Enigmele de la Cernobâl pot fi cu ușurință explicate

dacă luăm în considerare ajutorul cert care a fost oferit de OZN-urile ce aparțin unor civilizaţii extraterestre

de Tatiana Radu

Multe enigme legate de catastrofa de la Cernobâl din 26 aprilie 1986 au rămas încă şi astăzi neexplicate. Profesorul Georges Lochak, preşedinte al Fundaţiei Louis de Broglie, fundaţie franceză pentru cercetare fundamentală în domeniul fizicii, aduce în discuţie unele dintre acestea.

Capacul gigantic al unui reactor, având 2000 de tone, a fost ejectat

Profesorul Georges Lochak spune: „Prietenul meu, cercetătorul rus Urutskoïev mi-a mărturisit că nu ştie ce forţă a propulsat capacul reactorului Elena – care cântărea aproape 2000 de tone – şi care a căzut alături de reactor. Nu există nicio explicaţie rezonabilă în acestă privinţă, iar cei care pretind că ar şti despre ce este vorba, mint. Ipotezele vehiculate în presa ştiinţifică afirmă că incidentul s-ar fi datorat creşterii presiunii vaporilor din reactor. Dar această explicaţie este prostească! Dacă presiunea vaporilor ar fi fost suficient de mare pentru a ridica un capac de o asemenea greutate, cu siguranţă ea ar fi determinat şi explozia pereţilor reactorului, iar aşa ceva nu s-a petrecut. Pereţii reactorului nu au fost nici măcar deformaţi.”

O diferenţă temporală enigmatică

Profesorul Georges Lochak: „Toată lumea s-a pus de acord asupra afirmaţiei că explozia din sala de maşini a precedat-o pe cea a reactorului. Însă în ceea ce priveşte aprecierea intervalului de timp dintre cele două explozii, s-a înregistrat un fapt inexplicabil. Toţi cei care se găseau la faţa locului au estimat că acest interval a fost de ordinul a trei secunde. Totuşi, exploziile au putut fi auzite la mulţi kilometri depărtare de jur împrejur, iar martorii aflaţi la distanţă au afirmat că intervalul dintre ele a fost de aproximativ treizeci de secunde. Este o diferenţă mult prea mare între aceste aprecieri, pentru a o pune pe seama impreciziei subiective fireşti. Ne putem înşela cu două-trei secunde, dar nu cu treizeci!”

90% din combustibilul nuclear a dispărut, 10 tone de aluminiu au fost găsite în apropierea reactorului

Profesorul Georges Lochak afirmă în continuare: „O altă enigmă: măsurând magma răcită din jurul bazei reactorului, grupul condus de Urutskoïev a estimat că după explozie nu a mai rămas decât 10-20% din combustibilul nuclear. Ce s-a petrecut deci cu cea mai mare parte din cantitatea de combustibil? Aceasta nu a putut fi disipată de norul de la Cernobâl. În acelaşi timp ştim, chiar dacă aceasta nu s-a dezvăluit niciodată publicului larg, că au avut loc tot felul de transmutaţii în interiorul reactorului în momentul accidentului. De exemplu, s-au găsit în jurul reactorului zece tone de aluminiu, metal care nu are nimic de a face cu construcţia unui reactor…”

OZN–uri deasupra centralei de la Cernobâl

Explozia centralei nucleare de la Cernobâl din fosta Uniune Sovietică a provocat o emisie de câteva tone de materii radioactive în atmosferă. Însă această explozie de mari proporţii nu a fost, din fericire, decât una termică. Nu a avut loc o explozie nucleară. Reactorul distrus conţinea 180 de tone de uraniu îmbogăţit. Dacă s-ar fi produs o explozie nucleară, consecinţele ar fi fost mult mai cumplite.
Numeroase teorii au căutat să explice această desfăşurare norocoasă a  evenimentului. Una dintre acestea vorbeşte de faptul că ar fi existat un ajutor venit din partea unui OZN. În momentul în care s-a declanşat catastrofa, matorii au putut vedea un obiect misterios planând deasupra celui de-al patrulea reactor al centralei nucleare. Sute de persoane au văzut acest obiect care a staţionat în acea arie un anumit interval de timp.

Iată ce ne spune Mikaïl Varitsky: „Împreună cu alte persone din echipa mea am mers la locul exploziei noaptea. Am văzut un glob de foc cu diamentrul de 6-8 metri care se mişca lent pe cer. Când a ajuns la aproximativ 300 de metri de cel de-al patrulea reactor, două raze de lumină purpurie s-au îndreptat către acesta. Totul a durat aproximativ trei minute. Apoi, luminile ce porneau din acest obiect s-au stins şi acesta a zburat în direcţia nord-vest.” După aceasta, nivelul reactoarelor a scăzut la un sfert, fapt care, probabil, a făcut să fie evitată explozia nucleară.
Şi după aceste evenimente, în zonă au fost observate în repetate rânduri obiecte zburătoare neobişnuite, care au putut fi chiar fotografiate. Mărturiile, venite din partea unor oameni a căror credibilitate nu poate fi pusă la îndoială, vin să confirme interesul acordat de civilizaţiile extraterestre fenomenelor care au avut loc la Cernobâl.

La ora actuală există certitudinea unei intervenții extraterestre ce a fost realizată pentru a atenua în mare parte natura acestei catastrofe

Aşa cum am amintit mai sus, deocamdată nu există nicio explicaţie plauzibilă pe care ştiinţa contemporană să ne-o ofere pentru a înţelege cum a fost posibilă ejectarea unui capac de 2000 de tone, fără deteriorarea pereţilor reactorului. Ar putea fi însă vorba de o forţă antigravitaţională necunoscută oamenilor de ştiinţă. Această forţă misterioasă s-a manifestat în ansamblul spaţiu-timp din apropierea exploziilor, influenţând curgerea timpului local, fapt care ar putea explica modul diferit în care a fost perceput timpul în interiorul şi în exteriorul centralei – s-a înregistrat o diferenţă temporală de aproximativ 27 de secunde. În plus, dispariţia a 90% din combustibil şi descoperirea a 10 tone de aluminiu inofensiv nu pot fi atribuite unei banale întâmplări. Şi în acest caz tentativele ştiinţei de a explica fenomenele nu sunt convingătoare. Însă este clar că acolo s-a produs o transmutaţie controlată ce a blocat orice posibilitate de explozie nucleară. În plus, mărturiile cu privire la razele de lumină purpurie orientate de un OZN către reactorul 4 sunt asociate cu fotografii care confirmă fără echivoc acest lucru.

De-a lungul timpului, mai mulţi membri ai armatei americane ce se ocupau de rachete balistice nucleare au declarat că mai multe ogive nucleare au fost neutralizate de către OZN-uri. Ar fi foarte posibil ca în anumite cazuri încărcăturile de uraniu să fi fost transmutate şi în locul lor să se fi găsit doar reziduuri de aluminiu. Însă armatele Statelor Unite, ca de altfel şi cele ruse, franceze şi israeliene nu au făcut niciodată declaraţii publice în legătură cu acest subiect.

Activitate OZN ieşită din comun deasupra centralei de la Fukushima

Explozia de la centrala din Fukushima este fără nicio îndoială cel mai mare accident nuclear de pe planetă, contaminând, teoretic, întreaga Japonie şi punând în pericol, într-o măsură mai mare sau mai mică, viaţa din emisfera nordică. S-a estimat că nocivitatea acestei catastrofe nucleare este de 30 de ori mai mare decât cea de la Cernobâl. Niciodată o cantitate atât de mare de combustibil nuclear (uraniu, plutoniu, mox) nu s-a găsit fără control, în aer liber.

Am vorbit mai sus despre fenomenul de transmutaţie ce a avut loc în interiorul reactorului de la Cernobâl. Ştim că transmutarea uraniului în aluminiu este posibilă, dar ştim noi oare să provocăm acest fenomen? Ne îndoim de acest fapt, în caz contrar sisteme de securitate bazate pe acest tip de transmutaţie ar echipa toate centralele nucleare terestre. Fără a avea vreo explicaţie ştiinţifică viabilă şi pe baza intervenţiei fotografiate, chiar filmate, a OZN-urilor la Cernobâl, ideea că acest fenomen inedit de transmutaţie este strâns legat de intervenţia extraterestră este demnă de luat în considerare. Ca urmare a acestei intervenţii, poluarea ce a survenit în urma accidentului nuclear de la Cernobâl a fost de zece ori mai mică. În acest fel ne putem face o idee despre amploarea distrugerilor ce ar fi avut loc dacă nu s-ar fi produs transmutarea combustibilului nuclear.

Cunoscând aceste aspecte şi ţinând cont de tonele de combustibil nuclear ce se aflau în joc în Japonia, accidentul de la Fukushima ar fi trebuit să fie de 300 de ori mai grav decât cel de la Cernobâl. Dar nu a fost aşa.

În numărul 53 al revistei Sortir du Nucleaire, care militează pentru renunţarea la tehnologiile nucleare şi adoptarea unei noi politici energetice, se menţionează că la Fukushima s-a emis de zece ori mai puţin cesiu 137 decât la Cernobâl şi de o sută de ori mai puţin stronţiu 90. Emisia de iod 131 de la Fukushima a fost de asemenea inferioară celei de la Cernobâl. Luând în consideraţie masele de combustibil, numărul de reactoare afectate, bazinele cu uraniu de la Fukushima, aceste cifre sunt de neînţeles. Este absurd să punem în discuţie probitatea revistei antinucleare care a furnizat aceste cifre. Şi atunci care este explicaţia? Nici dispoziţiile inadecvate date de compania de energie electrică locală (TEPCO), nici măsurile luate de guvernul japonez nu ar fi putut avea un asemenea impact. Este vorba de ceva cu totul diferit. Nu am fi departe de realitate dacă am afirma că 99% din efectele nocive de la Fukushima au fost şi continuă să fie stopate. În plus, activitatea OZN de deasupra Fukushimei este extraordinar de intensă. Toate acestea converg către concluzia ca aceste fenomene nu se petrec la întâmplare, ci că ele sunt dovada unei intervenţii masive asupra zonei sinistrate şi a împrejurimilor.

Agenţia Reuters, proprietate a familiei Rotschild, afirma pe 6 aprilie 2012 că nucleul reactorului 4 ar fi intrat în fuziune şi că ar fi traversat soclul reactorului. Este ceea ce se numeşte sindromul chinezesc. Aceasta este consecinţa cea mai gravă a fuziunii unui reactor nuclear, în care elementele implicate în combustie străpung barierele ce le înconjoară şi se scurg în pământ. Ținând însă cont de nivelul contaminării înregistrat, informaţia transmisă de Reuters, deşi poate să pară logică şi coerentă, nu poate fi adevărată! În realitate ea ascunde fenomene ce scapă sordizilor mondialişti „iluminaţi”. Nu putem să nu remarcăm încă o dată că agenţiile de presă de acest gen au rolul de a înfricoşa populaţia şi de a o menţine în ignoranţă, căci cine reuşeşte să inspire teamă, controlează oamenii.

În realitate nu poate fi vorba decât de un cu totul alt scenariu. O creştere bruscă a temperaturii nucleului se poate datora unui fenomen de transmutaţie similar celui de la Cernobâl. Aceasta nu indică o scurgere în pământ scăpată de sub control a combustibilului aflat în fuziune, ci un fenomen controlat de transmutare. Pentru a stopa fuziunea nucleară, este foarte probabil să regăsim în acest reactor o anumită cantitate de aluminiu, rod al unei transmutări cu rol protector. O altă posibilitate ar fi realizarea unei fuziuni controlate, asistată de mijloace tehnologice extraterestre. În acest caz, fie că reactorul ar fi găurit sau nu, nu s-ar înregistra efecte negative. Ceea ce s-ar scurge în pământ ar deveni inert, vitrificat. Toate acestea implică un control asupra transmutării moxului (fluid nuclear), a uraniului şi a plutoniului, ceea ce depăşeşte posibilităţile tehnologice actuale ale omenirii. Este lesne de înţeles de ce TEPCO, cei câţiva membri ai guvernului japonez şi clanul Rotschild nu vor difuza o asemenea informaţie, chiar dacă sunt la curent cu ceea ce s-a petrecut. Aceasta ar implica recunoaşterea existenţei unei civilizaţii extraterestre care a intervenit pentru a repara distrugerile provocate de nebunia consorţiului transnaţional.

Totuşi, analiza incidentelor de la Fukushima nu se poate opri aici, toate acestea neputând explica faptul că 99% din efectele negative ale exploziei au fost stopate, fiind limitate la zona de amplasare a centralei, la atmosferă şi la oceanul Pacific. Având în vedere consecinţele nefaste reduse ca amploare, ne putem gândi că a avut loc şi o curăţire a oceanului şi a atmosferei prin transmutarea radionuclidelor. Dar cum s-a petrecut aceasta? Misterul va continua să existe atâta timp cât informaţiile şi explicaţiile ce ne sunt oferite poartă cenzura sinistrei elitele planetare a iluminaţilor. Astfel, chiar dacă o treime din suprafaţa sa a fost puternic afectată de poluarea radioactivă, Japonia este salvată. În continuare, forţa colectivă, disciplina şi spiritul civic al poporului japonez vor face ceea ce este necesar pentru a redresa o ţară care părea condamnată pentru mult timp de acum înainte.

La Fukushima a fost observat un dublu fenomen ufologic: a fost semnalată şi prezenţa aparatelor ASTRA TR-3B şi a altor sisteme antigravitaţionale produse de forţele Noii Ordini Mondiale. Acestea au sosit pentru a încerca să oprească intervenţia civilizaţiei extraterestre ce urmărea să repare stricăciunile produse. Totuşi, în ciuda cercetărilor ce au avut loc în ultimii 70 de ani, tehnologia consorţiului transnaţional de care am amintit a rămas cu mult în urmă. Pe scurt, aceştia nu au de ales decât să asiste neputincioşi la ce se petrece, nedispunând de cele necesare pentru a bloca astfel de intervenţii venite din cosmos.

Desigur, putem afirma că este vorba de un amestec în evoluţia noastră. Dar el are loc doar în caz de riscuri majore. Strategiile şi tehnologiile folosite de aceşti binefăcători necunoscuţi depăşesc de departe tot ceea ce Noua Ordine Mondială a reuşit să pună în aplicare cu ajutorul „exo-zbirilor” săi.
După toate aparenţele, o inteligenţă necunoscută şi o înţelepciune cosmică ancestrală par a supraveghea şi controla sistemul nostru solar. Oare nu ar trebui să numim Providenţă această bunăvoinţă venind din ceruri?

În concluzie, toate aceste informaţii întăresc ipoteza că forţe dotate cu înţelepciune şi tehnologii extrem de avansate veghează asupra noastră, intervenind atunci când există riscuri majore pentru omenire şi pentru planeta Pământ. Ne putem întreba dacă această bunăvoinţă venind din cosmos nu este chiar mâna Providenţei ce conduce cu înţelepciune întregul univers şi implicit sistemul nostru solar.

Citiţi şi:

Hazardul nu există

Un senzaţional mesaj-referendum al unei civilizaţii extraterestre avansate ce se adresează tuturor oamenilor de pe planeta Pământ (I) 

 

yogaesoteric

27 septembrie 2012

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More