Efecte surprinzătoare și fascinante ale tehnicii yoghine fundamentale Mahamudra

Chiar din prima zi ce a urmat iniţierii în tehnica yoghină fundamentală MAHAMUDRA am început să o realizez cu consecvență.  Revelaţiile care au apărut în urma acestei practici au fost şi continuă să fie pentru mine surprinzătoare şi uimitoare. 


În primele zile de practică îmi era dificil să realizez acţiuni concrete în planul fizic, deoarece mă simţeam aproape tot timpul absorbită în SAHASRARA. Tendinţa principală a zilei era să meditez şi făceam eforturi să-mi percep structura fizică, ce era cuprinsă de o vibraţie aproape continuă. Tot în acea perioadă auzeam deseori un sunet subtil extrem de plăcut şi rafinat care mă ajuta să mă centrez cu uşurinţă în momentul prezent. Uneori, după ce realizam tehnica dimineaţa devreme şi aveam pe tot parcursul zilei activităţi care în mod obişnuit m-ar fi solicitat fizic foarte mult, am constatat că la sfârşitul zilei nu simţeam deloc oboseală, fluctuaţii energetice sau devitalizare. Dimpotrivă, mă simţeam hrănită continuu de energia subtilă ce îmi cobora prin creştet în întreaga fiinţă. 

Apoi, pe parcursul aprofundării acestei tehnici am perceput şi alte aspecte. Iată câteva dintre ele:
 
Simt integrarea din ce în ce mai clară şi mai profundă în planurile înalte, ca şi cum acestea se deschid gradat pentru mine şi mi se revelează în toată splendoarea lor. 

Trăirile amoroase sunt mult amplificate şi mai ales am acces mult mai uşor la planurile superioare, elevate. De asemenea, stările de orgasm le trăiesc cu o intensitate pe care nu am mai simţit-o până acum şi în acele momente toată fiinţa mea se transformă şi se cosmizează. Percep că  devin un univers spectaculos plin de lumină şi trăiesc starea de fascinaţie atât faţă de ceea ce simt, cât şi faţă de ceea ce conştientizez ca fiind natura mea. Chiar în timpul fuziunilor amoroase am deseori percepţii extrasenzoriale, înţelegeri superioare dincolo de limitele mentale obişnuite.

De asemenea trăiesc deseori momente în care percep instantaneu cauzele unor fenomene care se petrec atât în legătură cu ființa mea, cât și la ceilalți oameni din jurul meu.

Am simţit cum pot să trăiesc simultan şi cu mare luciditate atât percepţiile legate de planul fizic, cât şi cele legate de planurile superioare, subtile; percep cum ele coexistă simultan şi pot fi conştientă în ambele planuri fără a fi scindată în vreun fel.

Trăiesc stări de atemporalitate şi totodată realizez foarte des că totul este efemer pe lumea aceasta, în afara prezenţei tainice a lui Dumnezeu.

Conştientizez, atunci când realizez cu succes această tehnică, că fiinţa mea radiază o lumină specială aparte şi acest sentiment este mai accentuat mai ales în interacţiunile cu celelalte fiinţe – mă oglindesc în ele şi ele se oglindesc în mine, am percepția clară că suntem interconectate.

Mă simt bogată şi plină de tot ce există în Univers, ca şi cum totul face parte din mine,  nimic nu-mi lipseşte şi, totodată, simt că nimic nu-mi aparţine. Resimt o mare împlinire lăuntrică şi sunt fericită.

Percep cum Dumnezeu mă îmbrăţişează în permanență şi trăiesc stări de transă benefică, de euforie. Mă fascinează oglindirea Macrocosmosului în universul meu lăuntric şi integrarea armonioasă a microcosmosului în Macrocosmic. Am sesizat că mintea este cea care face această delimitare dintre Macrocosmos şi microcosmos. Atunci când ea se dizolvă,  Macrocosmosul şi microcosmosul se unifică şi devin una. Am trăit intens această stare de unificare, de regăsire, de împlinire, în care simt că am tot ce îmi doresc, că nu-mi lipseşte nimic şi, totodată, că sunt dintotdeauna ceea ce sunt. Dacă ar fi să mă raportez la acea stare şi să mă întreb, din acea perspectivă, cum mă simt eu ca fiinţă umană, nu aş putea face nicio descriere așa cum pot face când mă aflu într-o stare de conştiinţă obişnuită. Tot ce pot spune (atunci) este că exist.

Apare o stare de hrănire cu energie subtilă, de sus în jos, a întregii mele fiinţe, iar acest aport energetic determină la rândul său o dinamizare gradată a lui KUNDALINI SHAKTI; 

Apar stări de luciditate şi dorinţa de a rămâne cât mai mult timp conştientă şi prezentă în SAHASRARA; 

Comuniunea cu Dumnezeu este mai intensă,  mai sinceră, directă, curată şi din ce în ce mai simplă – am constatat de foarte multe ori că această stare de simplitate este prezentă foarte des în aspectele vieţii mele; 

Apar stări de înălţare şi de deschidere afectivă plină de dor de Dumnezeu; mă simt umplută de iubirea Lui şi susţinută, stare care se menţine o perioadă foarte lungă de timp; 

Resimt în mod special starea de abandonare totală, plină de recunoştinţă şi umilinţă în fața imensităţii divine. Nu pot decât să rămân în starea de tăcere, de pace lăuntrică şi de armonie, conştientizând prezența vie a divinităţii în fiinţa mea.

V.M.

Anul de yoga 23 
Bucureşti

 
 
*****

Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa redactie@yogaesoteric.net . Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

 
 

yogaesoteric

21 iunie 2012 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More