuns în dreptul lui ANAHATA, am început din nou să simt că mă dezintegrez. Am repetat de câteva ori ciclul ridicare de energie – „dezintegrare” – monolog, până când la un moment dat, după mai mult de o oră am simţit să închei.
Tabăra de primăvară din acel an s-a ţinut la Mamaia. Acolo, la una dintre conferinţele cu Grieg, o fată a descris o stare absolut identică cu ce trăisem eu, cu mult mai multe detalii decât am oferit aici. Grieg a explicat că este vorba despre o trezire totală a lui KUNDALINI, şi că el nu mai întâlnise până atunci pe cineva care să fi experimentat aşa ceva.
Mi-am mărit SADHANA (practica spirituală) de la două ore pe zi la cel puţin patru ore pe zi. Am lucrat mai întâi ASANA-ele care îmi plăceau şi căutam să cresc durata de execuţie a lor zilnic, gradat, fără să forţez. La UDDIYANA BANDHA am pornit cu retenţii pe vid şi pe plin de câteva secunde, ajungând treptat până la aproape 4 minute de retenţie atât pe vid cât şi pe plin. La NAULI KRIYA am început cu 12-16 rotaţii la o execuţie şi am mărit treptat numărul acestora, până la 110 rotaţii pe execuţie. La fel şi la AMAROLI MUDRA 2.
Deoarece la curs ni s-a explicat că este mult mai importantă conştientizarea efectelor specifice generate de o postură yoga decât execuţia fizică perfectă a acesteia, şi că este important să fim atenţi la starea pe care o avem înainte de a intra în postură, la starea din timpul execuţiei, şi apoi la starea de după execuţia ASANA-ei (sau altei tehnici yoga), eram foarte atentă la aceste trei faze. Conştientizările de la sfârşit le făceam de lungă durată, până intram în meditaţie cu starea generată de ASANA respectivă.
Apoi am lucrat zilnic timp de câteva luni ASANA-e, prin rotaţie, până când le făceam pe toate care le-am învăţat (primele trei ASANA-e prima zi, următoarele patru ASANA-e a doua-a zi şamd, iar când ajungeam la finalul listei o luam de la capăt). După aceea am practicat câteva luni numai ASANA-ele pe care îmi era greu să le fac, sau nu îmi plăceau, deoarece aceasta arăta anumite blocaje pe care le aveam. Aşa că le-am practicat până le-am realizat cu multă uşurinţă şi chiar începuseră să-mi placă. Apoi am practicat luni de zile ASANA-ele un timp cât mai îndelungat, cel puţin 30-45 de minute fiecare. Eram complet focalizată pe energiile şi pe stări specifice care apăreau, aşa cum explicase Grieg că trebuie să practicăm ASANA-e: ca şi cum „contemplăm o icoană”. În plus, pentru a reuşi să menţin posturile un timp îndelungat fără întrerupere, eram foarte atentă la ceea ce am numit „geometria trupului” – adică la unghiurile formate de trunchi şi membre, sau doar de braţe şi picioare, la ce muşchi sunt necesari să menţină postura şi ce muşchi trebuia să relaxez. Astfel, am descoperit că toate ASANA-ele pot fi cu uşurinţă menţinute un timp îndelungat dacă respectăm „la milimetru” această „geometrie corporală” specifică fiecărei posturi în parte. La SHIRSHASANA nu reuşeam să trec de pragul de 45 de minute, când începeam să nu mai suport durerea care îmi apărea în zona cefei. Aşa că m-am rugat zilnic la DUMNEZEU să-mi permită să trec de acest prag. Şi într-una din zile, în tabăra de vară de la Costineşti, în timp ce eram în SHIRSHASANA şi simţeam că se apropie acel prag, am început să mă rog din tot sufletul la DUMNEZEU, ca şi cum era pe viaţa şi pe moarte. Când am revenit din postură, trecuse 1 oră şi 30 de minute. De atunci înainte am putut să fac SHIRSHASANA 1 oră şi 30 de minute neîntrerupt, fără dureri.
După aceea am trecut la o nouă etapă. În timp ce practicam HATHA YOGA (ASANA-e, PRANAYAMA etc.), am început să mă focalizez pe rezonanţa dintre centrul de forţă activat de tehnica pe care o practicam şi MAHA CHAKRA corespondentă din Macrocosmos. De multe ori pătrundeam în lumi paralele extraordinar de frumoase, corespunzătoare diferitelor MAHA CHAKRA-e. După o perioadă, în timp ce practicam ASANA-e, am început să fac JAPA cu BIJA MANTRA centrului de forţă activat de fiecare ASANA în parte, şi mai apoi, după câteva luni, am început să vizualizez curentul subtil colorat corespunzător CHAKRA-ei activate de posturi.
Deoarece am aflat de la curs că atunci când primim iniţierea într-o MANTRA, dacă nu lucrăm cu ea aproape zilnic, vom pierde rezonanţa şi încărcătura acelei MANTRA, am decis să consacru rând pe rând fiecare zi lui SHIVA şi apoi câte unei Mari Puteri Cosmice, în ordinea în care am primit iniţierile. După consacrarea zilei făceam şi LAYA YOGA cu MANTRA respectivă. Apoi reluam ciclul.
În anul patru de yoga, la încheierea anului de curs, am participat la Concursul naţional de promovare a valorilor yoga, unde am câştigat premiul întâi. În afară de cadourile materiale şi gratuitate la cursuri şi tabere, am simţit că am primit şi cadouri spirituale subtile, care au activat în fiinţa mea anumite energii şi aptitudini. Am început, de exemplu, să aud ce gândesc oamenii.
La sfârşitul unui curs de yoga, mă pregăteam să plec acasă. Am mers în zona unde era încălţămintea şi m-am aşezat pe băncuţă să mă încalţ. Lângă mine era un domn. La un moment dat am auzit că spune ceva şi i-am răspuns. Când am ridicat capul să mă uit cu cine am vorbit, am văzut că domnul se uita uluit la mine. Crezând că nu m-a auzit bine, i-am mai răspuns o dată. Atunci el m-a întrebat: „Dar de ce îmi spuneţi, domnişoară, acest lucru?”. I-am replicat: „Pentru că mi-aţi spus acel lucru…” „Nu l-am spus, L-AM GÂNDIT!!” – a fost răspunsul lui!
În timpul meditaţiilor, adeseori intram în diverse forme de extaz divin (SAMADHI). Într-una dintre meditaţii, m-am expansionat în tot Universul. Simţeam că TOT UNIVERSUL este conţinut în interiorul fiinţei mele. Mă puteam proiecta pe orice planetă sau stea asupra căreia îmi îndreptam conştiinţa, trăind realitatea acelei lumi. După o perioadă, starea s-a rafinat, şi am simţit fără nicio îndoială că EU SUNT TOT ACEST UNIVERS.
Tot în anul 4 am propus să înfiinţez „grupuri de SHAKTI”, şi după un an deschisesem astfel de grupuri în 25 de oraşe.
Încă de mică mă uităm la femei şi mă gândeam că dacă ar face anumite lucruri ar deveni nişte femei extraordinare. Când mergeam la curs, sau la diverse conferinţe ţinute în cadrul şcolii noastre de yoga, observam femeile prezente acolo şi remarcam că foarte multe au înzestrări deosebite, dar nu toate le şi manifestau. Aşa că la începutul anului patru de curs am hotărât să fac ceva pentru femei. Nu ştiam atunci exact ce anume voi face, dar ştiam UNDE doresc să ajung cu ele – la trezirea şi manifestarea deplină a potenţialităţilor latente şi chiar la starea supremă de eliberare spirituală.
După anul 4 de curs, am participat în tabăra yoghină de la Costineşti. Lucram în fiecare zi toate tehnicile de PRANAYAMA pe care le primisem până la acea dată, câte o oră fiecare, deci practicam cel puţin 6-7 ore de PRANAYAMA zilnic. În plus, în fiecare moment liber făceam ASANA-e, UDDIYANA BANDHA, NAULI KRIYA, vizualizarea curenţilor subtili coloraţi, cele 5 acţiuni, JAPA cu MANTRA-ele primite, sau lucru cu vocale. (Am continuat să procedez în această manieră şi după tabără.) Când în programul taberei erau meditaţii de comuniune cu anumiţi Ghizi spirituali eliberaţi, îmi „petreceam ziua respectivă cu ei”, adică căutam să intru în comuniune subtilă cu ei pe întregul parcurs al zilei, ca astfel la meditaţie să îi pot simţi cât mai bine.
La una dintre spiralele YANG cu inducţie a stării de eliberare spirituală prin miracol divin, pentru că Grieg ne vorbise la o conferinţă despre evoluţia sufletelor şi despre MAHAPRALAYA – în conformitate cu tradiția orientală, atunci când are loc disoluţia universului, MAHAPRALAYA, toate fiinţele care încă nu au atins starea de eliberare spirituală supremă vor dispărea şi la următorul ciclu vor trebui să-şi reînceapă evoluţia de la zero – în timpul spiralei am vrut să ştiu ce se va petrece cu mine la MAHAPRALAYA. Am primit un răspuns sub forma unei stări: SUNT NEMURITOARE. SUNT ETERNĂ. Am povestit acestă trăire în detaliu unei prietene, care mi-a spus că am avut o stare de extaz. Câteva zile mai târziu m-am întâlnit cu Grieg.
Eram în golful Francezului cu prietena mea și făceam baie în mare. La un moment dat am simţit un imbold imperios să ies din apă – ca şi cum cineva mă trage afară – şi să ajung cât mai repede sus pe mal. Am luat-o după mine pe prietenă, am urcat în fugă scările de pământ, şi când am pus piciorul pe ultima treaptă, maşina lui Grieg s-a oprit în dreptul meu. Cum a coborât din maşină, Grieg m-a întrebat: „Ei bine, ce ai simţit la spirală?” I-am răspuns: o prietenă mi-a spus că am avut o stare de extaz. El a replicat: „Lasă, măi, ce ţi-a spus X-leasca. Ce crezi tu că ai trăit?”. Cred că am trăit o stare de extaz. Grieg, răsuflând ușurat, a spus: „În sfârşit crezi şi tu …”Atunci am realizat că de luni de zile trăiam în mod constant diverse stări de extaz divin, dar nu îndrăznisem să le numesc astfel.
Stările pe care le aveam m-au încurajat să lucrez şi mai mult, aşa că ajunsesem să practic patru ore ASANA-e pe zi şi cel puţin două ore de LAYA YOGA şi de meditaţie cu diverse YANTRA-e. Eram la facultate, aşa că în vacanţe, când mergeam acasă la ai mei, erau zile în care lucram şi câte 14-16 ore de yoga, de plăcere, pentru că nu îmi mai venea să mă opresc. La început, părinții mei nu erau foarte încântaţi că rămâneam în camera mea şi nu prea petreceam timp cu ei, dar pentru că mă iubesc mi-au acceptat entuziasmul.
Citiţi continuarea acestei relatări
Citiți și:
KUNDALINI – uriaşa energie latentă a fiecărei fiinţe umane (I)
Prin Graţia lui DUMNEZEU, am trăit în câteva ore zeci de stări arhetipale extraordinare
yogaesoteric
24 martie 2015
Also available in: Français