Eliberarea coloniilor. Raport şi scurtă actualizare planetară
Cobra, purtătorul de cuvânt al Mișcării de Rezistență (mișcare spirituală și de acțiune care a devenit tot mai cunoscută în ultimul timp), informează periodic asupra unor acțiuni pe care civilizații extraterestre benefice le desfășoară în aceste vremuri de transformare, pentru a ajuta umanitatea să facă un salt evolutiv.
Mișcarea de Rezistență se află în legătură și acţionează la unison cu forţele civilizaţiilor E.T. benefice, pentru a dejuca planurile malefice ale cabalei ce conduce din umbră lumea.
Cobra ne informează asupra unui așa-numit „Eveniment”, care va avea loc curând, în urma căruia vor fi arestați cei care se află în vârful piramidei elitei malefice, iar cursul evolutiv al umanității va fi transformat radical.
Redăm în continuare mesajul transmis de Cobra la 2 iunie 2015, postat pe blogul său, The Portal.
Eliberarea coloniilor. Raport şi scurtă actualizare planetară
Acțiunea „Eliberează Coloniile” a fost un mare succes. Masa critică a populaţiei de la suprafaţă necesară pentru această activare a fost mai mică, pentru că aveam de-a face cu o situaţie extra-planetară, şi a fost uşor de atins. Partea cea mai critică a operaţiunilor de penetrare pentru Sistemul Solar a avut loc între 28 mai şi 2 iunie şi acum este finalizată.
Marea majoritate a bazelor Chimera şi a staţiilor de implantare, inclusiv staţiile de implantare de pe Iapetus, Enceladus şi Mimas au fost anihilate. Toţi ostaticii din aceste colonii au fost eliberaţi. Singurele baze Chimera şi staţii de implantare din Sistemul Solar care au mai rămas active sunt localizate în cea mai mare parte pe anumiţi asteroizi (mulţi dintre ei fiind supranumiţi Near Earth Objects – Obiecte Aproape de Terra) şi acestea sunt cele care controlează direct planeta Pământ şi populaţia sa. Acestea vor fi vizate într-o etapă ulterioară a MOSS.
(Notă : Grupul Chimera include liderii forțelor întunecate din galaxia Andromeda, care au venit pe Pământ în corp fizic umanoid acum 25.000 de ani. Ei au construit o rețea electromagnetică scalară în jurul Pământului, cu scopul de a împiedica contactul cu extratereștrii benefici, izolând astfel umanitatea. Apoi au construit o vastă rețea de orașe subterane, folosind draconienii și reptilienii ca sclavi, urmând să controleze populația umană de pe suprafața planetei de acolo.)
Meridianul plasmatic negativ principal din Sistemul Solar (Saturn-Terra, Tunelul lui Set) a fost dezintegrat.
Înlăturarea recentă a staţiilor de implantare ale Chimera din punctele Lagrange L4 şi L5 ale sistemului Terra-Lună este o mare victorie. Propunerea de a construi o colonie spaţială pe punctele Lagrange este veche de zeci de ani:
hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/mechanics/lagpt
Această propunere a fost respinsă de marea majoritate a facţiunilor programului spaţial secret, căci aceste colonii ar fi fost prea mari şi, deci, uşor detectabile de pe Terra.
Pe de altă parte, Chimera a avut staţii de implantare mici dar puternice, poziţionate pe diferite puncte Lagrange, în ultimii 26.000 de ani.
Informaţia despre staţiile de implantare L1 şi L3 este încă secretă.
Densitatea vortexului de acreţie de plasmă, cu originea pe Terra şi care se extindea prin Sistemul Solar a fost mult redusă. Densitatea acestui vortex de acreţie de plasmă, ca anomalie primară, este practic neglijabilă în afara helio-pauzei şi nu se mai extinde în spaţiul interstelar.
Un nou cerc simbolic în lanul de cereale, cu mesaj codat referitor la reuşita finalizare a operaţiunilor, a apărut în ziua activării în Dorset, Marea Britanie:
Într-un proces de dezvăluire gradată, umanitatea este pregătită încet, încet pentru a descoperi realitatea coloniilor spaţiale, în special a celor de pe Marte.
www.nasa.gov/feature/nasas-exploration-plans-include-living-off-the-land
www.examiner.com/article/the-house-passes-the-space-act-covering-commercial-space-mining
www.spacesafetymagazine.com/space-exploration/space-colonization/food-leisure-social-life
Pe măsură ce Forţele Luminii acționează în Sistemul Solar, Alianţa (Estică) de la suprafaţă pregăteşte în continuare „Evenimentul”. Pregătirile de fundal pentru Resetare se află acum în etapa finală:
http://sputniknews.com/asia/20150520/1022369120.html
Speranţe şi unele temeri despre Resetare au ajuns să fie publicate în mass-media principală, mai ales în Rusia.
Așa cum s-a spus de multe ori, iezuiţii încearcă (fără succes) să pirateze procesul:
www.rumormillnews.com/cgi-bin/forum.cgi?read=18080
Mai mult decât tulburător este faptul că Statul Islamic, o creaţie iezuită, încearcă să distrugă Palmyra, un oraş roman antic din Siria şi deja a distrus și demolat statui ce erau în legătură cu zeiţa antică pre-islamică:
Pe lângă distrugerea vortexurilor zeiţei, agenda acestei organizaţii urmărește să şteargă faptul că israeliţii erau un trib arabic care trăia în teritoriile din Arabia Saudită şi Yemen şi niciodată nu au pus piciorul în Palestina. Ei urmăresc să suprime şi să distrugă dovezile arheologice.
Este interesant de notat că Palmyra a fost un important centru pe o rută de comerţ majoră pentru triburile arabe şi multe dintre dovezile arheologice despre adevărata istorie a israeliţilor se pot găsi acolo.
Actualul război din Yemen este o încercare iezuită de a şterge toate dovezile despre adevărata istorie a isrealiţilor. Dacă această istorie va deveni vreodată cunoscută, atunci va zgudui din temelii și va face ţăndări Biserica Romano Catolică.
Într-o notă mai pozitivă, este de remarcat că noile tehnologii de construcţie a caselor, care vor revoluţiona planificarea de infrastructură și vor reduce drastic preţul locuinţelor, au început să fie introduse:
Străpungerea este din ce în ce mai aproape!
Citiți și :
Extratereştrii benefici intervin discret şi eficient pentru vindecarea unor boli grave ale unor pământeni
Un senzaţional mesaj-referendum al unei civilizaţii extraterestre avansate ce se adresează tuturor oamenilor de pe planeta Pământ (I)
Cine sunt autorii cercurilor din lanuri? (I)
yogaesoteric
12 august 2015