Elena Chiaburu: Dacă tot am intrat în atenția mass-media și dacă de ieri am început să primesc amenințări, înainte de a mă sălta mascații sau călca vreo mașină, las aici un Drept la Replică

Dacă tot am intrat în atenția mass-media și dacă de ieri am început să primesc amenințări, dintre care una, as’noapte, de la un înalt funcționar al unui stat vecin și prieten (era să zic și frate) iar alta azi prin centrala telefonică a Universității, înainte de a mă sălta mascații sau în cazul fericit călca vreo mașină, las aici un Drept la Replică.

Postările care au inflamat o anumită parte a presei și instituțiilor fac parte din cercetările mele științifice obișnuite: am sesizat erori factologice, omisiuni contextuale, deformări de informație într-o serie de scrieri referitoare la istoria primei jumătăți de secol XX și cea recentă a României și le-am semnalat în pagina mea de facebook, în care împărtășesc de mulți ani cercetările mele, așa cum lesne se poate observa. Cu formație istorică și ca expert acreditat de Ministerul Culturii în tot ceea ce înseamnă cultură scrisă: carte veche, modernă, tipărită, manuscrisă, bibliofilie și documente de arhivă (și, fără falsă modestie: sunt singurul expert din România care deține acreditări pentru întregul spectru al surselor culturale scrise), cu numeroase campanii de cercetare în biblioteci și arhive, întinse pe mai bine de două decenii și peste 1500 de expertize cultural-științifice avizate în mod oficial la activ, am învățat să depistez informațiile acolo unde există – sau faptul că nu există, la fel ca în cazurile ce m-au adus în atenția publică acum.

Dar – nu e prima dată când cercetez subiecte ce țin de istoria interzisă, epurarea și expurgarea publicațiilor, punerea la Index a marilor personalități ale istoriei românilor. Am vorbit de multe ori în conferințe, simpozioane, sesiuni științifice și am publicat studii pe teme similare celor care au supărat acum pe unii. Am vorbit și am scris despre: interzicerea publicațiilor după instaurarea comunismului în România; interzicerea de la cercetare a unor subiecte referitoare la părți însemnate din istoria românilor dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial; eliminarea din biografia unor personalități a oricărui amănunt referitor la Basarabia (Ion Ionescu de la Brad, Onisifor Ghibu, Octavian Tăslăuanu ș. a.); despre interzicerea publicațiilor din domeniul agronomiei, culturii populare, istoriei militare, a unor localități și zone geografice (Basarabia, sud-estul Transilvaniei etc.), epurările politice din universitățile românești (a profesorului Facultății de Litere G. Ivănescu în anii ’50 ș.a.). Lucrările mele sunt publice și oricine poate constata că m-am străduit permanent să rămân în cadrul academic, fără interpretări tendențioase sau calomnioase, echilibrat și cu argumente – iar când nu am avut dovezi, am precizat cinstit acest aspect. Cred că am dovedit cu prisosință că sunt un cercetător onest și prob. Contul meu de facebook fiind public, e ușor de observat și că nu e prima dată când lansez în discuție o temă de studiu și cer ajutor pentru a rezolva o chestiune punctuală.

Nu incit la ură de rasă, nu susțin extremismul, nu hărțuiesc pe nimeni, nu folosesc un limbaj ofensator, nu fac propagandă politică, nu sunt membra niciunui partid (nu c-ar fi interzis să fiu……. dar nu sunt).

În ce privește sintagma „așa-numitul pogrom de la Iași”, nu am folosit-o pentru a minimaliza ori, cum tendențios sunt acuzată, că neg existența! Dimpotrivă! Am folosit-o din cauză că atât în documentele originale ale epocii, cât și în literatura istorică, evenimentele din 29-30 iunie 1941 sunt denumite diferit: în documentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial referitoare la chestiune, termenul a fost: „rebeliunea militară de la Iași”; după război, în anii ’50 expresiile au fost: „masacrul din curtea Chesturii” sau „masacrele de la Iași”; în ultimele două decenii: „pogromul de la Iași”. Mărturisesc sincer că nu știu să existe un act normativ în legislația României care să impună folosirea obligatorie a sintagmei „Pogromul de la Iași”, dar dacă există, fac mea culpa și dacă mă ajută cineva să intru în posesia lui sunt recunoscătoare și cu siguranță mă voi conforma. Altminteri, de ce să-mi fie interzisă acum o cercetare cu nimic diferită de celelalte? Și care, categoric nu iese din cadrele legale!

Apoi, în calitatea mea de locuitor al orașului Iași, membră a unei colectivități locale ale cărei repere istorice, memoriale și simbolice sunt vizate în mod direct, nu e prima dată când îmi exprim opinia în chestiunile de interes public. De fiecare dată am făcut-o în cadru legal, civilizat și cu argumente. La sfârșitul anului 2023 am dovedit în cadrul amplei dezbateri publice iscate în România cu privire la standardele de restaurare și conservare a Bojdeucii lui Ion Creangă, de exemplu, ajunse până la nivelul Academiei Române și al Parlamentului, că percepția unei anumite părți a presei și a opiniei publice era eronată. Opinia mea a fost apreciată, chestiunea a intrat pe făgașul normal și mi-a adus mulțumirile scrise ale Consiliului Județean Iași. Recent, la finele anului 2025 – începutul anului 2026, am atras atenția Ministerului Culturii și opiniei publice românești asupra necesității verificării autenticității corespondenței Mihai Eminescu – Veronica Micle păstrate în Statele Unite ale Americii, propuse spre cumpărare statului român. Ministerul Culturii a ținut cont de intervenția mea și a instituit o comisie de investigație în care m-a numit, iar expertiza mea a fost temeinic argumentată, astfel încât Ministerul a renunțat la achiziție. Sunt aceste două exemple, îmi îngădui să cred, probe solide ale faptului că intervențiile mele pe facebook urmăresc interesul public, respectă legea și categoric sunt de bună credință.

De ce mi-ar fi interzisă de această dată prezența în dezbaterea publică privitoare la subiecte ce vizează modul în care sunt conservate și definite reperele istorice și identitare ale orașului în care trăiesc și ale țării al cărei cetățean sunt, atâta vreme cât este cert faptul că nu am ieșit din cadrul legal?

Elena Chiaburu

Doamna Elena Chiaburu este doctor în Istorie și Științe auxiliare, este Bibliotecar șef la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Licențiată în Istorie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași în anul 1990. Doctor în Istorie și Științe auxiliare în anul 2003, cu teza Carte și tipar în Țara Moldovei. Asociația Bibliotecarilor din România i-a conferit Premiul „Ioachim Crăciun” (cel mai bun bibliotecar universitar din România – 2010). Este Expert în Carte veche și Documente și Carte modernă, bibliofilie și manuscrise, acreditat de Ministerul Culturii. A publicat peste 150 de studii, articole și recenzii și a susținut peste o sută de comunicări la conferințe, simpozioane și sesiuni științifice. Domeniile de interes sunt istoria cărții și a tiparului, a presei, a bibliotecilor, a Bisericii și a culturii românești. A elaborat două lucrări devenite de referință: Carte și tipar în Țara Moldovei (două ediții, în 2005 și 2009) și Însemnări de pe manuscrise și cărți vechi din Țara Moldovei (vol. I-IV, în colaborare cu acad. Ioan Caproșu) și câteva cataloage de carte veche, rară și prețioasă. De asemenea, este o strălucită publicistă pe teme istorice și contemporane.

Citiți și:
Dr. Elena Chiaburu: Antisemitismul retoric sau antisemitismul ca diversiune
General de brigadă dr. (rez) Adrian Stroea intervine: Obrăznicie și tupeu fără margini a manifestat recent Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel față de distinsa doamnă Elena Chiaburu, prestigios istoric și cercetător
Dr. Elena Chiaburu: Se vede că a păși fie și un milimetru dincolo de „narațiunea oficială” tinde să devină interzis

yogaesoteric
9 iulie 2026