Europa în pragul lui Moby Dick

Colapsul Europei se accelerează. Ea se sclerozează din ce în ce mai repede din punct de vedere cultural, intelectual și moral, în timp ce strigă „valori” din vârful azilului de nebuni de la Bruxelles.

În acest stadiu, obsesia Europei pentru războiul împotriva Rusiei seamănă izbitor cu nebunia fatală a căpitanului Ahab ‒ omul care a pierdut totul, înrobit de pasiunea sa de a ucide marea balenă albă. Totuși, ar fi fost cazul să fie clar până acum că Moby Dick al Rusiei nu este o pradă pe care europenii vor reuși să o captureze (au încercat de trei ori în ultimele două secole). Dimpotrivă, înseși armele pe care Europa le folosește împotriva Moscovei nu fac decât să grăbească decăderea continentului.

Acesta este rezumatul unei discuții pe care am avut-o recent cu cei doi colegi ai mei, fostul diplomat britanic Ian Proud și cercetătorul Jan Oberg, pe canalul YouTube Neutrality Studies.

Pactul militarist sinucigaș

În centrul discuției noastre a fost marșul agresiv al Europei către militarizare. Dr. Oberg a denunțat absurditatea legării cheltuielilor militare de PIB, sugerând că până și declinul economic justifică războiul. Fondul de apărare planificat de UE în valoare de 800 de miliarde de euro, finanțat prin împrumuturi colective, este o bombă fiscală cu ceas care va împovăra generațiile viitoare, alimentând în același timp un război pe care Europa l-a pierdut deja. Oberg îl numește „teatrul absurdului”, observând că inclusiv în țări precum Suedia și Danemarca, considerate cândva bastioane ale păcii, militarismul a devenit o ortodoxie răspândită.

Pentru Ian Proud, liderii Europei suferă de o paralizie intelectuală incurabilă. În timp ce Donald Trump are în vedere acorduri de pace, elitele UE se agață de o poziție fixă cu privire la Ucraina, neschimbată din 2014. Refuzul colectiv de a recunoaște eșecul, într-un moment în care Ucraina pierde teren și sprijinul public pentru război este în scădere, devine extrem de periculos. Nu-i o strategie, ci o negare a realității.

Împăratul este gol

Să ne concentrăm mai precis asupra defectelor structurale ale Uniunii Europene. Pentru Jan Oberg, UE nu a fost niciodată concepută pentru a promova pacea. Singurul său moment de unitate diplomatică ‒ recunoașterea prematură a Sloveniei și Croației în 1992 ‒ a declanșat războiul bosniac. UE a fost întotdeauna mai confortabilă ca berbec geopolitic decât în calitate de constructor de poduri.

Înălțimea morală a Occidentului, care i-a permis să treacă cu vederea atrocitățile din Congo, Iugoslavia, Irak, Gaza și din alte părți, se prăbușește și ea. Oberg și Proud sunt de acord că ceea ce odinioară trecea drept diplomație a devenit militarism deghizat. Ministerele de Externe nu mai militează pentru pace, ci doar transmit politica de apărare. Însuși cuvântul „pace” a devenit tabu în politică, jurnalism și cercurile academice.

Centralizarea birocratică a UE a devenit o formă de colonizare internă. Țări precum Ungaria, Slovacia și chiar Regatul Unit (înainte de Brexit) au început să reziste la ceea ce Oberg descrie drept un imperiu supranațional nedemocratic. El susține că erodarea suveranității naționale alimentează atât nemulțumirea populară, cât și incoerența strategică.

În ciuda perspectivei sumbre, ar putea exista motive de speranță în apariția multipolarității. China, în special, oferă o contrapondere rațională la declinul occidental. Viziunea pe termen lung a Chinei și angajamentul față de dreptul internațional contrastează puternic cu conducerea kakistocratică (puterea celor mai slabi și mai puțin competenți) a Occidentului. Administrația Trump ar putea, în mod ironic, să accelereze detașarea Europei de Statele Unite, forțând o recalibrare strategică așteptată de mult timp.

Moartea intelectuală

Șansele unei tranziții pașnice sunt reduse. Să recunoaștem: Europa este moartă intelectual. Și-a pierdut realismul, creativitatea și, cel mai rău dintre toate, viziunea asupra unui viitor pașnic. Fără o transformare culturală și strategică radicală, Europei nu numai că îi va fi imposibil să își depășească actuala insignifianță geopolitică, dar riscă și să rămână prinsă mental și instituțional în această pasiune mortală pentru militarism. Decăderea Europei nu este inevitabilă, chiar dacă se accelerează. Numai renunțând la iluziile sale de dominație și redescoperind diplomația, pluralismul și o viziune pașnică asupra lumii, poate spera să evite catastrofa care se prefigurează, similară cu cea pe care și-a provocat-o căpitanul Ahab în Moby Dick.

Citiți și:
Mai știe UE ce e Europa?
Adâncirea inegalității

yogaesoteric
25 mai 2025